Biserica Sfinții Voievozi Curtea de Argeș

Fostă capelă a bolniţei mănăstirii Argeşului, a fost zidită probabil la jumătatea secolului al XVIII-lea, pe ruinele altei construcţii mai vechi.

Parohia Înălţarea Domnului Mun. Paşcani, jud. Iaşi

Sfinţirea a fost săvârşită în data de 1 noiembrie 1979 de către Înaltpreasfinţitul Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei. După sfinţire se dă un statut nou bisericii ca urmare a înfiinţării unei noi parohii, „Înălţarea Domnului” – Paşcani.

Parohia Pogorârea Sfântului Duh Focșani

În decembrie 2001 s-a sfințit paraclisul parohiei și s-a săvârșit pentru prima dată Sfânta Liturghie în parohie.

Biserica Sfântul Grigorie Palama București

Biserica Sfântul Grigorie Palama se află în Bucureşti, la circa un kilometru de podul Grozăveşti, pe malul drept al Dâmboviţei, lângă aleea de intrare principală a incintei Universităţii Politehnice Bucureşti.

Biserica Calvaria Satu Mare

Biserica Calvaria este o biserică romano-catolică situată în Satu Mare. Hramul bisericii este Sfânta Inimă a lui Isus.

Parohia Sfântul Gheorghe Deleni, Iaşi

Biserica din satul Slobozia a fost zidita in anul 1835 de catre boierul Iorgu Ghica.

Biserica Înălțarea Domnului Focșani

Biserica Înălțarea Domnului este situată pe strada 1 Iunie, Focșani, Jud. Vrancea.

Parohia Sf. Ap. Petru şi Pavel Iași

Aşezată pe una dintre înaltele coline care înconjoară Municipiul Iaşi, cea din Nord-Estul oraşului, biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel este cea care întâmpină pe oricine soseşte aici şi cea care conduce pe cei care pleacă la şi de la Aeroport.

Parohia Nașterea Maicii Domnului Piatra Neamţ

Ideea construirii acestei biserici a apărut încă din anul 1991, datorită insuficienţei spaţiului liturgic la biserica „Adormirii Maicii Domnului” din cartierul Precista care era neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor prezenţi la slujbe.

Biserica Nașterea Maicii Domnului Focșani

Biserica Nașterea Maicii Domnului este situata pe Strada Căprioarei 19, Golești.

Biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul Ștefănești, Argeș

Biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul este situată in Ștefănești, jud. Argeș.

Parohia Sfântul Apostol Toma Iași

Parohia Sfântul Apostol Toma din cartierul Alexandru cel Bun, Iași.

Biserica Adormirea Maicii Domnului Vaslui

Este a doua ca vechime, după Biserica Domnească, Sf. Ioan Botezătorul, ctitorită de Ștefan cel Mare și Sfânt, în 1490.

Biserica Sf. Arh. Mihail și Gavril Brașov

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil s-a zidit între anii 1978, 1980-1981, de către credincioșii ortodocşi din cartierul Steagu Roșu in prezent la aceasta biserica se regasesc trei parohii si anume Blumana 4, 5 și 7.

Parohia Ziua Crucii Iași

Biserica "Ziua Crucii" din Iași a fost construită prin subscriere publică în anul 1803 de către membrii breslei dubălarilor, în mijlocul unui cimitir dintr-o zonă mlăștinoasă aflată în lunca Bahluiului.

Biserica Izvorul Tămăduirii Pitești

Biserica Izvorul Tămăduirii este situată pe Bulevardul I. C. Brătianu 62, Pitești.

Biserica Sf. Apostol și Evanghelist Ioan Iași

Parohia Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan NICOLINA I, a fost înfiinţată începând cu dată de 01 septembrie 2011.

Biserica Sfântul Vasile Ploiești

Parohia Sfîntul Vasile, după numele complet "Sfinții Trei Ierarhi", este situată în partea de nord-vest a municipiului Ploiești, cuprinzând ambele lături ale arterei principale a orașului.

Parohia Banu Iași

Biserica Banu cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” (prima duminică după Rusalii) este o biserică localizată în Iași pe Strada Gavriil Muzicescu nr. 9 (fostă Strada Banu).

Biserica Domnească Sfântul Nicolae Curtea de Argeș

Biserica Domnească Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș este ctitoria lui Basarab I (1310 - 1352), terminată în anul 1352, în cadrul reședinței voevodale din secolul al XIII-lea.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Satu Mare

Situată în nord-vestul municipiului Satu Mare, pe strada Gheorghe Bariţiu, Biserica Ortodoxă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe îşi are începuturile în anul 1993. Parohia a cuprins la acel moment un număr de 400 de familii, fiind păstorite de părintele Doru Lostun.

Parohia Acoperământul Maicii Domnului București

Parohia Ortodoxă Română "Acoperământul Maicii Domnului" a fost înfiinţată în anul 2006, prin construirea unei bisericuţe de lemn.

Biserica Nașterea Maicii Domnului Bușteni

Biserica Domnească din Buşteni, ridicată din temelie de Regele Carol I şi Regina Elisabeta , a fost târnosită la data de 8 septembrie 1889, cu ocazia praznicului Naşterii Maicii Domnului, sărbătoare care a şi devenit hramul bisericii.

Biserica Înălțarea Domnului Curtea de Argeș

Parohia „Înălţarea Domnului” din Curtea de Argeş a fost înfiinţată în anul 2001.

Parohia Sfântul Ioan Domnesc Piatra Neamț

Numele Sfântului şi Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare este cel care leagă istoria oraşului Piatra Neamţ de Biserica-monument istoric „Sfântul Ioan Domnesc”, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”- 24 iunie.

Articole recomandate
Rugăciunile părintelui Arsenie Boca

rostește cele mai puternice rugăciuni ale părintelui Arsenie Boca

Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian

rostește rugăciunea și acatistul Sf Ciprian, pentru izbăvirea de vrăji și dezlegare de farmece și blesteme

Sfântul Ierarh Nicolae - legenda, tradițiile și obiceiurile

vezi legenda, tradiții și obiceiuri, rostește o rugăciune către Sf. Ierarh Nicolae

Ai nevoie de datele de contact ale unei biserici din Romania? Aici gasesti lista cu numere de telefon actualizate si localizarea acestora pe harta.