Decesul unei persoane poate surveni și la spital, fie dacă aceasta era internată fiind bolnavă, fie dacă a avut un accident. În această situație, e important să cunoaștem pașii legali ce trebuie urmați, astfel încât lucrurile să decurgă mai ușor și să nu facem momentul respectiv mai greu decât deja este.
Constatarea decesului și consemnarea acestuia în foaia de observație
Constatarea decesului va fi realizată de către un cadru medical, medicul specialist sau medicul de gardă, ce vor consemna în foaia de observație data și ora la care decesul a survenit, cu semnătura și parafa personală, precum și cauza morții.
Responsabilitatea medicului specialist sau a celui de gardă constă în verificarea absenței semnelor vitale de bază precum:
- Verificare puls
- Bătăi inimă
- Respirație
- Tonus muscular
- Tonus pleoape
- Reflex cornean
- Reflex fotomotor
- Instaurarea de Pallor Mortis, Algor Mortis și Livor Mortis (lividitate, răcire și rigiditate)
În maxim două ore de la constatarea decesului, biroul de internări al spitalului are obligația de a anunța aparținătorii defunctului cu privire la deces. Astfel, cadavrul rămâne în salon timp de două ore de la constatarea decesului, ulterior fiind transportat la morga spitalului pentru a fi depus în frigiderul mortuar / camera frigorifică.
Autopsia medico-legală este obligatorie în cazurile de:
- moarte violentă
- cauza morții necunoscută
- cauza morții suspectă
In ceea ce privește autopsia anatomopatologică, conform https://lege5.ro/ aflăm următoarele:
Autopsia anatomopatologică se efectuează obligatoriu în toate decesele survenite în spital care nu sunt cazuri medico-legale și unde este necesară confirmarea, precizarea sau completarea diagnosticului clinic, inclusiv decesul copiilor sub un an, indiferent de locul decesului, precum și decesele materne care nu sunt cazuri medico-legale.
Pentru pacienții cu afecțiuni cronice cunoscute, bine investigate, în condițiile în care aparținătorii nu au nici o rezervă asupra bolii și tratamentului aplicat și își asumă în scris responsabilitatea pentru aceasta, se poate dispune neefectuarea autopsiei, sub semnătură, de către directorul spitalului, cu avizul șefului de secție unde a fost internat decedatul, al medicului curant și șefului serviciului de anatomie patologică.
Îmbălsămarea și toaletarea defunctului
Morga spitalului se va ocupa de spălarea, curățarea și îmbălsămarea trupului celui decedat, astfel încât transportul funerar și perioada priveghiului să se desfășoare fără nicio problemă. Orice procedură asupra cadavrului poate fi efectuată numai după minim 6 ore de la declararea decesului pentru adulți și copii peste 7 ani, respectiv după minim 12 ore pentru copiii sub 7 ani.
Referitor la cosmetizare și toaletare, aceste procedee se realizează doar de către personal calificat. Vă este recomandat să aduceți la spital hainele de preferință.
Certificatul medical constatator al decesului
Certificatul medical constatator este un document foarte important, deoarece fără acesta nu se poate realiza procesul de îmbălsămare. Acesta este completat în mod obligatoriu de către un medic primar sau specialist din secția unde a fost internat defunctul.
În cazul unei morți violente, se va realiza o autopsie medico-legală, ceea ce presupune că certificatul medical constatator al decesului va fi responsabilitatea medicului legist.
În situația unui deces ce nu reprezintă un caz medico-legal, se efectuează autopsia anatomo-patologică ce confirmă, precizează sau completează diagnosticul clinic. În această situație, medicul anatomo-patolog este responsabil de întocmirea certificatului medical constatator al decesului.
Există și varianta în care familia optează în scris pentru renunțarea la efectuarea autopsiei, în special atunci când nu are nicio rezervă cu privire la cauzele bolii și la tratamentul aplicat în perioada internării.
Certificatul se poate realiza numai după 24 de ore de la declararea decesului de către doctor și se eliberează doar în baza unui act de identitate a persoanei decedate, fiind ulterior necesar pentru obținerea certificatului de deces de la primărie.
Biletul de ieșire
Reprezintă o formalitate obligatorie ce conține detalii referitoare la boală și deces.
Transportul funerar
În situația în care decesul a avut loc la spital, pentru eliberarea trupului către familie, este nevoie de biletul de ieșire menționat mai devreme. Așadar, odată ce ați ales sicriul și lenjeria, trupul celui decedat va fi pregătit pentru transportul și manipularea către mașina funerară.
După parcurgerea etapelor de mai sus, vor urma obținerea certificatului de deces și a ajutorului de înmormântare, etape ce sunt prezentate detaliat în articolul dedicat procedurilor legale în cazul decesului la domiciliu
Comentarii
Articole recomandate
Postul Crăciunului 2024 - ce ai voie, ce nu ai voie și care sunt zilele de dezlegare la pește?
vezi zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci, istorie și semnificatii, tradiții & obiceiuri
Parastasul de 40 zile în religia ortodoxă
afla semnificația parastasului de 40 zile, ce se dă de pomană, când se face și ce se pregătește pentru biserică și cimitir
Ajutorul de deces 2024 – cine beneficiază, cât este și cum îl obții
vezi actele necesare pentru obținerea ajutorului de deces