Sfinții Apostoli Petru și Pavel

află totul despre sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel de pe data de 29 iunie, ocrotitorii celor lipsiți de libertate

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul - Ocrotitorul și patronul aviatorilor

află detalii despre viața și minunile acestuia, obiceiuri, tradiții și superstitii de această sărbătoare, citește acatistul Sf Proroc Ilie Tesviteanul

Postul Adormirii Maicii Domnului - Postul Sfintei Mării

Postul Sfintei Mării pregătește creștinii ortodocși pt. cele două praznice importante care au loc în luna august, Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului. Citeste detalii despre acest post!

Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos

Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos este sărbătorita pe data de 06 august și evocă momentul marcant de pe Muntele Tabor în care apostolii s-au convins de faptul că Iisus nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci chiar Fiul Său. Citește detalii!

Sfinții Adrian și Natalia - povestea tristă a celor doi mucenici

Sfinții Adrian și Natalia și-au dat viața pt. credința creștină, află povestea de dragoste a celor doi mucenici, frumoasă și deopotrivă tristă

Adormirea Maicii Domnului - istorie și semnificații

Adormirea Maicii Domnului este cea mai importantă sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu - Fecioara Maria. Citește semnificația, acatistul și alte rugăciuni!

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

citește povestea și semnificația religioasă a sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, află detalii despre obiceiuri, tradiții și superstiții

Nașterea Maicii Domnului - Sfânta Maria Mică

află cum s-a născut Fecioara Maria, ce reprezintă pentru creștini această sărbătoare denumită popular și Sfânta Marie Mică, vezi obiceiuri si tradiții

Înălțarea Sfintei Cruci - semnificație și importanță

Înălțarea Sfintei Cruci este praznuită pe 14 septembrie și amintește de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota, sărbătoarea fiind cinstită prin post aspru. Află detalii despre legendă, tradiții și obiceiuri

Acoperământul Maicii Domnului

citește Acatistul Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului și alte rugăciuni puternice, vezi istoricul sărbătorii, tradiții & obiceiuri

Sfânta Cuvioasă Parascheva

vezi detalii despre viața Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, tradiții și obiceiuri de această sărbătoare, rostește acatistul Sf Parascheva

Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

vezi detalii despre viața Sfântului Dimitrie Izvoratorul de Mir, data sărbătorii, tradiții și obiceiuri, rostește acatistul Sf Dimitrie

Întâmpinarea Domnului

află detalii despre această sărbătoare, descoperă tradiții și obiceiuri, rostește acatistul întâmpinării Domnului

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

află detalii despre sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică (Vovidenia sau Ovidenia) prăznuită pe 21 noiembrie

Sfântul Dimitrie Basarabov - Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

află detalii despre viața & minunile înfăptuite de Sf Dimitrie Basarabov, rosteste acatistul și diferite rugăciuni către Cuviosul Dimitrie cel Nou

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

află istoria și rolul arhanghelilor în religia ortodoxă, tradițiile și superstițiile legate de această mare sărbătoare, rostește acatistul Sf Mihail și Gavriil

Moșii de toamnă - Sâmbăta Morților

află pe ce dată sunt Moșii de Toamnă 2025, vezi tradiții, obiceiuri și superstiții legate de această sărbătoare

Rugăciuni pe patul de moarte - rânduieli și rugăciuni pentru cei ce sunt în agonie

Vezi etapele principale ale slujbei efectuate de preot pentru ieșirea sufletului precum și câteva rugăciuni pe care le poți rosti atunci când cineva apropiat se află în această situație

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Constantinopolului

Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom, s-a născut în jurul anului 349 în Antiohia și este prăznuit pe data de 13 noiembrie. Vezi detalii despre viața acestuia, citește acatistul și rugăciunile către acest sfânt.

Cum se îngrijește un loc de veci?

Află cum să menții locul de veci curat și amenajat cât mai frumos. Vezi sfaturi pentru îngrijirea mormântului de pământ, cu capac de beton / piatră sau a criptelor