A treia mare sărbătoare din luna august este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, marele vestitor al pocăinței pentru mântuire. Este ultima dintre sărbătorile înscrise cu roșu în calendar din cursul anului bisericesc care începe cu luna septembrie și se încheie cu luna august.

taierea capului sf ioan botezatorul

Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul se adaugă în luna august la sărbătorile Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos și Adormirii Maicii Domnului. Astfel, luna august este, deci, luna ultimelor evenimente legate de a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos când Maica Domnului, stând de-a dreapta Lui, mijlocește prin rugăciunile ei milostive pentru mântuirea lumii, iar Sfântul Ioan Botezătorul, așezat la stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ.

 

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul - povestea și semnificația religioasă a sărbătorii

Din Evanghelie aflăm că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbatorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.

Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Capul Sfântului Ioan Botezatorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări și le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. 

În vreme ce călugării călătoreau cu capul sfântului într-un sac, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă de cei doi călugări. Ajuns acasp, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenței capului prorocului. Când și-a simțit sfârșitul, olarul a pus capul sfântului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale. Racla va ajunge în grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia într-o peșteră. Multe minuni se vor petrece la această peșteră. Din nefericire, Eustatiu spunea că datorită puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii neștiind ce ascunde în peștera sa. După un timp, Eustatiu, știind că va fi trimis în exil, îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul. Peștera va fi locuită de niste monahi credincioși, care vor ridica în apropierea ei o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a văzut un foc mare la peștera de lângă orașul Emesa, în timpul cântării psalmilor. Așa a aflat în chip minunat capul sfântului. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap. (sursa: aici)

În timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserică din Amiens, unde se află și astăzi.

Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul marchează un moment trist din istoria creștinismului, un eveniment al jertfei și al muceniciei pentru dreptate. Sfântul Ioan Botezătorul a încercat să schimbe oamenii din vremea sa şi să le dea acest dar al Botezului, pe lângă darul învăţăturii.

 

Obiceiuri, tradiții și superstiții la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Există persoane care au susținut că ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează Vinerea Patimilor. Și după cum postim în fiecare vineri, ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine să postim și în această zi. Ideal este să se țină post negru și să se consume doar o turtă de mălai sau grâu, obicei respectat pentru sănătate și iertarea păcatelor.

Este interzis să se consume vin roșu în această zi, acesta fiind asociat atât cu sângele Sfântului Ioan, cât și cu cel al Mântuitorului răstignit pentru păcatele lumii. Și varza este interzisă, deoarece pe varză s-ar fi tăiat capul sfântului. Iar fructele sau legumele rotunde care simbolizează forma capului Botezătorului nu sunt permise (de exemplu, pepenii, ceapa, usturoiul).

Nu se taie cu cuțitul, totul se rupe cu mâna, sau se folosesc alte unelte pentru împărțirea fructelor sau legumelor.

În popor se vorbește și de un post care ține "de la cruce până la cruce", un post de două săptămâni (până la 14 septembrie), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave. 

Creștinii merg la biserică cu mere, pere, struguri și castraveți pentru a le sfinți și a le împărți ulterior flămânzilor șă săracilor, copiilor și bătrânilor. Se mai împart pachete cu struguri și pâine caldă pentru bunăstarea familiei, liniște și spor în casă.

 

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, 29 august 

„Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!” 

Mai multe informații despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, acatistul și rugăciunea acestuia vei găsi în articolele: Sfântul Ioan Botezătorul și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Părerea ta contează pentru noi, motiv pentru care te invităm să ne lași mai jos un comentariu legat de acest subiect.

Comentarii
Articole recomandate
Rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor adormiți

citeste o rugăciune pentru iertarea păcatelor și mântuirea celor adormiți sau pentru bunul sfârșit al vieții

Rugăciuni de mulțumire

fii recunoscător pentru binefacerile primite, citește cele mai puternice rugăciuni de mulțumire către Maica Domnului, Dumnezeu, Îngerul Păzitor, Sfânta Treime și alți Sfinți

Moșii de Vară 2024. Sâmbăta Morților

află pe ce dată se sunt Moșii de Vară în 2024, ce se dă de pomană, tradiții și obiceiuri, spune o rugăciune de Sâmbăta Morților