Rânduieli creștine pentru cei adormiți

Religia ortodoxă are rânduieli foarte frumoase menite a ne apropia cât mai mult de Dumnezeu. Există, totuși, și foarte multe superstiții și chiar obiceiuri păgâne, dar aceste aspecte vor fi sumar dezbătute în încheierea acestui articol.

Tot ceea ce se pregătește pentru înmormântarea sau pomenirea celor adormiți înseamnă milostenie în numele lor. Grija pe care cei vii o poartă pentru cei adormiți se regăsește în diferite rituri și ceremonii însă, în special, în rugăciunile înălțate către Dumnezeu pentru aceștia.

Iată care sunt principalele rânduieli creștine pentru cei adormiți pornind de la pregătirea pentru trecerea la cele veșnice și încheind cu pomenirea acestora în cadrul slujbelor de comemorare.

Pregătirea pentru trecerea la cele veșnice

În prima ei parte, pregătirea pentru cele veșnice, ca și cele rânduite după trecerea la cele veșnice, se face de către altcineva, nu de către persoana respectivă. În ce constă această pregătire? Sunt credincioși care nu s-au spovedit toată viața sau nu au făcut-o așa cum se cuvine și, în pragul morții, simt nevoia de a își mărturisi păcatele pentru a se liniști și a părăsi această lume împăcați cu Dumnezeu și cu sine. Astfel, îi putem ajuta chemând duhovnicul și împlinindu-le astfel ultima dorință. 

Împărtășirea dinaintea morții mai este numită și grijanie, arătându-se prin aceasta că omul se îngrijește de mântuirea sufletului său, dobândind hrană pentru viața veșnică, Trupul și Sângele Domnului.

Lângă patul de suferință al celui drag putem chema preotul nu doar pentru spovedanie și împărtășire, ci și pentru rugăciune. Aceasta nu trebuie privită ca o condamnare pentru cel muribund, dimpotrivă, ci ca o modalitate de a Îi cere lui Dumnezeu vindecarea celui bolnav, iertarea păcatelor sale sau ușurarea chinurilor. 

Taina Sfântului Maslu

Taina Sfântului Maslu este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor. Taina maslului este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea su­fletească, iertarea păcatelor. Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav. (sursa: aici)

Clopotul

Clopotul se trage în modul specific slujbelor funebre, ca o tânguire, vestind membrilor comunității mutarea unui semen la cele veșnice, îndemnându-i la rugăciune și amintindu-le că și ei sunt muritori.

Pregătirea trupului celui adormit

Pregătirea trupului celui adormit presupune spălarea acestuia, îmbălsămarea și îmbrăcarea cu haine curate. Ulterior, trupul se așază în sicriu, cu privirea îndreptată spre răsărit. Capul femeii trebuie să rămână acoperit, iar al bărbatului, descoperit. 

Priveghiul (Citirea Stâlpilor)

Privegherea pentru cel adormit este o rânduială veche, prin care cei apropiați (rude, vecini, prieteni, cunoscuți) îi sunt alături celui decedat și se întăresc unii pe alții. Cuvântul „priveghere” arată că, în vechime, aceștia citeau rugăciuni chiar și pe parcursul întregii nopți. Și în zilele noastre, preotul merge în casa celui răposat, de obicei în seara dinaintea înmormântării (dar se poate și în celelalte zile dinaintea îngropării), în vederea săvârșirii slujbei îndătinate, în cadrul căreia se citesc „stâlpii”, adică fragmente din Sfânta Evanghelie, spre susținerea, întărirea și luminarea celor îndurerați, dar și pentru a-i determina să împlinească toate rânduielile specifice având nădejde și dragoste. (sursa: aici)

Slujba înmormântării

Partea cea mai importantă din rânduiala înmormântării este slujba propriu-zisă, săvârșită în Casa lui Dumnezeu. Trupul răposatului este adus pentru ultima dată aici, cel decedat, prin mijlocirea celor vii, așteptând milă de la Dumnezeu: „El își ia acum rămas bun nu numai de la cei rămași în viață, ci și de la locașul sfânt unde a luat parte la sfintele slujbe și în jurul căruia s-a desfășurat întreaga sa viață religioasă.” Mai multe aspecte legate de slujba înmormântării vei găsi citind articolul: Slujba de Înmormântare - Ritualul și rânduiala înmormântării

Sfânta Liturghie

Cel mai important lucru pe care cei vii îl pot face pentru cei adormiți este să-i pomenească la Sfânta Liturghie. Apoi, slujba de parastas și pomenile făcute pentru aceștia nu fac altceva decât să însoțească această comunicare cu cei adormiți. La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi – şi este bine ca orice creştin care aduce jertfă la altar să aibă pomelnic şi pentru cei vii şi pentru cei morţi, pentru că sunt situaţii în care sunt aduse pomelnice fie numai pentru cei vii, fie numai pentru cei morţi. Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii. La fel şi pentru slujba Acatistului. Pomelnice numai cu numele celor adormiţi se aduc pentru slujba Parastasului.

Pomelnic pentru cel adormit

Potrivit tradiției Bisericii noastre, lista de nume trecute în pomelnicul pentru cei adormiți trebuie să înceapă cu cei adormiţi din clerul bisericesc alături de „rangul” sau de treapta lor preoțească (spre exemplu: Ioan, preot), apoi, dacă este cazul, trecem numele preotului care ne-a botezat și al celui care ne-a cununat, urmate de numele nașilor de botez și nașii de cununie (dacă vreunul dintre toți aceștia a trecut la Domnul). În continuare, îi vom trece pe pomelnic pe toţi cei adormiţi din neamul nostru: soțul/soția, părinții, frații și surorile, bunicii, socrii, cumnați, finii, mătușele, unchii, verișorii, prietenii și, nu în ultimul rând, oameni apropiați pe care i-am cunoscut și pentru care nu are cine să se roage. Important de reținut este și faptul că Biserica ne învaţă să trecem la finalul pomelnicului propoziția „cu tot neamul lor cel adormit”, prin care sunt pomenite și rudele îndepărtate ale celor răposaţi, pe care noi nu le mai cunoaștem. Conform rânduielii Bisericii noastre, nu se pomenesc în cadrul slujbelor de parastas: persoanele nebotezate (nici copiii avortaţi), vrăjitorii și cei ce practică magia albă, sinucigaşii, ereticii, schismaticii, ateii sau masonii. De asemenea, nu se pomenesc la adormiți nici cei dispăruţi, despre care nu avem certitudinea morţii lor și nici nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor adormiți, crezând că aşa s-ar provoca moartea persoanei respective. (sursa: aici)

Sâmbăta Morților

Ziua de sâmbătă a fiecărei săptămâni, cu excepția câtorva, este consacrată pomenirii morților. În cursul anului bisericesc există două sâmbete (în unele zone trei) în care cei adormiți sunt comemorați în mod solemn, într-un mod general și anonim. Prima este Sâmbăta Moșilor de Iarnă care precede Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a lăsatului de carne. A doua este Sâmbăta Moșilor de Vară care precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt. Cea de-a treia prăznuită în anumite zone ale țării este Sâmbăta Moșilor de Toamnă. Alături de aceste sâmbete, mai există și alte zile de pomenire generală a morților foarte importante și respectate cu evlavie de creștini.

Mai multe informații despre pomeni și parastase găsești în articolul: 10 întrebări frecvente despre parastase și pomeni.

Milostenia

Rugăciunile și faptele bune (milosteniile) săvârșite de noi pentru cei adormiți mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea acestora. Milostenia se face către cei care au nevoie, fără a ține cont dacă sunt bărbați sau femei. Se zice că pentru o răposată trebuie să se dea de pomană unei femei, iar pentru un răposat, unui bărbat, întrucât hainele bune pe care cel adormit le folosea nu pot fi date unei persoane de gen opus. Este firesc ca în aceste situații să se țină cont de aceasta, dar nu este ceva ce trebuie generalizat și în privința altei milostenii. De pildă, dacă dăm de pomană o mașină de spălat pentru sufletul unei decedate, aceasta poate fi primită și de către un bărbat.   Din dragoste, ne străduim să ne ajutăm rudele. Dar milostenia trebuie îndreptată către cei din afara familiei, fără a aștepta răsplată, fără a face schimb de pomană. Ea poate fi făcută și susținând azile, orfelinate sau alte așezăminte sociale.   

Aprinderea de lumânări 

Lumânarea pe care o aprinzi fie pentru tine, fie pentru cel adormit reprezintă jertfa adusă lui Dumnezeu cu credință și iubire. Precum lumânarea se jertfește pe sine pentru a da lumină celor din jur, tot așa suntem și noi datori să ne jertfim prin fapte bune ca toți cei adormiți pe care îi pomenim să primească lumina. 

Grija pentru morminte

Suntem datori să păstrăm mormintele curate și îngrijite atât din grija pentru cei adormiți, cât și din grija pentru noi înșine. Nu îi dăm uitării pe cei plecați de lângă noi, ci le vizităm mormintele, ne reculegem lângă ele, păstrăm în suflet amintirile ce ne leagă de ei și cugetăm în liniște la sfârșitul vieții acesteia.

Abateri de la rânduielile creștine

Evident că oricât de mult ne-am strădui să facem totul ca la carte, pot exista scăpări însă, dacă intenția noastră este bună, cu siguranță prin sfătuire se poate ajunge la o soluționare. Din păcate, există și multe abateri de la rânduielile creștine, unele total nepotrivite, care se întâmplă chiar și în zilele noastre. Iată câteva dintre acestea:

• Unii obișnuiesc să țină la fereastră până la împlinirea a 40 de zile de la moartea cuiva un pahar cu apă și o felie de pâine deasupra, considerând că sufletul celui adormit vine să guste din ele.
• Unii insistă să iasă abur din mâncarea care se dă de pomană, considerând că acel abur ajunge la sufletul celui adormit. 
• Unii cred că dacă rămâne spațiu între picioare și marginea sicriului, trebuie pusă o pâine acolo, ca nu cumva cel adormit să mai ia pe cineva cu el.
• Banii puși în sicriu constituie o lipsă de respect față de cele sfinte. Intrarea în rai nu se plătește. Ea se dobândește prin felul în care a viețuit cel răposat.
• Există concepția greșită că înmormântarea nu se face în zi de luni. Aceasta derivă dintr-o altă superstiție conform căreia nu este bine să dai bani sau că trebuie să eviți necazurile lunea ca „să nu îți meargă rău” toată săptămâna. Din punct de vedere religios, nu luni este prima zi a săptămânii, ci duminica, prima zi a creației, în care Dumnezeu a făcut lumina. Aceasta nu înseamnă că preotul va refuza săvărșirea slujbei de înmormântare sau a altor servicii religioase în zi de luni. Mai degrabă duminica fiind zi de înviere, nu s-ar cuveni săvârșirea slujbei de înmormântare. În practică însă ea, firesc, se face în orice zi.
• Se consideră greșit că dacă cineva moare în Săptămâna Pătimirilor, va ajunge în iad, iar dacă moare în Săptămâna Luminată, va ajunge în rai. 

Mai multe exemple de abateri de la rânduielile creștine le găsești: aici

Nu este de folos să fim îngăduitori față de superstiții, obiceiuri păgânești sau alte abateri de la rânduială, ci trebuie să păstrăm neștirbită frumusețea cultului ortodox. Ortodoxia ne arată calea către rai, spre ușa Împărăției lui Dumnezeu. Învățătura Ortodoxiei despre moarte este atât de echilibrată, înțelegând durerea în fața morții, dar și bucuria la gândul acesteia. 

Dacă vrei să adaugi alte rânduieli creștine sau dorești să ne transmiți o informație legată de acest articol, lasă-ne mesajul tău.