Slujba de Înmormântare - Ritualul și rânduiala înmormântării

Slujba de înmormântare și toate rânduielile creștine ce sunt legate de aceasta ar putea fi catalogate drept un examen al durerii pentru familia și apropiații celui adormit. Cei prezenți trebuie să facă față despărțirii și să îndure durerea provocată de aceasta. Află semnificația momentelor importante din slujba înmormântării, rânduiala și ritualul de înmormântare ortodox.

De ce trag clopotele la biserică atunci când moare cineva, de ce se spală mortul, cum este acesta așezat în sicriu, ce rugăciuni se citesc la priveghi, ce înseamnă “veșnică pomenire” și alte câteva întrebări își găsesc răspunsul în acest articol.

Clopotele

Practica Sfintei Biserici a stabilit ca și decesul unui membru al parohiei să fie anunțată prin sunetul clopotului. Din punct de vedere simbolic, acesta semnifică trâmbița prin care suntem anunțați de către îngeri despre cea de-a doua sosire a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de toacă, clopotele se trag atunci când încep slujbele sau marchează momente importante din cadrul lor. Sunetul clopotului când anunță decesul cuiva este prelung și rar. Este simbolul chemării divine, al supunerii față de cuvântul lui Dumnezeu, o comunicare între cer și pământ.

Spălarea mortului

După ce o persoană s-a stins din viață, trupul acesteia este spălat cu apă curată și săpun și stropit cu apă sfințită, amintind astfel de curăția primită la Taina Botezului. În prezent, spălarea decedatului este realizată de către personalul firmei de servicii funerare la care se apelează; pe vremuri, însă, acest obicei era practicat de către 4 bărbați în cazul decesului unui bărbat sau 4 femei, în cazul morții unei femei. Motivul pentru care se spală trupul mortului este deoarece acesta se va prezenta la Judecata De Apoi și va trebui să aibă sufletul și trupul curate. Dacă spălarea sufletului de păcate se face prin spovedanie și împărtășanie, trupul se spală bine și se îmbracă cu haine de sărbătoare, pentru a se înfățișa în fața lui Iisus Hristos.

Îmbrăcarea decedatului cu haine curate

Conform tradiției, după ce a fost spălat, trupul celui decedat este îmbrăcat fie cu haine noi, fie cu cele mai bune haine ale sale. Acest obicei semnifică credința în viața de apoi, începutul uneia noi și prezentarea în fața lui Iisus Hristos în cele mai frumoase straie. Sunt persoane care își pregătesc aceste haine încă din timpul vieții. În caz contrar, familia optează de cele mai multe ori în a cumpăra un set complet de haine frumoase pentru acesta. În cazul celor care au avut un anumit statut în viață, precum preoții, călugării sau militarii, aceștia se îmbracă cu hainele lor specifice (hainele monahale sau militare).

Așezarea în sicriu

Trupul se așază în sicriu, cu privirea îndreptată spre răsărit, „ca și la Botez, pentru că de la răsărit ne-a venit Hristos, Lumina cea adevărată, și tot de la răsărit va veni El ca să judece viii și morții” (Matei 24,27) Trupul e acoperit cu o pânză albă, arătând că răposatul se află sub acoperământul lui Hristos. Pe piept i se pune o icoană sfințită (pentru a arăta că respectivul crestin își dă duhul întru Hristos) și lângă mâinile care stau încrucișate pe piept (dreapta peste stânga), toiagul care se aprinde atunci când preotul slujește.

Lumânările

În viața unui om, lumânările sunt prezente la toate evenimentele importante: botez, cununie, înmormântare. Lumânarea simbolizează lumina adevărului și a lui Dumnezeu, arătându-ne cum ar trebui să fie viața fiecărui creștin. La decesul unei persoane, lumânarea semnifică lumina pe care ne dorim ca răposatul să o aibă pe calea veșniciei. 

Obiceiul este să se pună o lumânare în mâna celui care se pregătește să pășească în lumea celor adormiți. Totodată, la căpătâiul decedatului se aprind mai multe lumânări pentru a călăuzi drumul acestuia către eternitate. Lumânările aprinse pentru decedați reprezintă simbolul fizic al rugăciunii celor care aprind lumânarea pentru sufletul celui adormit întru viața veșnică. “Eu sunt lumina vieții: cel ce-Mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12).

La mort este bine să mergi cu 2 lumânări, una pentru mort și cealaltă pentru înger. 

Slujba stâlpilor (“cina”)

Stâlpii sunt rugăciunile citite lângă sicriul celui decedat în care familia îi cere lui Dumnezeu „odihna sufletului celui răposat (…) iertarea greşelii cea de voie şi cea fără de voie (…) ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletul lui unde drepţii se odihnesc…”. Rugăciunile sunt rostite de către preot în timpul privegherii răposatului și într-o atmosferă solemnă, liniștită și încărcată de emoție.

Apostolul și Evanghelia

Apostolul şi Evanghelia vorbesc despre învierea morţilor în care avem şi noi nădejde şi pe care o mărturisim implicit ascultând cu evlavie citirea lor. În timpul priveghiului creștinesc, preotul citește Sfânta Evanghelie și Stâlpii, cântărețul citește Apostolul, iar paraclisierul citește Psaltirea. În lipsa acestora, pot fi aleși să citească din rândul celor prezenți cei mai credincioși și mai evlavioși. 

Molitfele

Molitfele reprezintă 3 rugăciuni care au menirea de a cere de la Dumnezeu dezlegare de orice blestem şi afurisanie, iertare pentru tot păcatul sufletesc şi trupesc şi odihnă sufletului împreună cu drepţii, iar trupului revenire la firea (pământul) din care a fost zidit. (sursa: aici)

Veșnică Pomenire

Sensul cuvintelor “veșnică pomenire” este acela de a îi dori răposatului să i se pomenească numele în veșnicie și în Împărăția lui Dumnezeu. Veşnică (nu veşnica!) pomenire semnifică, pe de o parte, neuitare din partea urmaşilor, rudelor, cunoscuţilor etc, pe de alta, nădejdea de a fi mereu în pomenirea lui Dumnezeu.

Coliva

Coliva simbolizează însuşi trupul mortului, deoarece grâul este hrana principală a trupului omenesc. La priveghi și înmormântare, toți cei prezenți se strâng în jurul celui pomenit, țin de colivă și se țin lanț unul de celălalt, ca semn ale legăturii de iubire cu cel adormit și o clatină rostind „veşnică pomenire". Această clătinare înseamnă clătinarea pământului la învierea Mântuitorului. În acest fel, sufletele celor vii intră în comuniune cu cel pomenit, la fel cum boabele de grâu se strâng laolaltă în colivă.

Țărâna

Potrivit crestinortodox.ro, ţărâna pe care preotul o aruncă peste sicriu, în groapă, rostind: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi cei ce locuiesc într-însa!" (Psalmii 22,1) şi „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!" (Facerea 3, 19), confirmă rânduiala înhumării dar şi faptul că, chiar în pământ fiind, trupul mortului rămâne în puterea şi sub ocrotirea lui Dumnezeu. 

Crucea

Dovada faptului că răposatul a fost creștin și că, atât în viață, cât și adormit, este ocrotit de Iisus Hristos, o reprezintă crucea care se pune la mormântul acestuia. Inițial este o cruce simplă, din lemn, urmând ca familia sau apropiații să o înlocuiască până la împlinirea unui an de la moartea acestuia cu o cruce sau troiță rezistentă în timp.

La cimitir

Pe marginea gropii, preotul rostește ultima ectenie și se cântă „Veșnică pomenire”. Apoi, săvârșește tot ritualul de îngropare (varsă untdelemn și vin peste cel decedat, pecetluiește groapa) și binecuvântează coliva și darurile care se împart la cimitir.

Florile Funerare

Toți cei care vor să își prezinte ultimul omagiu față de cel trecut la cele veșnice și vor să îl călăuzească pe ultimul său drum vor aduce fie la capelă, fie la mormânt flori funerare (coroane, jerbe, buchete etc). Atunci când cuvintele sunt foarte greu de rostit în astfel de momente, florile exprimă cel mai bine sentimentele de dragoste, prețuire, tristețe și regret față de cel adormit.

Așadar, odată cu încetarea vieții pe pământ, în jurul celui mort are loc o “comuniune” a celor vii care se adună lângă el și desfășoară alături de preot o suită de slujbe, rugăciuni menite a îi călăuzi drumul către eternitate. Biserica Ortodoxa ne învață că moartea este despărțirea sufletului de trup. Sfânta Scriptură (Biblia) arată că atunci când „omul merge la locașul său de veci”, trupul trebuie „să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat” (Eclesiastul 12,5-7). Legătura celor morți cu cei vii nu încetează, ci ea se menține prin rugăciune neîncetată pe care Biserica o face pentru sufletele răposaților, păstrând comuniunea de iubire și nădăjduind în învierea tuturor la sfârșitul veacurilor.

Mai multe detalii poți citi și în articolul despre ceremonia de înmormântare.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol sau dacă dorești să adaugi și alte sugestii legate de acest subiect, adaugă comentariul tău.