Biserica din satul Slobozia a fost zidita in anul 1835 de catre boierul Iorgu Ghica.
Parohia “Sfinții Trei Ierarhi” a fost înființată prin decizia numărul 281/1999 a Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, la data de 1 septembrie 1999.
Cunoscută ca Biserica Domnească din Ruginoasa, a fost ctitorită în anul 1811 de marele vistiernic Săndulache Sturza.
Sfinţirea a fost săvârşită în data de 1 noiembrie 1979 de către Înaltpreasfinţitul Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei. După sfinţire se dă un statut nou bisericii ca urmare a înfiinţării unei noi parohii, „Înălţarea Domnului” – Paşcani.
Data la care s-a construit biserica nu se poate şti cu siguranţă dar, este făcută înainte de sec. XIX. Documentele s-au pierdut, arse fiind, după cum se spune, odată cu casele preotului, unde se păstra arhiva, aşa că ceea ce este astăzi e numai de la 1894 încoace dar şi acestea incomplete.
Biserica "Sf. Voievozi" din municipiul Botoşani, str. Victoriei, nr. 13, a fost construită între anii 1850 - 1862 din iniţiativa domnului Manoil Vasilieve, fost preşedinte al Tribunalului Botoşani.
Cartierul care formează astăzi parohia “Sfântul Ioan Botezătorul”, se numea în veacul al XVIII-lea “Cartierul Morăreştilor”, iar în veacul al XIX-lea “Cartierul Rotărenilor”.
Biserica "Sf. Spiridon" din municipiul Botoşani este înscrisă în Lista Monumentelor istorice şi de artă a Direcţiei Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii din România.
Biserica „Sfântul Gheorghe" este situată în zona centrală a oraşului Botoșani.
Parohia Sfânta Ecaterina s-a înființat în anul 2006, având în prezent aprox. 1000 de familii.
Biserica Vovidenia este localizată pe Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 8, Botoșani. Biserica Vovidenia este una din bisericile mari ale municipiului Botoşani.
Biserica a fost ctitorită de Elena Rareș, soția lui Petru Rareș, în anul 1552. A fost restaurată în 1724 de Mihai Racoviță voievod. Aici a fost botezat poetul național Mihai Eminescu.
Fiind în incinta Spitalului Județean Botoșani, Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” răspunde necesității unui spațiu în care să se poată oficia, în condiții adecvate, serviciul religios pentru cei care-și poartă ”crucea suferinței”, dar și pentru ceilalți credincioși din parohie.
Biserica este localizata pe Strada Tineretului, nr. 2A din Botosani.
Înființată în anul 1997 prin desprinderea din parohia ,,mamă’’ ,,Sf. Trei Ierarhi’’ din Botoșani, a cartierului Rotunda, este situată la periferia municipiului Botoșani, pe varianta ce duce spre Suceava.
Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Botoșani este o biserică ortodoxă aflată în localitatea omonimă din județul Botoșani, pe Pietonalul Unirii nr. 4, în apropierea parcului „Mihai Eminescu”.
Pe locul unde este astăzi biserica „Sf. Ilie", pe la anul 1778 exista o biserică de lemn cu cimitir în jurul ei.
Parohia ”Sfânta Treime” din Botoșani a luat ființă la data de 1 mai 1995, prin Decizia IPS Daniel Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Biserica cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” este zidită în anul 1826 de către Costache Roset, vornic de Botoșani și soția sa Maria, născută Gheucă, cum atestă inscripția de deasupra ușii de la intrare precum și alte inscripții și însemnări pe obiecte de cult, pe cărți de ritual și pe clopotele bisericii.
Biserica Pacea Botoșani s-a construitt în zilele lui Nicolae Iorga, cu ajutorul și contribuția din neamul Iorga.
Biserica actuală cu hramul Sfântul Iosif Muncitorul a fost construită în anul 1893.
citeste o rugăciune pentru iertarea păcatelor și mântuirea celor adormiți sau pentru bunul sfârșit al vieții
vezi detalii legate de procedura legală în cazul decesului la spital
află ce avantaje ai dacă faci o comandă pentru coroane funerare și aranjamente florale de la florării online