Calendar Ortodox Septembrie 2025

Luna septembrie este foarte importantă pentru credincioșii ortodocși deoarece marchează începutul anului bisericesc. Spre deosebire de anul civil care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiția moștenită din Legea Veche spune că în această zi s-a început creația lumii și tot în această zi Și-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică.

În luna septembrie au loc mai multe sărbători, dintre care cele mai importante sunt Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) și Înălțarea Sfintei Cruci.  

Citește care sunt principalele sărbători creștine din luna septembrie și află câteva din cele mai interesante obiceiuri și tradiții specifice acestora.

Principalele sărbători creștine din luna septembrie

• 1 septembrie - Sfântul Dionisie Exiguul, începutul anului bisericesc (post)
• 3 septembrie - Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara
• 5 septembrie - Sfântul Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul
• 7 septembrie - Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pangarati
• 8 septembrie - Nașterea Maicii Domnului (dezlegare la pește)
• 9 septembrie - Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului
• 13 septembrie - Sfântul Ioan de la Prislop; Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim
• 14 septembrie - Înălțarea Sfintei Cruci (dezlegare la ulei și vin)
• 15 septembrie - Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, Mitropolitul Banatului
• 17 septembrie - Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis
• 22 septembrie - Sfântul Teodosie de la Brazi
• 26 septembrie - Sfântul Ioan Evanghelistul; Sfântul Voievod Neagoe Basarab
• 27 septembrie - Sfântul Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești
• 28 septembrie - Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

1 septembrie - Sfântul Dionisie Exiguul (cel smerit) - Inventatorul Erei Creștine

Dionisie Exiguul sau Dionisie „cel Mic” a fost un călugăr originar din Scythia Mică (Dobrogea de astăzi) și a trăit în secolele V-VI. Cea mai mare parte a vieții sale a petrecut-o la Roma, unde a fost starețul unei mănăstiri. A rămas în istorie ca un renumit traducător de opere teologice din greacă în latină. Totuși, opera cu rezonanță istorică a sfântului Dionisie este introducerea calendarului creștin, împărțind istoria în două perioade – „înainte de Hristos” și „după Hristos”. În acel timp, în uz era calendarul roman care număra anii începând cu data întemeierii Romei. Urmând calculele făcute, Dionisie Exiguul a ajuns la concluzia că anul 753 de la întemeierea Romei era anul în care s-a născut Hristos, adică anul 1 al erei creștine. Calcule ulterioare au arătat că Dionisie se înșelase, iar anul în care s-a născut Hristos ar varia – după diferite păreri – între anii 6-3 î.Hr., cel mai probabil anul 2 î.Hr. Cu alte cuvinte, Hristos s-a născut „înainte de Hristos”! Oricum, această eroare nu mai are o atât de mare importanță, iar calculul anilor după „era creștină”, „anii mântuirii”, „anii Domnului” – inventat de un călugăr născut pe teritoriul țării noastre! – s-a impus în toată lumea. (sursa: aici)

3 septembrie - Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

În ziua de 3 septembrie, Biserica Ortodoxă săvârșește pomenirea Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie, cei doi ocrotitori ai obștii monahale de la poalele muntelui Cozia, Mănăstirea Stânișoara. Vorbind despre sfinții ocrotitori ai mănăstirii, părintele arhim. Laurențiu Popa, starețul Mănăstirii Stânișoara, a subliniat: “Peştera unde s-a nevoit Cuviosul Neofit se vede şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Stânişoara. De la Sfântul Cuvios Neofit s-a păstrat doar cinstitul cap, iar de la Sfântul Cuvios Meletie avem izvorul din partea de nord a mănăstirii, care este mărturie a nevoințelor și rugăciunilor preacuviosului părintelui nostru Meletie…Acești sfinți cuvioși, cu rugăciunile lor, au făcut multe minuni și fac tuturor celor care se roagă lor cu credință tare.” (sursa: aici)

5 septembrie - Sfântul Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Profet Zaharia şi Dreapta Elisabeta au fost părinţii Sfântului Profet Înaintemergător şi Botezător Ioan. Zaharia, fiul lui Varahie, a fost preot în Templul din Ierusalim, iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Prorocul Zaharia ducea o viață dreaptă, desăvârșită de fapte bune, împreună cu soția sa, Elisabeta, care era stearpă, la vremea când îngerul Domnului i-a înștiințat, la bătrânețe, că vor avea un copil care se va numi Ioan, prorocie care s-a împlinit. La şase luni după naşterea Sfântului Proroc Ioan s-a auzit că Irod, regele iudeilor, voia să-i ucidă pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi. Tradiţia ne spune că Elisabeta s-a ascuns atunci împreună cu copilul într-o peşteră, de cealaltă parte a Iordanului, iar când ostaşii au căutat pruncul, ei nu l-au găsit. Deci, a poruncit Irod ca în locul copilului să fie omorât tatăl acestuia, Prorocul Zaharia. Şi ducându-se ei la Templu, au înjunghiat pe bătrânul preot între Templu şi Altar, stropind cu sângele său Altarul Domnului. Aşa s-a mutat din viaţa aceasta Sfântul Proroc Zaharia, iar pruncul Ioan, scăpând de urgie, creştea şi se întărea cu duhul, rămânând în pustie până la ceasul arătării sale în Israel (sursa: aici)

7 septembrie - Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pangarati

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 7 septembrie pe Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pangarati, cei care au fost sfetnicii de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor. 

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea orașului Piatra Neamț, în timpul evlaviosului domnitor Alexandru cel Bun (1400-1432). Încă din tinerețe era râvnitor pentru cele dumnezeiești, alegând viața monahală și intrând în obștea Mănăstirii Bistrița. În anul 1432, s-a retras la liniște, împreună cu încă doi ucenici ai săi, pe malul stâng al pârâului Pângărați unde și-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o frumoasă poiană. Așezământul lui a devenit cunoscut sub numele de „Sihăstria lui Simeon”. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504) l-a ajutat să înalțe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La sfințirea ei de către mitropolitul Teoctist I, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot, devenind astfel primul întemeietor și egumen al Mănăstirii Pângărați, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”.

Sfântul Cuvios Părinte Amfilohie de la Pângărați s-a născut în anul 1487, în Țara de Sus a Moldovei. Și-a început viața monahală de tânăr la Mănăstirea Moldovița, de unde a venit la Pângărați în anul 1508. Aici a fost ales de toți viețuitorii părinte duhovnicesc, conducând obștea Mănăstirii timp de 56 de ani. În anul 1566, Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârșitul vieții a lăsat egumen la Pângărați în locul său pe Ieromonahul Teodorit, ucenicul sau, iar el s-a retras la Moldovița, mănăstirea lui de metanie. Acolo, fericitul Amfilohie a primit marele și îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh. Iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfant ceasul morții sale, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și și-a dat cu pace sufletul său în brațele Domnului nostru Iisus Hristos, în 7 septembrie, la șapte ceasuri din noapte, în zilele lui Bogdan Voievod. (sursa: aici)

8 septembrie - Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Maria Mică (dezlegare la pește)

Praznicul Nașterii Maicii Domnului ocupă un loc special în calendarul bisericesc, fiind serbat la începutul toamnei, adică în vremea roadelor pământului, în prima lună a anului bisericesc. 

Legenda spune că Drepţii Ioachim şi Ana, părinții Fecioarei Maria, deși înaintați în vârstă, şi-au dorit nespus de mult un copil. Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ. Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să se nască Fiul lui Dumnezeu.

Iată câteva obiceiuri și tradiții legate de această mare sărbătoare:

• în dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului și membrii familiei o roagă pe ocrotitoarea tututor credincioșilor să le dăruiască sănătate şi să le binecuvânteze căminul cu sănătate și cu roadele recoltei adunate în acest an.
• creştinii duc la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări. După slujba de sfinţire, ei împart aceste ofrande binecuvântate copiilor şi săracilor, rugând-o pe Maica Domnului să aducă în familia lor : spor, armonie şi sănătate.
• gospodarii încep pregătirile pentru lucrările agricole, semănăturile de toamnă, iar gospodinele sfințesc la biserică fructe de toamnă și bucate tradiționale.

Mai multe despre această sărbătoare găsești în articolul Nașterea Maicii Domnului - Sfânta Maria Mică.

9 septembrie - Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Fecioarei Maria și cei mai importanți sfinți părinți din panteonul românesc. Deși nu este o sărbătoare cu cruce roșie și nu este atât de cunoscută, prăznuirea sfinților este un moment cheie în tradiția și istoria religioasă. Nașterea Maicii Domnului nu ar fi fost posibilă fără ei, la fel și începutul mântuirii lumii. Pe lângă sărbătorirea alături de bărbatul ei, Sfânta Ana este sărbătorită pe 25 iulie. Ea este considerată orcotitoarea maternității, a copiilor și nădejdea celor care și-i doresc. Cultul ei a apărut în jurul secolelor IV-V. Sfântul Ioachim este mult mai puțin popular în biserica ortodoxă. 9 septembrie este singura dată din an în care este sărbătorit, cultul lui apărând ceva mai târziu decât al Anei, secolele XIII-XV. 

Citește mai multe despre cei doi Sfinți Părinți în articolul Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana.

13 septembrie - Sfântul Ioan de la Prislop; Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim (sfințirea)

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (cunoscut local și ca Sfântul Ioan de la Silvaș) a fost un sfânt sihastru care s-a nevoit în părțile Hunedoarei, în apropierea mănăstirii Prislop (Silvașul), în a doua jumătate a sec. al XV-lea sau prima jumătate a sec. al XVI-lea. Faima sfințeniei cuviosului Ioan se răspândise încă din timpul vieții sale, mulți creștini evlavioși căutând sfaturile sale duhovnicești. A locuit într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur, cu dalta, într-o stâncă ce se găsea la circa 500 de metri de mănăstirea Prislop, pe malul râului Silvuț. Locul este cunoscut până în ziua de astăzi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”, ea devenind și loc de pelerinaj pentru creștinii care au evlavie la sfântul cuvios Ioan. Potrivit tradiției locale, pe când cuviosul își săpa cu dalta o fereastră la chilia din stâncă, a fost împușcat din nebăgare de seamă de doi vânători, care neștiind că trăia cineva acolo, îl luaseră drept o fiară a pădurii. (sursa: aici)

Biserica Învierii sau Biserica Sfântului Mormânt este o construcţie ridicată de Sfânta împărăteasă Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), în Ierusalim. Aşezământul a fost ridicat pe muntele Golgota acolo unde S-a răstignit Hristos, deasupra Sfântului Mormânt. Sfânta Elena a găsit Crucea pe care a fost răstignit Hristos și mormântul și a întemeiat o biserică minunată, îngrădind cu un zid locurile unde s-a răstignit Hristos și unde s-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, așa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: "Iar în locul unde a fost răstignit era o grădina, și în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat" (Ioan 19, 41). La încheierea lucrărilor de construcție, care au durat zece ani, împăratul Constantin cel Mare a invitat episcopii din toate țările în Ierusalim, la sfințirea bisericii, în ziua de 13 septembrie când se împlineau 30 de ani de domnie ai lui Constantin cel Mare.

14 septembrie - Înălțarea Sfintei Cruci (dezlegare la ulei și vin)

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. În aceasta zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: 

• Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mantuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;
• Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim. (sursa: aici)

Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post aspru și rugăciune, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.

Iată câteva tradiții și obiceiuri legate de această sărbătoare:

• În calendarul popular, sărbătoarea este numită Cârstovul Viilor (pentru că la această dată începe culesul viilor) şi Ziua Şarpelui
• Credincioşii țin post și se roagă pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru ca bunăstarea să se păstreze în casele lor.
• În memoria rudelor decedate, credincioșii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere şi lapte și le dau ca ofrandă săracilor împreună cu câte un colac.
• Busuiocul, menta, maghiranul şi cimbrul, considerate plante magice, se sfinţesc la biserică şi pe tot parcursul slujbei plantele sunt aşezate în vase de lut în preajma crucii sărbătorite în fiecare biserică.

Mai multe informații despre această sărbătoare găsești în articolul Înălțarea Sfintei Cruci - semnificație și importanță.

15 septembrie - Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului (Patronul pompierilor din România)

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș s-a născut în 1568, în orașul Raguza din Dalmația. După moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre. Când a împlinit vârsta de 15 ani a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani în această mănăstire, ajunge în Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator. Aici s-a călugărit și a primit numele de Iosif. 

În anul 1653 s-a retras la Mănăstirea Partoș, aproape de Timișoara, unde a mai trăit trei ani și apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Potrivit Tradiției, în momentul trecerii sale la cele veșnice, clopotele mănăstirii au început să bată singure. A fost înmormântat în naosul bisericii mănăstirești. 

Una dintre minunile sale din timpul vieții este salvarea de la un incendiu a unei părți din Timișoara. De asemenea, se spune că acesta tămăduia bolnavii, epileptici, ologii şi ciungii, prin simpla punere a mâinilor sale pe capetele suferinzilor.

Chiar și după moartea acestuia, pe drumul de aducere a moaştelor sale frumos mirositoare, s-au tămăduit zeci de bolnavi credincioşi. (sursa: aici)

17 septembrie - Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis

Sfânta Muceniță Sofia a avut trei fiice pe care și le-a botezat cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis - credință, Elpis - nădejde și Agapis - dragoste. Prefectul provinciei, Antioh, le-a denunțat împăratului Adrian că sunt creștine. Împăratul le-a poruncit să aducă jertfă zeiței Artemis. Pentru că au refuzat, împăratul a poruncit să fie omorâte doar fiicele, ca mama să sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor ci și pierderea fiicelor. Fetele au fost martirizate în anul 137. Când au primit moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani și Agapis nouă ani. Sofia a luat trupurile celor trei fiice și le-a îngropat pe un deal, în afara cetății. După trei zile de rugăciune la mormântul acestora, și-a dat duhul în mâinile Domnului.

Mormintele Sfintei Sofia și a fiicelor sale Pistis, Elpis și Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica "Sfântul Mucenic Pangratie“.

Din anul 1992, Sfânta Muceniță Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei. (sursa: aici)

22 septembrie - Sfântul Teodosie de la Brazi

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi (cunoscut și ca Teodosie al Moldovei) a fost un mitropolit al Moldovei din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care a suferit mucenicia din mâinile tătarilor intrați pe teritoriul Moldovei într-o expediție de pradă.  Este cunoscut pentru faptul că a avut curajul să îl mustre în față pe conducătorul țării Moldovei, Dumitrașcu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră de până atunci. Din această cauză, Sfântul a fost închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iași și eliberat de Mitropolitul Dosoftei. S-a retras la Mănăstirea Brazi, deoarece era legat sufletește de aceasta. A ridicat o biserică frumoasă, cu hramul Sfântului Gheorghe, și a avut grijă și de Mănăstirea Bogdana. A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri și mori de apă. 

În anul 1694 o hoardă de tătari răzleți au pătruns în Mănăstirea Brazi și l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca să le dea odoarele și banii mănăstirii. Sfântul Teodosie a apărat mănăstirea și pentru că nu a voit să le dea, tătarii l-au ucis, tăindu-i capul. 

Sfântul Teodosie de la Brazi a fost, în mod solemn, proclamat sfânt la data de 5 octombrie 2003, iar pomenirea sa a fost stabilită pentru ziua de 22 septembrie. 

26 septembrie - Sfântul Ioan Evanghelistul; Sfântul Domnitor Neagoe Basarab

Sfântul Ioan, Evanghelistul și Teologul, a fost unul dintre cei doisprezece Sfinți Apostoli chemați mai întâi de Iisus Hristos. El este cunoscut mai ales pentru scrierile sale canonice nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole și Apocalipsa.

Sfântul Apostol Ioan este prăznuit de trei ori pe an, după cum urmează: 

• în ziua de 8 mai, în cinstea minunii care are loc la mormântul său; 
• în ziua de 30 iunie, împreună cu ceilalți Sfinți Apostoli; 
• în ziua de 26 septembrie, când a trecut la cele veșnice.

Sfânta Tradiție spune că, mai înainte de a trece la cele veșnice, sfântul a luat cu sine șapte ucenici, pe care i-a pus să sape o groapă în formă de cruce, în care s-a și întins de bunăvoie, adormind în Hristos. Vreme de mulți ani, în ziua de 8 mai, din mormântul său se ridica un fel de praf minunat, prin care mulți bolnavi se tămăduiau. (sursa: aici)

Neagoe Basarab a fost domnul Țării Românești între 1512 și 1521. Soția sa a fost doamna Despina, din familia sârbă Brancovici. În 2008, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat “pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească”. A făcut donații mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Țara Românească. A fost ctitor al multor biserici din țară și autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești, "Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie", lucrare cu un conținut moral-creștin.

27 septembrie - Sfântul Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești

Considerat cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei, Sfântul Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Opera sa “Didahiile” (Învățăturile) demonstrează că era un orator neîntrecut. Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitoria sa, este şi ea un semn al iubirii de Dumnezeu şi al priceperii mitropolitului, iar testamentul scris de el mărturiseşte dragostea pe care o nutrea faţă de păstoriţii săi lipsiţi de cele materiale. Pentru toate aceste fapte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor la 21 iunie 1992. 

Mitropolitul Antim Ivireanul a fost unul dintre cei mai străluciţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Ţara Românească. A fost condamnat la exil în Muntele Sinai, însă, în drum spre locul exilului, ostaşii turci l-au ucis, aruncându-i trupul într-un râu în apropierea Adrianopolului. (sursa: aici)

28 septembrie - Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul s-a născut în orașul Licaonia, situat în Asia Mică. În timpul Împăratului Aurelian (270 – 275) pe când creștinii erau persecutați, Hariton a fost prins, torturat și întemnițat deoarece refuza să se lepede de Iisus Hristos, fiind bătut de patru slujitori cu foc ars. Reușește să scape odată cu moartea lui Aurelian și se retrage în pustietate. Aici este prins de tâlhari, dar Dumnezeu îl apără, scăpând din mâna acestora în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau din vin iar acesta era capturat, aceștia mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul. Hariton folosește tot aurul de la tâlhari și construiește o biserică în peștera în care tâlharii își aveau ascunzătoarea, iar mai târziu întemeiază și o mănăstire. Acesta se retrage în sihăstrie și lasă ca stareț un călugăr. Spre finalul vieții se retrage pe o stâncă înaltă, iar când simți că sfârșitul se apropie, se întoarce la mănăstire unde își va da și duhul. Credincioșii știu despre el că era tămăduitor de orice boală, putând chiar scoate apa din stâncă. (sursa: aici)

Dacă apreciezi informațiile oferite de acest articol sau dacă vrei să adaugi o completare, lasă-ne un comentariu mai jos.