Mai devreme sau mai târziu persoanele dragi din viața noastră ne părăsesc, dar este important să înțelegem că nu îi pierdem niciodată cât timp îi păstrăm în inima noastră, alături de amintirile pe care le avem împreună. Prezența lor, căldura vocii, mirosul parfumului, toate acestea au dispărut, dar amintirea lor va fi pururea cât timp familia, prietenii și toți cei dragi lor îi vor comemora.
În acest articol am pregătit peste 100 de mesaje de comemorare, texte și imagini emoționante care sper să te ajute să îți exprimi dorul pe care îl porți persoanelor care au plecat de lângă tine, chiar dacă durerea este covârșitoare. Au plecat, dar rămân gravați în sufletul tău pe veci.
O simplă fotografie, o melodie, un film sau chiar și o plimbare în noapte sub cerul înstelat te poate duce cu gândul la cel sau cea care a fost luat de lângă tine. Dacă ai văzut filmul de animație COCO și ai ascultat versurile melodiei NU MĂ UITA, cu siguranță te-a emoționat mesajul acestuia: atunci când treci la cele veșnice, nu dispari decât în momentul în care nimeni nu își mai aduce aminte de tine.
Este important să ne aducem aminte de cei dragi pe care nu îi mai putem avea lângă noi, să îi pomenim și să vorbim despre ei ori de ori câte ori avem ocazia și, așa cum spun versurile melodiei din film,. … să nu îi uităm:
Nu mă uita, când cu tine nu voi fiNu mă uita, nu te mai necăjiŞi chiar departe de aş fi, în inima ta suntŞi-ţi cânt un cântec în secret s-adormi cu mine-n gândŞtii că lângă tine sunt și acolo eu voi staDar până te voi revedea ... NU ... MĂ ... UITA ...
Am structurat acest articol în următoarele secțiuni:
- Ce sunt mesajele de comemorare
- Unde se publică mesajele de comemorare
- Mesaje de comemorare pentru mama
- Mesaje de comemorare pentru tata
- Mesaje de comemorare pentru părinți
- Mesaje de comemorare pentru bunica
- Mesaje de comemorare pentru bunicul
- Mesaje de comemorare pentru bunici
- Mesaje de comemorare pentru soră
- Mesaje de comemorare pentru frate
- Mesaje de comemorare pentru copii
- Mesaje de comemorare pentru soție
- Mesaje de comemorare pentru soț
- Mesaje de comemorare pentru iubită
- Mesaje de comemorare pentru iubit
- Mesaje de comemorare pentru prieteni
- Mesaje de comemorare pentru colegi
- Imagini cu mesaje de comemorare
- Citate despre comemorare
- Epitafuri de comemorare
- Poezii de comemorare
- Grupuri Facebook de comemorări
Ce sunt mesajele de comemorare
Moartea unei persoane dragi provoacă un imens gol în sufletul oricărei ființe și nu există cuvinte de alinare care să facă durerea sau tristețea să dispară. Și totuși, pierderea cuiva drag este ceva cu care ne confruntăm toți, mai devreme sau mai târziu. Trecerea timpului nu face decât să mai atenueze din durere, dar golul rămâne și dorul nu dispare.
Dacă vrei să împarți această durere și cu alți membrii ai familiei, cu prieteni apropiați sau doar virtuali, atunci te poți gândi la un mesaj de comemorare. Fie că este vorba de cineva din familie, un prieten apropiat sau un coleg, mesajele de comemorare vor reuși întotdeauna să exprime sentimentele de dor și tristețe și vor arăta că nu l-ai uitat pe cel care a trecut la cele veșnice.
Mesajele de comemorare reprezintă o modalitate de a îți aduce aminte, de a împărți durerea și dorul pe care le porți persoanelor dispărute cu prietenii și familia, cu oameni apropiați sau cu oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, dar care și ei, la rândul lor, au pierdut o persoană dragă și pot înțelege ce simți.
Unde se publică mesajele de comemorare
Atunci când ne gândim la cineva drag care nu mai este prezent în viața noastră, putem să aprindem o lumânare la biserică, să oferim ceva de pomană sau să publicăm (în ziar, pe facebook sau pe condoleante.ro) un mesaj de comemorare, pentru ca și alte persoane, prieteni sau rude, să știe că ne gândim la persoana respectivă.
De regulă este de ajuns să publici, pe Facebook de exemplu, o poză, o amintire, o imagine, un citat sau un mesaj emoționant de comemorare. Vei găsi în acest articol o colecție de poze și mesaje de comemorare cu ajutorul cărora poți împărtăși cu persoanele apropiate dorul de cei dispăruți.
Pentru fiecare, scopul este același, să nu îi dăm uitării pe cei care nu mai sunt printre noi, să le păstrăm veșnică amintirea în sufletele noastre și să îi pomenim ori de câte ori avem ocazia, indiferent de forma în care o facem: la biserică, în discuții cu familia și prietenii, pe condoleante.ro, pe rețelele de socializare ….
Mesaje de comemorare pentru mama
Mami, suflă-mi pe inimă cum îmi suflai pe genunchi ca să nu mă mai doară …
Dacă în cer cresc flori, te rog Doamne, culege un buchet și pune-l în brațele mamei mele. Spune-i că o iubesc și că îmi lipsește mult. Și dacă îți va zâmbi, sărut-o pe frunte din partea mea și strânge-o în brațe.
Când eram copil și mă întristam, mama îmi spunea să închid ochii și să mă gândesc la ceva frumos ... acum ... închid ochii și mă gândesc la EA.
Dorul de mamă este cea mai amară tristețe, indiferent de vârsta pe care o ai.
Mama m-a învățat multe. Mai puțin cum aș putea să trăiesc fără ea …
Citește mai multe mesaje de comemorare pentru mama în articolul 20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru MAMA
Mesaje de comemorare pentru tata
Sunt momente în viaţă când aş dori ca Dumnezeu să mi te aducă măcar pentru o oră înapoi, să te strâng în braţe, să-ţi ascult vocea şi să-ţi spun că e tare greu fără tine … TATĂ!
TATĂ, mi-e DOR de tine! Pe zi ce trece … tot mai MULT …
Tatăl meu iubit,Când în cer tu ai plecat,Mi-ai lăsat inima frântă,Nici o zi NU te-am uitat!Azi aprind o lumânare,Şi mă rog la Tatăl Sfânt …Sufletul să-ţi odihnească,Tatăl meu cu chipul blând.
O zi cu tata de-aş avea,Acum când dorul mă doboară,Aş preţui cu viaţa mea,Această zi ca pe-o comoară.
TATĂ am ceva a-ţi spune,De mă auzi din altă lume,Curge-o lacrimă curată …Cât de dor mi-e de tine, TATĂ!De privirea ta cuminte,Dor de tine, bun părinte!
Citește mai multe mesaje de comemorare pentru tata în articolul 20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru TATA
Mesaje de comemorare pentru părinți
Am simţit durerea, când din lumea aceasta,A plecat şi MAMA, a plecat şi TATA.Greu îmi e, dar spun, vă las o povaţă,Să iubiţi părinţii, cât mai sunt în viaţă.
Mamă, tată, aprind o lumânare pentru voi … Odihnă veşnică!
V-aţi dus apoi pe drumul ce-ntoarcere nu are,V-a luminat în cale un muc de lumânare,Aşa e legea firii, nescrisă şi nedreaptă,Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
Părinţii mei au plecat într-o lume mai bună, dar îi păstrez în inima mea pe vecie! Dumnezeu să vă aibă în paza Lui!
Oricâte lumânări aş aprinde pentru tine mamă şi pentru tine tată, NU reuşesc niciodată să sting dorul de voi!
Citește mai multe mesaje de comemorare pentru părinți în articolul 20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru PĂRINŢI
Mesaje de comemorare pentru bunica
Bunico, chipul tău blând a rămas în imaginea noastră. Te-ai retras liniştită, aşa cum ai trăit, în lumea celor buni şi drepţi. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci!
Bunico, când mi-e dor de tine, te găsesc în sufletul meu, pentru că acolo vei rămâne pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în pace!
Tu ai plecat de lângă noi,Dar nu din viaţa noastră.Acum stai doar printre nori,Veghezi asupra noastră!Dumnezeu să te ierte, bunico!
Mi-e dor să mângâi mâinile care m-au crescut de mic …
Bunico, fugi puţin din cer şi vino şi dă-mi o îmbrăţişare. Am mare nevoie de ea.
Mesaje de comemorare pentru bunicul
Mi-e dor de bunicul meu care acum e înger. Somn de veci binecuvântat!
Bunicule, sper că ne vezi … şi sper că ştii cât de dor ne este de tine … Mereu eşti în gândurile noastre …
Bunicule, îţi aprind o lumânare şi mă rog pentru sufletul tău. Vei rămâne mereu în sufletul meu.
La căpătâiul tău privesc, tărâna ce te-apasă …Şi ochii mi se scaldă-n lacrimi, cât ne lipseşti de acasă …Dumnezeu să te odihnească în pace, bunicule!
Coboară, BUNICULE, dintre îngeri,Şi strânge-mă tare la piept,Mi-e dor de ale tale vorbeŞi dulcile tale poveşti,Te iubesc, BUNICULE!Dumnezeu să te odihnească!
Mesaje de comemorare pentru bunici
Timpul ne îmbătrâneşte trupurile,Însă niciodată sufletele…Timpul ne fură bunicii,Însă niciodată amintirea lor.
Mi-e dor de bunicii mei dragi, care au devenit cele mai frumoase stele.
Pentru toți bunicii plecați la cerDumnezeu să le dea odihnă veşnică!AMIN
Bunicii pe care îi iubim şi pe care i-am pierdut nu mai sunt unde erau, dar sunt peste tot unde noi suntem.
Bunicii nu mor niciodată, ei doar devin invizibili și adorm pentru totdeauna în inimile noastre
Mesaje de comemorare pentru soră
Aş vrea ca sora mea să mai fie în viaţă. Am atâta nevoie să mai vorbesc puţin cu ea …
Nu există cuvinte cu care să te pot descrie…Doar atât pot spune… Îmi lipsești sora mea dragă!!
Mă uit la cer, e plin de stele …Şi ştiu că una dintre eleE sora mea ce mă veghează
Sora mea dragă, mi-e dor de tine! Dumnezeu să te odihnească în pace!
Pentru sora mea cu chip de înger!
Mesaje de comemorare pentru frate
Mi-e dor de tine, FRATE! Cândva ne vom revedea, dar până atunci … ODIHNEŞTE-TE ÎN PACE!
Nu există cuvinte prin care să te pot descrie…Doar atât pot spune… Îmi lipsești, frate!
Frate, îți aprind o lumânare și mă gândesc la tine în fiecare zi … mi-e atât de dor de tine …
Îmi arde inima de dorȘi-n fiecare seară,Din mii de gânduri te adunSă fii cu mine iară,Iar focul ce mă arde-n pieptNici lacrima nu-l stingeChiar dacă timpul a trecut,Inima mea tot plânge.Dormi în pace, frate drag!
Tânăr ai plecat din casă,Lăsând viaţa așa frumoasă,În inimă te plângem,În suflet te purtăm.
Mesaje de comemorare pentru copii
Când se usucă un pom, sădești altul, dar când se stinge viața unui copil nu poți decât să-l plângi, toate zilele care ți-au mai rămas.
Viața mea normală a murit odată cu copilul meu!
Îngerașul meu drag, mi-e dor de tine! Somn de veci binecuvântat!
Aprind această lumânare în memoria copiilor deveniți îngeri!
Te întrebi când voi înceta să sufăr pentru că mi-a murit copilul? Îți spun eu … când voi înceta să îl iubesc, adică NICIODATĂ!
Mesaje de comemorare pentru soție
Mi-ai lipsit ieri,Îmi lipseşti azi,Îmi vei lipsi şi mâine.Îmi va fi dor de tine tot restul vieţii mele.Dumnezeu să te odihnească în pace!
Soția mea dragă, aș vrea să te mai pot strânge măcar o dată în brațe! Somn de veci binecuvântat!
Și cerul a-nceput să plângăȘi totul s-a întunecat,În ziua în care ai plecat …Și ploi de lacrimi au căzut,Din clipa-n care te-am pierdut
Fiecare zi în care nu eşti aici e o zi în care am fi putut râde împreună. Mi-e dor de tine, iubita mea soţie. Dumnezeu să te ierte!
Ziua în care ai plecat a fost cea mai dureroasă din viața mea … Am urlat de durere, dar tu erai mult prea departe ca să ma auzi. Te-am iubit atât de mult …
Mesaje de comemorare pentru soț
Soțul meu, vin adesea la mormânt,Să spui măcar un cuvânt,Cum să fac, cum mă descurc,Că fără tine toate încurc.Nimic pe lume n-are rostTotul merge ca pe dos.
Sunt momente când mă uit în sus plină de mulțumire și zic: ȘTIU că ai fost tu, soțul meu iubit!
Știi … azi sufletul meu a întrebat de tine,M-a întrebat UNDE EȘTI …Am lăsat ochii plini de lacrimi în pământ,Am privit în gol câteva secunde, apoi am șoptit:Nu știu, suflete … nu știu unde este …Dar mi-e atât de DOR …
Soțul meu drag, lipsa ta se simte. Te caut în suflet, dorul să mi-l alin. Odihnă veșnică, dragul meu!
Cineva m-a întrebat dacă îmi este dor de tine, dar nu i-am răspuns. Am făcut câțiva pași, am închis ochii și am șoptit: FOARTE MULT!
Mesaje de comemorare pentru iubită
Când TU ai murit, jumătate din sufletul meu a plecat cu tine. Acum duc o viață pe jumătate deșartă.
Ai plecat … dar eşti şi vei fi mereu în sufletul meu, iubita mea. Dumnezeu să te odihnească în pace!
Un gând, o lacrimă de dor, o stea pe cerul înstelatMi-e greu să înțeleg unde ai plecat, iubito!
Timpul nu vindecă nimic. Te învață doar cum să trăiești cu durerea. Iubito, mi-e tare dor de tine!
Dacă trandafirii cresc în Rai, Doamne, te rog, adună câțiva și dă-i iubitei mele și spune-i că sunt de la mine.
Mesaje de comemorare pentru iubit
Iubitule, aş vrea o îmbrăţişare de la tine, nu de la crucea care îţi poartă numele.
Îmi e DOR de …Ochii tăi,Zâmbetul tău,Vocea ta,Glumele tale,Îmi e dor de tine, iubitule!
Să-ţi fie somnul lin și îngerii aproape. Dormi în pace, iubitul meu drag!
Sunt momente în care … pur și simplu … mă sufoc de DOR.
Viața mea frumoasă s-a terminat odată cu ultima ta suflare, iubitul meu!
Mesaje de comemorare pentru prieteni
Prietenia adevărată nu moare, nici după moarte. Este frumos să îi porţi în suflet pe prietenii pe care i-ai pierdut definitiv, să mai postezi uneori o poză pe reţelele de socializare, o amintire frumoasă sau un mesaj de comemorare în memoria lor.
Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi.
O rugăciune, o floare, o lumânare, este tot ce-ți mai pot oferi la tristul tău mormânt. Dumnezeu să te odihnească!
Mesaje de comemorare pentru colegi
Din păcate este o situaţie destul de des întâlnită, ca unul dintre colegii sau colegele cu care am lucrat o bună perioadă de timp, într-un anumit colectiv, să nu mai fie printre noi. Este bine ca, din când în când, să ne amintim de cei care care ne-au părăsit şi să îi includem în povestirile noastre.
Imagini cu mesaje de comemorare
Dacă se stinge o lumânare, o aprinzi din nou … dar dacă se stinge o viață … o plângi mereu!
Când îți e dor de cineva de pe pământ, îl suni, îi scrii, îl cauți … dar ce faci când te cuprinde dorul de cineva care este dincolo de nori? Aprinzi o lumânare și privești cu ochii în lacrimi la lumina ei, sperând că va ajunge la acea persoană.
Uneori ni se face cumplit de DOR de oamenii pe care NU îi mai putem îmbrățișa! Dumnezeu să-i ierte pe cei plecați în ceruri!
Doliul înseamnă eterna așteptare a unui suflet drag care nu se mai poate întoarce acasă.
Oricâte lumânări aș aprinde pentru cei dragi care au plecat la ceruri, nu reușesc niciodată să sting dorul!
Sunt persoane acolo sus care îmi vor lipsi mereu …
Sufletele plecate dintre noi lasă în urmă o dâră de lumină ce nu poate fi uitată NICIODATĂ.
Când ești în doliu este ca și cum ai trăi două vieți. Una în care pretinzi că totul este în regulă și cealaltă în care inima îți urlă de durere, în surdină.
Acolo sus, printre stele am câteva persoane dragi care știu că mă vor veghea și vor fi mereu în inima și în sufletul meu.
Să aprindem o lumânare, să facă lumină în rai pentru toți cei dragi plecați la ceruri. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Citate despre comemorare
”Timpul ne fură oamenii dragi, însă niciodată amintirea lor!”
Anonim
“Cel care trăiește în amintirea celor dragi, acela nu e mort, acela e doar departe. Mort este doar cel care e uitat.”
Seneca
“Singura persoană care are dreptul să decidă cum şi cât poartă doliu e acea persoană care îl îndură.”
Megan Devine
Epitafuri de comemorare
Când dorul ne ajunge, la tine vom veniŞi sufletul va râde când ne vom întâlni
La umbra rece a crucii taleVenim cu sufletul zdrobit,Și cu ochii plini de lacrimi,Căci prea curând ne-ai părăsit.Fulgerător din casă ai plecatNici un cuvânt de adio n-ai lăsat.A ta este tăcerea,Ale noastre lacrimile și durerea.Ai vrut să mai trăieşti,Dar aşa ţi-a fost scrisSă ne părăseşti!
La căpătâiul tău privesc,
Țărâna ce te-apasă …
Şi ochii mi se scaldă-n lacrimi,
Cât ne lipseşti de acasă …
Suflet bun nevinovat,Prea de tânăr ai plecat,O rană în suflet ne-ai lăsat,Şi până vom veni la tine,Vom plânge neîncetat
Sub această piatră receÎn acest tăcut mormântDoarme tot ce-a fost mai dulceŞi mai scump pe acest pământ
Dulce-i amintirea
Şi lacrima-i fierbinte
Când caut chipul tău
Printre morminte...
O, Doamne, cât de mult aş vrea,Să fim cu toţii iar acasă,Dar într-o zi ce n-am s-o uit nicicând,Te-ai stins cu ochii lăcrimaţi
Voi ce m-aţi iubit în viaţă,Amintirea mi-o păstraţi.Soptiţi şi al meu nume,Şi uitării nu mă daţi.
Destinul te-a luat prea curând de lângă noi,Dar din sufletele noastre nu vei pleca niciodată ...
Pământul este scena,
Pe care omul apare,
Îşi joacă rolul,
Şi apoi dispare!
Mai multe epitafuri găsești în articolul Epitafuri funerare deosebite de scris pe cruce sau monumente funerare unde sunt peste 100 de epitafuri grupate pe categorii.
Poezii de comemorare
Ce este viața unui om…Privesc o frunză care picăși-n gând îmi e tot primăvară,dar știind că nu se mai ridicăîncepe timpul să mă doară!Tot astfel și zilele melese duc ca frunzele…pe rând,căci tot la fel zboară și eleși nu se mai întorc nicicând!Călătorim grăbiți prin timp,de ieri spre azi…apoi spre mâine…prin fiecare anotimp…nici nu simțim cum toamna vine!Ce este viața unui om…o frunză ce o poartă vântul,ce pică toamna dintr-un pomși o acoperă pământul!!!
Autor: Dorel Mărgan
Grupuri Facebook de comemorări
Pe Facebook sunt destule grupuri dedicate comemorării persoanelor dragi trecute în neființă, locuri unde poți interacționa cu alți oameni care au, ca și tine, sufletul rănit.
Am făcut o listă cu 10 astfel de grupuri, unde poți posta, chiar și imagini din acest articol, dacă ți-au plăcut, mesaje și gânduri diverse pentru a alina suferința și pentru a-i comemora pe cei care au făcut parte din viața noastră și care, acum, ne veghează de sus.
- Condoleante.ro - mesaje, comemorări, cuvinte pentru suflete ranite…
https://www.facebook.com/groups/mesajecomemoraricuvintepentrusufleteranite
- In memoriam
https://www.facebook.com/inmemomoriam
- Omagii pentru cei plecați dintre noi
https://www.facebook.com/groups/599790880687348
- Pentru cei dragi plecați la ceruri
https://www.facebook.com/groups/624446527748532
- În amintirea celor dragi plecați la cer
https://www.facebook.com/groups/inamintireacelordragiplecatilacer
- In memoriam
https://www.facebook.com/groups/1484258695128866
- În memoria mamei mele
https://www.facebook.com/groups/289336565935858
- Înger între îngeri
https://www.facebook.com/groups/477287476930740
- Comemorare decese
https://www.facebook.com/groups/455603104569418
- Comemorări
https://www.facebook.com/groups/292563847567255
Dacă ți-au plăcut imaginile și mesajele din cadrul acestui articol, le poți salva și le poți folosi pe pagina ta de Facebook, în grupurile de comemorări de pe Facebook sau în orice altă parte, oriunde vrei să exprimi și să împarți cu alții durerea și dorul față de cei trecuți la cele veșnice. Dacă ai și alte idei de mesaje de comemorare, vrei să faci unele completări sau doar vrei să ne spui ceva, poți lăsa un comentariu mai jos.
La finalul acestui articolului, îți dau un sfat din suflet. NU lăsa pe mâine să te vezi sau să te auzi cu persoanele dragi din viața ta, mai ales cu cei mai în vârstă, părinți, bunici ... Sună-i, vizitează-i, îmbrățișează-i, vorbește cu ei și ascultă-i când îți povestesc ceva.
Mâine s-ar putea să întârzie ...
Comentarii
Articole recomandate
20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru MAMA
vezi câteva mesaje de comemorare pentru mama, texte şi imagini foarte emoţionante pentru cea care ne-a dat viaţă şi ne-a iubit cel mai mult
20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru TATA
onorează-ți tatăl decedat cu o serie de mesaje de comemorare, imagini, epitafuri, poezii sau citate triste dar emoționante
20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru PĂRINŢI
vezi cele mai frumoase imagini, epitafuri, poezii și citate prin care poți să aduci un omagiu celor care te-au crescut și care te veghează din ceruri