Mai devreme sau mai târziu, din păcate, toţi ajungem în situaţia de a ne pierde tatăl şi indiferent de vârstă, indiferent de relaţia mai apropiată sau mai distantă, este un moment foarte dureros prin care trebuie să trecem.

mesaje comemorare tata decedat

Durerea acestei pierderi nu dispare, doar ne obişnuim să trăim fără persoana dragă pe care o strigam … TATA … şi o vom păstra mereu în sufletul nostru împreună cu toate amintirile pe care le-am strâns de-a lungul timpului.

În acest articol am pregătit câteva imagini, epitafuri, poezii şi mesaje de comemorare pentru a ne aminti cu emoţie de tatăl care nu mai este fizic în viaţa noastră, dar care de undeva de sus ne sfătuieşte şi ne veghează în continuare.

 

Mesaje de comemorare pentru tata

TATĂ, îţi aprind o lumânare şi mă rog pentru sufletul tău. Vei rămâne mereu în sufletul meu.

 

Tatăl meu iubit,
Când în cer tu ai plecat,
Mi-ai lăsat inima frântă,
Nici o zi NU te-am uitat!
Azi aprind o lumânare,
Şi mă rog la Tatăl Sfânt …
Sufletul să-ţi odihnească,
Tatăl meu cu chipul blând.

 

Lacrimi grele se revarsă,
Din sufletu-mi îndurerat,
Grea e viaţa fără tine,
De când TATĂ ai plecat!
Aprind azi o lumânare,
Şi mă rog plângănd mereu,
Să fii tată bun în ceruri,
La dreapta lui Dumnezeu!

 

Tată, când mi-e dor de tine, te găsesc în sufletul meu, pentru că acolo vei rămâne pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în pace, tată dragă!

 

TATĂ
Tu ai plecat de lângă noi,
Dar nu din viaţa noastră.
Acum stai doar printre nori,
Veghezi asupra noastră

 

Sunt momente în viaţă când aş dori ca Dumnezeu să mi te aducă măcar pentru o oră înapoi, să te strâng în braţe, să-ţi ascult vocea şi să-ţi spun că e tare greu fără tine … TATĂ!

 

Coboară, TATĂ, dintre îngeri,
Şi strânge-mă tare la piept,
Mi-e dor de ale tale vorbe
Şi dulcile tale poveşti,
Te iubesc, TATĂ!
Dumnezeu să te odihnească!

 

Mi-ai lipsit ieri,
Îmi lipseşti azi,
Îmi vei lipsi şi mâine.
Îmi va fi dor de tine tot restul vieţii mele.
Dumnezeu să te odihnească în pace!

 

La căpătâiul tău privesc, tărâna ce te-apasă …
Şi ochii mi se scaldă-n lacrimi, cât ne lipseşti de acasă …
Dumnezeu să te ierte, TATĂ!

 

TATĂ am ceva a-ţi spune,
De mă auzi din altă lume,
Curge-o lacrimă curată …
Cât de dor mi-e de tine, TATĂ!
De privirea ta cuminte,
Dor de tine, bun părinte!

Imagini de comemorare pentru tata

Tată, fugi puţin din cer şi vino şi dă-mi o îmbrăţişare. Am mare nevoie de ea.

 

O zi cu tata de-aş avea,
Acum când dorul mă doboară,
Aş preţui cu viaţa mea,
Această zi ca pe-o comoară.

 

Tată, sper că ne vezi … şi sper că ştii cât de dor ne este de tine … 
Mereu eşti în gândurile noastre …

 

Tatăl meu cu chipul blând, niciodată nu te uit,
Tatăl meu iubit, după tine iarăşi plâng …

 

TATA m-a învăţat multe, mai puţin cum aş putea să trăiesc fără el …

 

Mi-e dor de tine, TATĂ! Cândva ne vom revedea, dar până atunci … ODIHNEŞTE-TE ÎN PACE!

 

TĂTICULE,
Mi-e dor să te mai pot striga,
Să te ascult cum îmi răspunzi,
Mi-e dor de glasul tău duios,
Mi-e dor în braţe să mă strângi!

 

TATĂ, mi-e DOR de tine! Pe zi ce trece … tot mai MULT …

 

Mă uit la cer, e plin de stele …
Şi ştiu că una dintre ele
E TATĂL MEU ce mă veghează

 

Epitafuri pentru monumentul funerar al tatălui

De ce Tu Doamne mi l-ai luat,
Pe-al meu bărbat, pe-al lor tătic,
Era prea mult de noi iubit,
De ce, de ce ni l-ai răpit?

 

Ai fost un tată minunat,
Şi un soţ mult adorat,
Noi din suflet te-am iubit,
Dar acum ne-ai părăsit.
Îngerii din cer au coborât,
Şi te-au dus la Domnul Sfânt.
Acum îţi spunem într-un glas
Te vom iubi mereu, în fiecare ceas

 

Ai muncit întreaga viaţă,
Pentru copii, pentru casă,
Şi într-o zi tu ai plecat,
În urmă nu te-ai uitat …
Ai lăsat copii plângând,
Şi soţia suspinând.
Nu te vom uita niciodată,
Dragul nostru soţ şi tată!

 

Un soţ, un tată, un bunel
Un simplu om a fost în viaţă el
Căldura sufletului tău
Ne va încălzi mereu.

 

Ai plecat din lumea asta
Fără a spune un cuvânt
Ne-ai lăsat durere-n suflet
Cât trăim pe acest pământ.
Doamne ce n-aş da să pot
Roata vieţii s-o întorc
Să dăm timpul înapoi
Să te-avem tată, iar lângă noi.

 

Sub această sfântă piatră,
În acest tăcut pământ,
Scumpul tată odihneşte,
Lângă mama în mormânt.   

 

Doamne ce amară-i soarta
Când pleacă din lume TATA!
Nu-ți mai afli alinare,
Și-n piept inima te doare.
Rămâne pustiu în casă, 
Îi gol locul lui la masă, 
Și oricât de mare ai fi
Lacrima n-o poți opri!

 

O, Tată, dragă Tată,
Să ştii că nu te vom uita,
Chiar anii de s-or perinda.

 

Tu ai plecat de lângă noi,
Dar nu din viaţa noastră.
Acum tu stai doar printre nori,
Veghezi asupra noastră.

 

Tată, cu dragoste şi dor
În suflet te purtăm,
Şi amintiri frumoase,
În inimă păstrăm.

 

Mi-e dor de tatăl meu care acum e înger. Somn de veci binecuvântat!

Poezii de comemorare pentru tata

Dor de tata …
Când sunt copii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaş e, şi sună bine
TĂTICULE, mi-e dor de tine!
 
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac
Din TATA tu devii BABAC
Şi vorba sună trist şi gol
BABACULE, mai dă-mi un pol!
 
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE, ia mai las-o baltă!
 
Şi-n anii care-ţi mai rămân
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Ţi vorba lor te năuceşte
BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?
 
Copile, tu să ai ştiinţă
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie
 
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Să-mi zici ca în copilărie
TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Autor: Marin Sorescu

 

Tată… n-am să te mai văd vreodată
„Aș vrea tată, înc-odată
Să te văd intrând pe poartă
Cum pășești încetișor
Și să te cuprind cu dor...
Să te duc direct în casă
Și să te așez la masă
Să îți povestesc cum parcă,
Viața zilnic mă încearcă.
Să m-asculți, să mă oprești
Apoi cald să îmi vorbești,
Să mă liniștești duios
Cu sufletul tău mărinimos...
Iartă-mă te rog tată,
Dacă ți-am greșit vreodată
Dacă te-am supărat
Și de m-am încăpățânat...
Au fost spuse multe, poate
Iar eu, nu-ți dădeam dreptate
Astea acum n-ar mai conta
Dacă în viață te-ai afla...
Mulțumesc că m-ai crescut
Și mi-ai dat tot ce-ai putut
Suflet, dragoste, putere..
Încredere și mângâiere...
Sărut mâna, dragă tată
N-am să te mai văd vreodată
Dar, te port cu mine-n gând
Peste tot și orișicând...”

Autor: Fordea Leonid

 

Mi-e dor de tine, TATĂ!
Te mai privesc şi azi
Undeva pe cer departe,
Tu, steaua care cazi
Exact la miez de noapte.
 
Aşa a fost să fie
Ca să te pierd devreme
Iar gândul care mă învie
Abia de se mai vede.
 
Te caut zi şi noapte
Prin vise nesfârşite
Dar ştiu că eşti departe
Prin lumi împărăţite.
 
Acolo tu nu pierzi
Nici oameni şi nici vise
Dar ştiu că mă veghezi
Cu aripi larg deschise!

 

Dor de tată
Mi-atât de dor de tine, tată, de când ai plecat.
Un gol adânc în suflet de-atunci mi-ai lăsat.
Pe cum trec zilele, dorul m-apasă.
Durerea se-adună și nu mă mai lasă.
Nu am nici liniște, de când nu mai ești;
Aștept să te văd, sau să îmi vorbești.
Simt uneori de parcă ne privești
Mă uit după tine și totuși, nu ești…
Te simt cum zâmbești adeseori lângă  mine,
Și gândul că ești cu noi îmi face bine.
Sar la telefon uneori, să te sun
Sunt atâtea lucruri ce-aș vrea să îți spun!
Încă nu cred, tată, că e adevărat.
Încă mai sper că doar am visat.
Vreau să mă trezesc din coșmar, într-o zi
Să deschid ochii și printre noi iar să fii.

 

Aş vrea să vii acasă-n seara asta …
Alaltăieri am fost să-ți văd mormântul
Și iarba îți creștea prin ochi,afară,
Au înflorit și pomii și pământul
Înnebuniți de mândra primăvară.
 
Pe cruce sta o vrabie ciufulită
Și mă privea cum plâng pe sub umbrelă,
Cu inima de doruri chinuită
Și cu privirea tristă și tembelă.
 
M-am așezat la tine pe mormânt
Și ți-am aprins,tăcut,o lumânare;
Stăteam așa,cu sufletul răsfrânt
Și mă durea puternic o-ntrebare
 
Pe care nu am apucat să ți-o mai pun
În dimineața nefiresc de rece
Când te-ai grăbit , la Domnul,presupun,
Și n-am știut atunci ce se petrece
 
Că-n grabă ai fugit de lângă de mine:
Când ai plecat ,știai că te iubesc
Cum n-am iubit în viața mea pe nime'
Și niciodată n-o să mai iubesc?
 
Din visul meu frumos,copilăresc,
Tu ai fugit,curios,în altă lume
Și parcă simt și-acum că-nnebunesc
Că nu e nime' pașii să-mi îndrume...
 
Și stau,plângând, pe piatra aia rece
Și-mi pare că în brațe te cuprind;
Te strâng la piept și parcă doru-mi trece...
Aș vrea să vin la tine în mormânt
 
Să te sărut,să-ți spun că nu mi-e bine,
Deși am o familie minunată !
Și să îți spun că-n nopți târzii și-n zile
Îmi zboară gândul doar la Tine,TATĂ !
 
Oricât de rău mi-o fi și-oricât de bine,
Îmi pare că mi-i viața blestemată
Să mă gândesc mereu numai la Tine;
Aș vrea să vii acasă,iară,TATĂ.
 
Ce verde-i dealul,pomii și pădurea
Și cât de plin mi-e sufletul de flori
Și de lumină și de primavară
Și de câmpii cu soare și cu nori !
 
Aș vrea să ți le dau pe toate ție
Când o să vii și-o să mă ții de mână
Și prietenii cu toții vreau să vie
Să chefuim un an și-o săptămână !
 
Cum bate vântul , parcă-ți aud glasul
Ce mă certa ori îmi cânta duios .
Abia aștept să-ți sar de gât,să urlu
Și să îți mângâi chipul tămâios !
 
Aș vrea să vii acasă-n seara asta
N-am să adorm,îmi bate luna-n piept;
Mă duc de-acuma să descui portița,
Și-oi sta în curte,TATĂ, să te-aștept...

 

Dor mi-e de tine, TATĂ!
Dor mi-e de tine, tatăl meu
Cu-a ta apusă soartā,
Am revenit de prin straini
Şi nu erai la poartă …
 
Că tu mă aşteptai mereu 
Pe ulița din vale 
Când sărutam, în lung oftat,
Cu drag, mâine tale.
 
Acum, parcă e-o altã lume ...
Tot mică şi frumoasă 
Doar c-am în mine-un gol etern,
Câ nu mai eşti acasã. 
 
Te-am vizitat pe la mormânt 
Cu lacrimi şi suspine,
Doream, prin crãpături de lut,
Să mă strecor la tine.
 
Am pus la umbra crucii tale
Mai multe flori să crească ,
Şi-al lor parfum să dăinuie
Pe calea ta cerească. 
 
Mi-e dor de tine şi nu ştiu 
Ce-aş mai avea de spus,
Chiar dacã trupu-ți stă-n pământ ,
Ştiu că mă vezi de sus....

Autor: Vasile David

 

Îmi lipseşti, TATĂ!
Când ai plecat, tăticul meu,
N-ai vrut să-mi spui, că-mi va fi greu,
N-ai vrut să mă înveţi, să pot,
Durerea grea din piept s-o scot.
 
Să-mi ţin lacrima în carapace,
Să pot merge mai departe,
Să nu mai sper că vei veni, 
Aşa cum făceai TU, zi de zi.
 
N-ai vrut să-mi spui cum e durerea,
Să mă înveţi să am puterea
Să îmi alung amarul chin
Ce-l simt acum, ca un venin.
 
Pe care drum, TU ai plecat?
La cin’ să cer acum un sfat?
Cum pot să te mai văd o dată,
Să-ţi spun că îmi lipseşti, enorm, TATĂ?

 

O zi cu tata …
O zi cu tata aș mai vrea,
Și nu se poate, greu pot crede
Căci nu-l mai am alăturea
Din ceruri el de-un timp mă vede. 
 
O zi cu tata mi-ar plăcea
Când soarele puternic bate
Și timpu-n loc aș vrea să stea
Să nu-l mai știu așa departe!! 
 
O zi cu tata de-aș avea
Acum când dorul mă doboară
Aș prețui cu viața mea
Această zi ca pe-o comoară! 
 
O zi cu tata eu mai cer
Și mă tot rog, ca fiecare
Să-mi dea un semn, ca eu să sper
Într-o-ntâlnire viitoare!! 

Autor: Reşinar Elvis Cristian

 

Dorul de tată
Mi-e dor de tine, tată.
Mi-e dor de sfatul tău,
care-l primeam odată,
atunci când făceam rău.
 
Mi-e dor de tine, tată.
Şi de dojana ta.
De mintea luminată
ce mi-o făceai mata.
 
Mi-e dor de-înjurătura
pe care o primeam,
atunci când stricam şura
şi fânu-l tăvăleam.
 
Eşti tată prea departe.
La tine nu ajung,
că timpul ne desparte
şi drumul e prea lung.
 
Dar îţi promit eu, tată,
că sigur vin la tine,
când viaţa mi se gată
şi totul va fi bine.

Autor: Dumitru Delcă

 

Tată... mi-e dor de tine!
Simţi, tată, cât îmi e de dor
să te primesc în casa mea,
în care-ai lăsat dragostea?
De ce te-ascunzi după un nor?!
 
Tu ai fost stânca neclintită,
eu, brad ce a crescut din ea,
hrănindu-mă puterea ta,
când cetina mi-era ciuntită.
 
Mi-e dor de-un suflet de copil
ce locuia-ntr-un trup vânjos,
de zâmbetul tău luminos
ce soarta-l înnora tiptil...
 
Ai fremătat o viaţă-ntreagă,
nutrind speranţe şi IUBIRE,
punând comori în amintire,
cu mama, femeia ta dragă.
 
Ai strâns tristeţea voastră-adâncă,
din renunţări şi neputinţe,
din boli ce-au pronunţat sentinţe...
şi-ai obosit să mai fii stâncă.
 
C-o suferinţă ticăloasă,
prea mândru să te însoţeşti,
Lumini, nemaivrând să trăieşti,
ai stins din inima-ţi frumoasă.
 
Simţi, tată, cât ne e de dor
să te vedem şi auzim,
să-ţi spunem ce mult TE IUBIM?...
De ce te-ascunzi după un nor?!

Autoare: Georgeta Radu

 

Sper că ţi-au plăcut imaginile, epitafurile, poeziile şi mesajele de comemorare pentru tata şi că ţi-au adus puţină linişte şi alinare sufletească. Poţi posta imaginile din articol pe grupurile de comemorări de pe Facebook, pe pagina ta de Facebook sau pe altă reţea de socializare, ori de câte ori simţi nevoia să spui tuturor cât de mult îţi lipseşte … TATA.

 

Aprind o lumânare pentru tine TATĂ

Ştiu că ai grijă de mine de acolo de sus

Comentarii
Articole recomandate
100 de mesaje de comemorare pentru amintirea celor dragi

vezi cele mai frumoase mesaje de comemorare, texte & imagini emoționante care te vor ajuta să îți exprimi dorul pentru persoanele dragi care au plecat de lânga tine

20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru MAMA

vezi câteva mesaje de comemorare pentru mama, texte şi imagini foarte emoţionante pentru cea care ne-a dat viaţă şi ne-a iubit cel mai mult

20 de imagini, epitafuri, poezii și mesaje de comemorare pentru PĂRINŢI

vezi cele mai frumoase imagini, epitafuri, poezii și citate prin care poți să aduci un omagiu celor care te-au crescut și care te veghează din ceruri