Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Sânzienele (Drăgaica)

Pe data de 24 iunie sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor și ca Drăgaica sau Sânzienele. Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos s-a bucurat de o mare cinste și prețuire din partea Mântuitorului: “Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul …” (Matei 11,11).

Din cele prezentate în Sfânta Scriptură a Noului Testament, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este o minune. Este o întruchipare a smereniei, a vieții curate, a iubitorului și propovăduitorului pocăinței. 

Istoria nașterii Sf. Ioan Botezătorul

Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus și apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că în timpul regelui Irod preotul Zaharia, “din ceata preoțească a lui Abia” era căsătorit cu Elisabeta, “una din fiicele lui Aaron.” Amândoi erau foarte credincioși și drepți înaintea lui Dumnezeu, însă nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau în vârstă. În timp ce Zaharia slujea la Templul din Ierusalim, Arhanghelul Gavriile s-a arătat și i-a adus vestea că Elisabeta va da naștere unui fiu pe care trebuie să îl numească Ioan. Însă Zaharia, în loc să se bucure, s-a îndoit de cele spuse de Arhanghelul Gavriil iar acesta l-a lăsat mut până în ziua nașterii lui Ioan.

Viața și moartea Sf. Ioan Botezătorul

Despre Sf. Ioan Botezătorul nu s-au cunoscut prea multe o lungă perioadă de timp, până ce a primit porunca să predice. A trăit retras în pustiu vreme de 20 de ani, ducând o viață destul de aspră. Conform Evangheliei după Marcu, Sf Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică, dând dovadă de un caracter ferm și cumpătat. Umbla desculț, bea apă de izvor și dormea pe pământul gol. Această viață de pustnic și-a dedicat-o Domnului, trăind în deplină rugăciune și smerenie.

Din momentul în care Dumnezeu l-a chemat pe Sf Ioan din pustiu, rolul său a devenit acela de a pregăti poporul pentru venirea Mântuitorului și de a-l anunța ca viitorul Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Au început să vină la el zeci de mii de oameni din Ierusalim și din toată Iudeea care îi sorbeau cuvintele și își mărturiseau păcatele, iar el îi boteza în râul Iordan. El atrăgea atenția asupra demnității ființei umane și cerea oamenilor pocăință - adică nu numai să-și recunoască păcatele, ci și să se îndepărteze de ele pentru totdeauna. Îi învăța pe aceștia să fie generoși, să se respecte între ei, să trăiască în bună înțelegere unii și pace.

Predicile și le desfășura în deșertul Iudeii, în al 15-lea an de domnie al împăratului roman Tiberiu. La acea dată Ponțiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod era tetrarh al Galileii, Filip, fratele lui, era cârmuitor al Ituriei iar arhierei erau Ana și Caiafa. Ioan îi îndemna pe oameni să se pocăiască: ”Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!”, iar aceștia, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. (sursa: aici)

Despre moartea Sf Ioan aflăm din Evanghelie că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, soția fratelui său. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus și îl mustrase pe acesta pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată. Capul Sfântului Ioan a rămas acolo la palat un timp, iar trupul a fost luat de ucenicii lui. Ucenicii devin de acum înainte ucenici ai Mântuitorului Hristos. Trupul Sfântului Ioan a rămas îngropat în Sevastia până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut să-l ardă împreună cu alte sfinte moaște. Creștinii l-au scos din mormânt - era cu trupul întreg - și l-au dus în Alexandria, punând în locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Capul a fost recuperat din palatul Irodiadei și purtat, ca un odor de mare preț, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul. (sursa: aici)

Originea sărbătorii Sânzienelor

Așa cum am precizat, ziua de 24 iunie mai poartă denumirea de Sânziene, specific zonelor din Ardeal, sau Drăgaica în zonele din Muntenia și Oltenia. În mitologia românească, sânzienele sunt zâne bune din clasa ielelor, însă atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. Își au originea într-un străvechi cult al soarelui, sărbătoarea sânzienelor având și denumirea de “cap de vară”.

De obicei, sânzienele sunt zâne bune ale câmpiilor și pădurilor. Ele sunt legate de plantele tămăduitoare. După această perioadă, aceste plante nu mai cresc deloc.

Drăgaica este vechea zeiță agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate. Ea se naște la data de 09 martie, echinocțiul de primăvară, la moartea Babei Dochia, crește și se maturizează până la 24 iunie, ziua solstițiului de vară, când înflorește planta ce îi poartă numele, sânziana sau drăgaica.

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sânziene

Sărbătoarea Sânzienelor este o zi sfântă, în care nimeni nu ar trebui să lucreze pentru a putea fi răsplătiți cu roade bogate, copii sănătoși, pace, dragoste și armonie în sânul familiei. Este în primul rând o sărbătoare a dragostei în care, pe vremuri, obiceiul era ca fetele să arunce pe acoperișul casei o cunună de sânziene. Dacă aceasta ar fi rămas pe acoperiș, fata s-ar fi măritat în același an, și dacă ar fi căzut, atunci fata ar fi aruncat de mai multe ori până ar fi reușit. Astfel, știa că de câte ori a aruncat atâția ani avea de așteptat până la măritiș. 

La sate, fetele culeg sânziene și le împletesc în cununi pe care le agață în casă, la poartă sau în curte, pentru a aduce spor și sănătate. Un obicei era ca fata să arunce cununa la colțul casei, iar a doua zi dis-de-dimineață să meargă cu cununa în ocolul vitelor și, cu ochii închiși, să dea de mâncare unei vite. În funcție de cât de tânără sau bătrână era vita, așa urma să fie și viitorul său soț. Tot pentru aflarea celui sortit, fetele își pun sub pernă câteva flori culese în noaptea de Sânziene.  Femeile căsătorite, în schimb, se legau la mijoc cu o cunună de sânziene pentru a nu le mai durea mijlocul la muncile agricole.

Sărbătoarea Sânzienelor era celebrată cu mult fast și bucurie în cadrul târgurilor și iarmaroacelor, unde tinerii necăsătoriți participau în speranța că își vor găsi perechea.

“Alaiul Drăgaicei” sau “Dansul Drăgaicei” este un obicei întâlnit adesea în regiunile Olteniei și reprezintă un dans pe care îl joacă un grup de 5 – 10 mândre, dintre care una va fi Drăgaica. Drăgaica aleasă este gătită ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, restul fetelor, deși se îmbracă și ele în alb, își învăluie fața cu un voal, cusut cu sânziene. Îndată ce alaiul va fi gata, fetele cutreieră satul și fac popas la răscruce de drum unde cântă și dansează. Respectarea acestui obicei presupune că sătenii vor avea parte de un an cu roade bune și vor fi feriți de cele rele.

În unele sate se vorbește și de “Spălatul cu rouă” care presupune ca, înainte de zorii zilei, bătrânele să meargă în locuri încă necălcate și să adune, pe o pânză albă, rouă de pe Sânziene. În drum spre casă ele trebuie să facă în așa fel încât să nu le iasă cineva în cale. Roua strânsă va fi stoarsă apoi într-o vas nou, iar cei care se vor spăla cu ea vor avea parte de sănătate și dragoste. 

În multe zone din țară, în noaptea de Sânziene se aprind focuri pe dealuri, iar oamenii umblă cu făcliile aprinse înconjurând casele, ogoarele și grajdurile.

Se mai spune că în noaptea de Sânziene se deschid porțile cerului și că lumea celor adormiți vine în contact cu lumea celor vii. De aceea, în multe zone se fac pomeni pentru morți, de moșii de Sânziene.

În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor, iar roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele. 

Sânzienele sau Drăgaica sunt la rândul lor cunoscute ca ziua Amuțirii Cucului. Legat de aceasă denumire apar numeroase superstiții precum:

• dacă cucul încetează să cânte înainte de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, atunci vom avea parte de o vară secetoasă;
• dacă se nesocotesc Sânzienele, zânele bune, se vor transforma în Ielele sau Rusaliile neiertătoare, acestea din urmă reprezentând spirite malefice;
• Ielele își fac apariția în Noaptea de Sânziene, iar cine le va vedea va muți sau înnebuni ;
• nu e bine să te îmbăiezi în ziua acesta, căci se vor spăla de fapt spiritele rele;
• dacă cei îndrăgostiți se vor scălda împreună, în râu sau în mare, ei se vor iubi o viață întreagă, etc. (sursa: aici)

Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul

„Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătești pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu.

Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”

Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!” Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin”.

Alte rugăciuni pe care le poți rosti către Sf Ioan Botezătorul, precum și acatistul Sf Ioan Botezătorul le vei găsi în articolul nostru aici.

Sfântul Ioan este cinstit de Biserică ca prooroc al Celui Preaînalt, ca înaintemergător și Botezător; ca mare mucenic, pentru moartea lui martirică; ca înger în trup, pentru covârșitoarea lui sfințenie. Este zugrăvit în icoane cu aripi îngerești și este cinstit ca prieten al Mirelui, prieten al Mântuitorului Hristos. Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai). (sursa: aici)