Rugăciunea de miercuri

În popor, zilele săptămânii erau întruchipate de personaje feminine sau masculine. Astfel, lunea, marţea şi joia erau bărbaţi, iar miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica – femei.Unele zile erau considerate sfinte (Sfânta Vineri,Sfânta Duminică), altele au primit un sfânt patron (Sfântul Ilie sau Sfântul Ion pentru marţi, Maica Domnului pentru miercuri, Sfântul Nicolae pentru joi, Sfântul Lazăr pentru sâmbătă). 

Miercurea apare în tradiţia populară ca o sfântă bătrână. În unele părţi, se spune că ar fi slabă şi necăjită, fie îmbrăcată în alb, fie dezbrăcată şi despletită. Unii ziceau că locuinţa ei s-ar afla în cer, alţii în pustiu sau în păduri, iar alţii în chilii sau în palate mari. Se pare că se îngrijea de animalele sălbatice, pe care le hrănea, iar când apărea cuiva în vis, bolnavii se vindecau.

În tradiția bisericească, fiecare zi din săptămână îmbracă o semnificaţie cu totul aparte. Ziua de miercuri aminteşte de începutul Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, de sfatul cărturarilor şi fariseilor de a-L prinde pe Iisus şi de trădarea Sa de către Iuda. 

În majoritatea cântărilor liturgice, versurile ne vorbesc atât despre trădare, prindere şi judecare în mod direct, cât mai ales despre modul receptării acestor întâmplări triste de către Maica Domnului. Adică ce a simţit ea ca mamă în acele cumplite momente.

Pentru fiecare zi din săptămână, înalții ierarhi și duhovnicii bisericii creștine au lăsat câte o rugăciune cu mare putere de izbăvire și împlinire a dorinței curate a celui ce o rostește.

Iată care sunt cele mai puternice rugăciuni de miercuri pe care le poți rosti pentru iertarea păcatelor și pacea sufletească:

Rugăciunea de miercuri

“Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. 

Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.”

Rugăciunea de miercuri a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul către Mântuitorul nostru

„Dumnezeule şi Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu şi m-ai îndrumat până în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizându-mi gura. Călăuzeşte-mă cu Duhul Tău cel Sfânt şi învaţă-mă îndreptările Tale. Câte ţi-am greşit până în acest ceas, cu cuvîntul, cu fapta sau cu gândul, cu voie ori fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă, după mare mila Ta. Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea. Tu eşti Unul Sfânt, ajutător puternic şi apărător al vieţii noastre şi pe Tine Te laudă toată zidirea în veci. Amin.”

Rugăciunea de miercuri a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul către Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu

“Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, izgoneşte de la mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, lenevirea, uitarea, neştiinţa, nepurtarea de grijă şi toate cugetările viclene şi necurate de la ticăloasa mea inimă şi de la întinatul meu suflet şi de la întunecata mea minte; şi stinge văpaia patimilor mele şi miluieşte-mă şi ajută-mi, pentru că sunt neputincios cu sufletul şi cu trupul. Izbăveşte-mă de dorinţele cele viclene, care vin asupra mea, şi de aducerile-aminte din zi şi din noapte şi izbăveşte-mă de toate faptele mele cele rele. Că tu eşti prea binecuvântată mai mult decât toate neamurile şi prea cinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciunea de miercuri către Sfântul Apostol Iuda Tadeu

”O, Sfinte Iuda Tadeu, rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol și martir glorios, strălucit în virtuți și puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător al celor ce te cinstesc și se încred în tine, privește cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine și cere mijlocirea ta. Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranță și se află în pragul disperării. Privește deci la mine și vezi în ce strâmtorare mă aflu. Viața mea este o viață de suferință. Zilele mele sunt pline de durere și necaz, sufletul meu este o mare amărăciune. Cărările mele sunt pline de suspine și lacrimi și griji mistuitoare care îmi macină toată puterea de viață.

Neliniștea, disperarea și lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleșesc de multe ori sufletul, astfel încat mi se pare ca mila dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci sufletul meu se umple de întuneric, credința se clatină, inima mea slăbește și disperarea se furișează în suflet vrând să se facă stăpână peste mine, O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poți lăsa în starea aceasta. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi. Ascultă te rog, rugămintea mea! Nu mă voi departa de tine până când nu mă vei asculta. Grăbește-te și vino-mi te rog în ajutor și nu mă lăsa, ca încrederea mea în tine să fie rușinată. Fie ca prin mijlocirea ta să se preamarească și întru mine nesfârșita milostivire a lui Dumnezeu. Ascultă-mi rugăciunea mai ales în necazul meu cel mare pe care îl am acum și dă-mi grabnicul tău ajutor în (aici se mărturisește necazul).

Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de aceasta lovitură a durerii și să cadă în disperare. Asculta-mă o, Sfinte Iuda Tadeu, împlinește-mi rugămintea și eu îți voi fi recunscător în toate zilele mele. Te voi cinsti ca pe cel mai de seamă ajutător al meu. Voi mulțumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta și voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni. Amin.”

Rugăciunea de miercuri scrisă de Părintele Arsenie Boca

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfantului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus țină pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosaditi până la pământ. Amin”

Vezi și articolul dedicat rugăciunilor lui Arsenie Boca!

Rugăciunea de miercuri pentru Lăsatul Secului din Postul Sfintilor Petru și Pavel

Această rugăciune trebuie rostită de Lăsatul Secului din Postul Sfinților Petru și Pavel.

”Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seamă cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, că să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viață Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție! Amin.”

Rugăciunea de miercuri a Sfântului Efrem Sirul

Mai este cunoscută și sub de numirea de Plânsul de miercuri a Sfântului Efrem Sirul și este o rugăciune deosebit de puternică care vine în ajutor celor aflați în perioadă de necaz sau cumpănă.

”Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă silește să-Ți vorbesc, dar nevrednicia și păcătoșenia mea îmi poruncesc să tac. Durerile și necazurile vieții mă îndeamnă să cuvântez, dar fărădelegile trecutului îmi spun să fiu mort. Sufletul meu geme din adâncuri și ochii mei lacrimi poftesc. Greșit-ai, suflete !

Pocăiește-te ! Căci iată, zilele noastre ca umbra trec și înfricoșate și groaznice locuri va să treci, sufletul meu! Nu întârzia multă vreme amânand zi de zi întoarcerea ta la Domnul !

Umilește-te, sufletul meu, de toate bunătățile câte le-ai luat de la Domnul și nu le-ai păzit. Umilește-te pentru toate câte ai lucrat și Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine ca să nu intri în întunericul cel mai dinafară și să te dai înaintea înfricoșatului Divan al lui Hristos. Vai mie, păcătosului, că am întinat și de-a pururi întârzii curățenia inimii mele din pricina trândăvirii.

Îndrăzneala inimii mele a fost rușinată adânc de lene și de fățărnicie, iar pofta cea rea, ca un stăpân robului, îmi poruncește. Și eu, întocmai ca un prunc, cu frică o ascult. Mă rătăcește și mă pierde pe mine, iara eu mă bucur.

Vai mie, Doamne, căci Darul Tău mă trage pe mine la viață, iara eu, mai vârtos, spre moarte mă trag.

Dimpotriva și-ntocmai cu îngerii, Doamne, Te sârguiești ca să mă faci!

Iar eu, întru răutate, pe mine mă micșorez . Înmulțitu-s-au păcatele mele, și de-a pururea se înmulțesc și nu este margine întru mulțimea lor. Și cine va plânge pentru mine? Numai Tu singur, Mântuitorule, de-a Ta bunatate îndemnat fiind, cauți spre mine, cel necăjit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, când gura mi-am umplut-o cu ocări? Sau cum Te voi iubi când sunt plin de patimi ? Sau cum va sălașlui în mine adevărul când eu cu minciuna pe mine m-am ocărât? Sau cum Te voi chema pe Tine, când poruncile Tale nu le-am păzit ? Căci după ce-am luat cunoștința adevărului, m-am facut răpitor, prigonitor, rău sfătuitor, aspru și cu cugete rele asupra aproapelui aruncându-mă. Nemilostiv spre săraci, mânios, leneș și de haină strălucitoare iubitor. Și încă și acum mă aflu întru gânduri întinate, întru întărâtări, întru iubire de plăcere, întru slavă deșartă, întru mândrie, întru voirea cea rea, întru prigonire, întru mânie.

Nimic fiind, mă socotesc pe sine-mi că sunt ceva. Mințind, de-a pururea împotriva celor mincinoși strig. Întind biserica trupului meu cu gânduri și cu fapte curvești, împotriva curvarilor propovăduiesc. Judec pe cei ce greșesc, însumi de greșeli fiind plin. Judec pe deosebitori și furi, însumi fiind fur și deosebitor. Luminat oamenilor vreau să mă arat, înăuntrul sufletului fiind necurat. În biserică și la masă în față vreau să stau. Femeilor vreau să mă arat vesel și înaintea străinilor mă înalț. Și între ai mei, cuminte și înțelept, iar între cei înțelepți, desăvârșit mă socotesc. Și către cei credincioși numai înțelept mă am pe sine-mi, iar pe cei fără de minte și neînvățați, ca pe niște dobitoace îi defaim. Când sunt vrednic de ocară, mă mândresc. Când gândesc să fiu cinstit, mă disprețuiesc. Dacă mi se cere să fiu drept, mă răzvrătesc. Iar când cele adevărate mi se spun, urăsc. Mustrat fiind de fratele meu, mă mânii. Iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic și nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a mă osteni. Daca nu-mi slujește cineva, mă mânii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucrează. Și dacă nu mă laudă pe mine cineva, îl grăiesc de rău. Când îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos și-n cinste, îl vizitez. Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai mici îi trec cu vederea. Când izbutesc să mă stăpânesc de la vreo faptă rea, mă trufesc. Dacă voi isprăvi postul și privegherea, cu nesupunere și cu grăire de rău, ca într-o cursă mă prind. Iar când intru la rugăciune, stau și stăruiesc și nu iert. Când face cineva o faptă bună, nu o văd. Dar e destul cu o mică faptă să greșească și-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, însă de faptele cele deșarte ale lor, mă las robit.

Pe dinafară mă arăt smerit și blând, dar pe dinlăuntru sunt mândru și neîndurat. Cu părerea sunt ca și cum n-aș dori nimic, dar în fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Și ce să mai vorbesc despre chipul în care îmi folosesc vremea, căci numai cu părerea m-am lepădat de lume, pe când înlăuntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Bârfirile cele din adunări, cercetările, gândurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele deșarte, vorbirile cele fără de folos de la mese, nesațiul darurilor și al luărilor, certurile cele pierzătoare, iată lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.

Aceasta este viața mea. Acesta este cugetul cu care mă lupt împotriva mântuirii mele. Și trufia, și slava deșartă a mea nu mă lasă să-mi privesc rănile ca să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de păcate cu care vrăjmașul mă cuprinde. Și întru acestea aflându-mă și rămânând eu, ticălosul, cu slava sfințeniei caut să mă înfășor.

Petrecând în păcate, vreau să fiu socotit un drept. Și ce răspuns pot să dau pentru toate astea? Că diavolul este cel care m-a sfătuit. Dar nici lui Adam un astfel de răspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau să mă îndreptățesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scăpat de-a Domnului dreaptă hotărâre. Ce răspuns voi da eu când mă va judeca Dumnezeu?

Nu este nici un răspuns pentru lenevirea mea. Mă tem să nu fiu și eu dintre aceia pe care i-a zugrăvit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere în stăpânire, pe care, pentru nebăgare de seamă, în patimi și în necinste i-a lăsat Dumnezeu. O, cât îmi este de frică să nu cadă o astfel de hotărâre asupra mea !

Doamne, Tu mie, păcătosului, mi-ai pus pocaința. Și pururea vrei să mă mântuiești pe mine, nevrednicul. Înviază, Dătătorule de viață, sufletul meu cel omorât cu păcatele. Spală-mi orbirea cea învechită a ticăloasei mele inimi. Și plângi ! Căci cu adevărata lepădare de lume încă nu m-am lepădat și de lanțurile trufiei mele încă nu m-am scuturat. Din postul cel adevărat al Bisericii n-am gustat. Și cu slava cea înșelătoare a lumii sunt înfășurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut și bucuriile cele adevărate ale dragostei nu le-am cunoscut. La îndrăzneala facerilor de bine n-am pășit. Iar pentru greșelile lui, pe fratele meu l-am osândit. La lumina cunoașterii adevărului n-am ajuns, dar pe alții despre mântuire vreau să-i învăț. Toate Ți le-a dat Ție Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunoștință, pricepere, înțelepciune. Cunoaște-ți folosul ! Cum te socotești a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fă-te ție doctor, o suflete! Suspină ! Lăcrimează! Și spală-ți prin post cuviincios necurăția păcatelor!

Dumnezeule Cel preabun și înalt, Care singur ai, Stăpâne, stăpânire peste viață și moarte, daruiește-mi, mie păcătosului, în ceasul acela înfricoșat al venirii Tale, îndurările Tale cele multe, ca să nu fiu pârât acolo, înaintea strașnicului Tău Divan, și să nu fiu de ocară înaintea privitorilor : îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici și drepți. Mântuitorul meu, pedepsește-mă aici, unde de dulceața păcatului m-am îndulcit, ca un părinte bun și iubitor de fii. Și acolo iartă-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur și fără de păcat. Căci tot păcatul eu, ticălosul, l-am lucrat. Și dacă pornesc să mă pocăiesc, nu am lacrimi.

Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, păcătosul și trândavul strașnicul Tău Divan pe care, Doamne, șezând, mă vei vădi pe mine.

Te știu Judecător înfricoșat întru Slava dumnezeirii, vrând să mă mustri pe mine. Toată viața mea, vrednicul de jale, cu înverșunare am cheltuit-o totdeauna și în noroiul dezmierdăriior m-am tăvălit. Toate greșelile ascunse în adâncul sufletului meu, Tu singur le cunoști, Ziditorul meu!

Nimeni nu este ca mine, un locaș al păcatului. Nimeni așa ca mine n-a întărâtat bunătatea Ta, Stăpâne, pornirile răutații întru toate urmând. Dar pentru că ești adânc fără de fund al tuturor milelor, arde adâncul păcatelor mele ! Și să nu-mi răsplătești mie cu răsplătiri vrednice de cele ce-am lucrat. Să nu mă osândești la văpaia gheenei, căci nesuferită este urgia Ta, Doamne.

Căci cine va putea suferi oare, îngrozirea ei? Pentru că focul nu se stinge și viermele nu doarme. Teme-te de îngrozirea iadului, o suflete al meu! Leapădă somnul cel greu al lenevirii și dormirea cea pierzătoare a trândăvirii. Aproape este sfârșitul ! Lângă ușă, Judecata. Oare ce ne va întâmpina după ce se va despărți sufletul de trup ? Adunați-vă împreună cu mine, Cuvioși și Drepți, cei ce cu nevoința cea bună v-ați nevoit și ca pe un mort plângeți-mă sau ca pe un jumătate viu și jumătate mort îndurați-vă, fiindcă eu sunt plin de rușine și nu am îndrăzneală pentru păcatele făcute de mine întru cunoștință. Vărsați peste mine mila voastră ca pe o tainică lucrare a milostivului Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Rugați-vă Lui ca în dar să mă întoarcă și nevrednic să nu mă aflu în ceasul venirii Lui. Și să nu aud nicidecum acea înfricoșată hotărare: ” Du-te de la mine, blestematule, lucrător al nedreptății, căci nu te cunosc !”. De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarată, Naștere binecuvântată din Sfântul Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce șezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!

Să nu mă lepezi pe mine cel urât. Căci mult se veselește vrăjmașul meu când vede că deznădăjduiesc din pricina răutății și se bucură când în deznădejde mă dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rușinează nădejdea lui și mă smulge din dinții și din lanțurile lucrării lui, care, cu mult meșteșug, a tăbărât Doamne, asupra mea.

Daruiește-mi lumină lăuntrică ca să cunosc deplin meșteșugurile lui. Căci nenumarate sunt alunecările pe care mi le pune înainte: smintelile, vătămările, multa câștigare, trufia, plăcerile cele trupești, teama de post, fuga de rugăciune, lene și odihnă multă pentru zburdălniciile trupului. Pe cât se sârguiește ca să mă piardă pe mine, de atâta mă lenevesc pentru a mă mântui. Și pe cât acela mă pândește și mă vânează, pe atât eu nu mă bag în seamă și mă las prins.

Ia aminte, suflete ! Grijește-te și nu dormi ! Nu lua aminte la greșelile altora, ci mai vârtos cercetează-ți greșelile tale. Nu umbla să scoți paiul din ochiul fratelui și al aproapelui, ci ostenește-te zi și noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-ți scoți bârna din ochii tăi. Sârguiește-te! Apucă a te judeca înainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a răstignit cu trupul pe cruce, căci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi înșine, cum vom putea scăpa dincolo de judecata cea groaznică și de osânda lui Dumnezeu?

Îndură-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Și mă mântuiește pe mine pentru bunătatea Ta, cu solirile Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, și ale tuturor Sfinților Tăi. Că binecuvintat ești în vecii vecilor. Amin.”

În încheierea acestui articol, aducem câteva specificații legate de ziua de Miercuri din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. În timpul Săptămânii Patimilor ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramă lăuntrică. În această săptămână, fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc.

Așadar, în Miercurea Mare, se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos. Se săvârșește Taina Sfântului Maslu (una din cele şapte Sfinte Taine, care aduce vindecare fizică şi spirituală prin ungerea cu ulei sfinţit prin Harul Duhului Sfânt).  La sfârșitul slujbei, preotul îi unge pe credincioși cu Sfântul Mir. Tot în această zi se pomenește vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credincioșii ortodocși țin și miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an).

În această zi de miercuri, nouă nu ne rămâne decât să ne ferim de trădarea lui Iuda şi să ne gândim fiecare la trădările şi vânzările noastre. La căderile noastre zilnice. Iar primul pas pe care se cuvine să-l facem este să postim în această zi, tocmai pentru a ne arăta credincioşia faţă de Mântuitorul Hristos, faţă de conştiinţa şi principiile noastre de viaţă.