Joia a fost numită „ziua propovăduitorilor“, adică ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli şi a Sfântului Ierarh Nicolae, ca reprezentant al tuturor sfinţilor ierarhi, urmaşi ai Apostolilor. Motivul pentru care această zi a fost închinată Sfinţilor Apostoli este legat de faptul că joia a avut loc Cina cea de Taină, moment în care Mântuitorul Iisus a instituit Sfânta Liturghie. rugaciunea de joi

Cântările liturgice ni-i prezintă pe Apostoli şi pe urmaşii lor ca pe nişte pescari iscusiţi, care au menirea de a vâna oamenii cu învăţătura lor. Alte cântări ni-i prezintă ca participanţi la „înnoirea lumii“, când Fiul Omului va veni în putere la sfârşitul veacurilor, iar ei, Apostolii, vor sta pe 12 scaune şi vor participa la judecarea umanităţii.

Asocierea pomenirii Sfântului Nicolae cu această zi nu este nici ea întâmplătoare. Şi aceasta, deoarece el poate fi considerat un demn reprezentant al celor care au continuat activitatea Apostolilor, ca „îndreptător al credinţei“ şi „chip al blândeţii“. (sursa: https://ziarullumina.ro

Astfel, joia este ziua Cinei de taină şi a înălțării la cer a Mântuitorului și ziua în care este bine să ne rugăm pentru iertarea păcatelor tuturor creștinilor, ale celor vii și ale celor răposați. Este ziua care ne reaminteşte că fără spovedit şi împărtăşit nu ne putem elibera de păcate.

Iată ce rugăciuni poți rosti în ziua de joi.

Rugăciunea de joi către Mântuitorul Iisus Hristos:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă cu ucenicii Tăi şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut. Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, ca să se ierte păcatele voastre”. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.

Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.”

 

Rugăciunea de joi către Sfânta Rita 

Sfânta Rita din Cascia și-a căpătat titulatura de sfântă care rezolvă până și ceea ce pare imposibil de realizat. Această rugăciune de joi se face fie 9 zile consecutiv, fie în 9 zile de joi consecutiv. 

„O, sfântă apărătoare a celor aflați la mare nevoie, tu, care străluceşti precum steaua speranței în bezna întunericului, binecuvântată Sfântă Rita, oglinda vie a harului lui Dumnezeu, exemplu de răbdare şi tărie, model al tuturor etapelor vieții! Alătur voința mea celei a lui Dumnezeu, grație Mântuitorului Iisus Hristos, care a îndurat purtarea coroanei de spini și căruia tu i-ai fost alături zi de zi. Mijlocește tu, cu harurile și virtuțile tale, ruga mea către Sfânta Fecioară Maria, ca să îmi asculte durerea întru slava lui Dumnezeu și sfințirea mea. Îndrumă-mă și arată-mi calea cea bună, o, sfântă protectoare şi susținătoare a celor aflați la necaz, să pot obține iertarea păcatelor, perseverență, puterea de a păși cu curaj, bunătate și răbdare pe calea vieții. [Acum se spune dorința.] 

Sfântă Rita, avocata imposibilului, roagă-te pentru noi! Sfântă Rita, avocata celor neajutorați, roagă-te pentru noi! Ajută-mă, Sfântă Rita! Roagă-te pentru mine, ca prin tine să-mi crească iubirea pentru Hristos şi pentru crucea Sa. Amin”

 

Rugăciunea de joi pentru iertarea păcatelor către Părintele Teodosie

„Sădit fiind în locaşurile Domnului tău, cu preastrălucitele tale fapte bune ai înflorit şi ai înmulţit fiii tăi în pustiu, cu ploile lacrimilor tale udându-i, păstorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta, strigăm ţie: Bucură-te, Părinte Teodosie!

Mulţimile călugărilor, te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii, iar cu drepţii şi cu cuvioşii împreună-locuitor, roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.

Împodobindu-ţi sufletul tău cu înfrânare, cu dureri şi cu rugăciuni, cu dumnezeiască cuviinţă te-ai făcut părtaş cuvioşilor, pururea slăvite, şi daruri de minuni cu adevărat ai primit, spre a tămădui neputinţele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Drept aceea şi mulţimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor în dar, de Dumnezeu purtătorule Teodosie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. Amin”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Părinte Arsenie Boca

„Preasfânta Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul Tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte.

Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos.

Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește.

Că binecuvântată ești de toate neamurile, preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor. Amin!”

Citește și alte rugăciuni ale Sf. Arsenie Boca!

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare – Rugăciunea întâi:

”Doamne, curățește-mă pe mine păcătosul, că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta, ci mă izbăvește de cel viclean, și să fie întru mine voia Ta, ca fără de osândă să deschid gura mea cea nevrednică, și să laud Preasfânt Numele Tău, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare – Rugăciunea a doua:

”Din somn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ție, Mântuitorule, și înaintea Ta căzând, strig: Nu mă da să adorm în moartea păcatelor, ci mă miluiește, Cel ce Te-ai răstignit de voie, și pe mine, cel ce zac în lene, grăbind mă scoală, și mă mântuiește întru starea-înainte, și întru rugăciuni; și după somnul nopții, să-mi luminezi ziua fără de păcat, Hristoase Doamne, și mă mântuiește. Amin”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare – Rugăciunea a treia:

”Sculându-mă din somn, către Tine, Stăpâne, Iubitorule de oameni, scap și spre lucrurile Tale mă nevoiesc; rogu-mă Ție, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vremea, în tot lucrul, și mă izbăvește de toate lucrurile cele rele lumești și de sporirea drăcească, și mă mântuiește, și mă du întru Împărăția Ta cea veșnică. Că Tu ești Făcătorul meu, și Purtătorul de grijă și Dătătorul a tot binele, și întru Tine este toată nădejdea mea, și Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare – Rugăciunea a patra:

”Doamne, Care ce cu multă bunătatea Ta și cu îndurările Tale cele mari, ai dat mie, robului Tău, de am trecut vremea nopții acesteia fără ispită de toată răutatea pizmașului, Tu Însuți, Stăpâne, a toate câte sunt Făcătorule, învrednicește-mă cu adevărată lumina Ta, ca întru luminată inimă să fac voia Ta, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare – Rugăciunea a cincea:

”Doamne, Dumnezeule, Atotțiitorule, Care primești de la puterile Tale cele cerești cântarea Sfintei Treimi, primește și de la noi, nevrednicii robii Tăi, cântarea Sfintei Treimi și ne dăruiește întru toți anii vieții noastre și întru tot ceasul, Ție slavă să înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare – Rugăciunea a șasea:

”Doamne, Atotțiitorule, Dumnezeul puterilor și a tot trupul, Care întru cele înalte locuiești și spre cele smerite privești; Cela ce ispitești inimile și rărunchii și cele ascunse ale oamenilor le știi adevărat; Lumină fără de început și pururea fiitoare, în care nu este mutare sau umbră de schimbare; Însuți, Împărate fără de moarte, primește rugăciunile noastre pe care le facem către Tine din gurile noastre cele spurcate, întru această vreme a nopții, îndrăznind pentru mulțimea milelor Tale, și iartă-ne greșelile ce am greșit înaintea Ta, cu cuvântul, cu lucrul, din știință și din neștiință; și curățește-ne pe noi de toate spurcăciunile trupești și duhovnicești, casă pe noi făcând a Cinstitului și Sfântului Tău Duh. Și dăruiește nouă, întru inimă priveghitoare și cuget treaz a trece toată noaptea acestei vieți, așteptând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întru care, cu slavă, pe pământ Judecător tuturor va veni, ca să plătească fiecăruia după faptele lui; ca să nu ne aflăm zăcând și dormitând, ci priveghind și sculați în lucrarea poruncilor Lui; și să fim gata a intra întru bucurie și în cămara slavei Lui celei dumnezeiești, unde este glasul cel neîncetat al lăudătorilor, și nespusa dulceață a celor ce văd pururea frumusețea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu ești lumina cea adevărată, care luminezi și sfințești toate, și pe Tine Te cântă toată făptura în veci. Amin.”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Macarie cel Mare – Rugăciunea a șaptea:

”Pe Tine Te binecuvântăm, Dumnezeule preaînalte și Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari și cu anevoie de urmat, slăvite și preaminunate, care nu au număr. Cel ce ne-ai dat nouă somn spre odihna neputințelor noastre și spre repaos de ostenelile trupului, mulțumindu-Ți că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci, după obicei, Te-ai arătat iubitor de oameni și ne-ai ridicat pe noi pentru a slăvi stăpânirea Ta. Pentru aceea ne rugăm bunătății Tale celei neasemănate: luminează ochii gândului nostru și ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenei și deschide gura noastră și o umple de laudele Tale, ca să putem în liniște a cânta, a striga și a ne mărturisi pururea Ție, Dumnezeului Celui slăvit în toate și de toți: Tatălui Celui fără de început, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciunea de joi a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru seară

”Doamne, nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chinurile cele veșnice. Doamne, de am greșit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de trândăvia și de nesimțirea cea împietrită. Doamne, izbăvește-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, văzând neputința sufletului meu, miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne, Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului și al pământului, pomenește-mă pe mine, păcătosul, rușinatul și nevrednicul robul Tău, întru împărăția Ta. Amin.”

 

Rugăciunea de joi a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru ceasurile zilei:

”Doamne, primește-mă întru pocăință. Doamne, nu mă lăsa. Doamne, nu mă duce în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi și aducere aminte de moarte și umilință. Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare. Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blândețe. Doamne, sădește în mine rădăcina bunătăților și frica Ta în inima mea. Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doam­ne, apărămă de oamenii gâlcevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate celelalte lucruri necuviincioase. Doamne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcătosul, voia Ta, că binecuvântat ești în veci. Amin.”

 

Rugăciunea de joi către sfântul înger, păzitor al vieții noastre

Îngerule sfânt al lui Hristos, către tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfântul Bo­tez spre păzirea sufletului și a păcătosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurată lumina ta și te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rușine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neascultarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mânia, cu scumpătatea, cu mâncarea cea fără de saț, cu beția, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele și viclene, cu obiceiurile cele rele și cu aprinderea spre desfrânare, având mai ales voire spre toată pofta cea trupească. O, rea voire a mea, pe care nici ființele cele necuvântătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mine, cel ce m-am încurcat așa de rău în lucrurile cele întinate? Sau cum voi putea să-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele și viclene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, milostivește-te spre mine, păcătosul, și-mi fii mie ajutător și sprijinitor asupra vrăjmașului meu cel rău, cu sfintele tale rugăciuni, și împărăției lui Dumnezeu mă fă părtaș, cu toți sfinții, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

Rugăciunea de joi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu – Versiunea 1:

”Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni, izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte. Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește. Că binecuvântată ești de toate neamurile și preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor. Amin.”

 

Rugăciunea de joi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu – Versiunea 2:

”Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperirea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; ci îl dezleagă precum voiești, că n-am alt ajutor fără de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.”

 

Rugăciunea de joi a Cuviosului Sofronie de la Essex

”Dumnezeule cel veșnic, Împărate Sfânt, Făcătorule al cerului și al pământului, Iisuse Hristoase, Fiul cel împreună fără-de-început al Tatălui celui fără-de-început, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat dintru neființă întru această viaţă, Care mi-ai dăruit harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule.

Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de  prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de  pornire care nu-Ți este bineplăcuta Tie şi-l rănește pe aproapele meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!

Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ți pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă. Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tăinuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea. Amin.

Slavă… Și acum…, Doamne miluiește, de 3 ori. Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.”

Superstiții legate de ziua de joi

Din cele mai vechi timpuri, bătrânii au considerat că fiecare zi a săptămânii trebuie să fie tratată într-un anumit fel. Astfel, dacă lunea nu e bine să dai bani, marți nu se însămânțează, miercuri nu se fac petreceri, iată că și despre joi există anumite superstiții.

  • spălați Icoana Maicii Domnului cu busuioc; cu apa respectivă să te speli pe față și apoi să uzi florile pentru a avea noroc în dragoste
  • se spune că aceia care se vor cununa într-o zi de joi sau duminică, vor avea o căsnicie fericită, în caz contrar mariajul lor va întâmpina dificultăți
  • în ziua de joi e bine să începi un lucru nou
  • joia e bine să faci curat în casă și să scuturi pentru a fi iubit de toată lumea
  • unghiile se taie doar joia și sâmbăta
  • rufele se spală marțea și joia
  • e bine ca fetele să își spele părul joia, înainte de răsăritul soarelui
  • când începe ploaia joi, ține două săptămâni

 

Fie că le crezi sau nu, superstițiile acestea prezentau ziua de joi ca o zi a iubirii, ziua în care se făceau logodne și se încheiau înțelegerile pentru nuntă. Era o zi bună pentru dragoste, iar cine se năștea joia urma să fie foarte iubit în viață.

În final, este important să reținem faptul că ziua de joi este o zi de profundă smerenie, ziua în care Mântuitorul Nostru a spălat picioarele apostolilor Săi, dându-le astfel pildă de iubire adevărată a aproapelui, învăţându-i că cel care vrea să fie mai mare va trebui să-i slujească pe toţi şi să le fie slugă, nu stăpân.

Comentarii
Articole recomandate
Rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor adormiți

citeste o rugăciune pentru iertarea păcatelor și mântuirea celor adormiți sau pentru bunul sfârșit al vieții

Rugăciuni de mulțumire

fii recunoscător pentru binefacerile primite, citește cele mai puternice rugăciuni de mulțumire către Maica Domnului, Dumnezeu, Îngerul Păzitor, Sfânta Treime și alți Sfinți

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

află când începe și cât durează postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în 2024, vezi istoric, semnificație, rostește o rugăciune către aceștia