Orice creștin participă cât de des poate la slujbele bisericești și la Sfânta Liturghie și știe că este bine ca în cadrul acestor slujbe să îi pomenească atât pe cei adormiți, cât și pe cei vii. De aceea, de cele mai multe ori, creștinii aduc la biserică un pomelnic. Ce este pomelnicul, cum se scrie corect și care este rolul său, iată câteva informații pe care le vei afla citind în continuare.

pomelnicul

Ce este pomelnicul?

Pomelnicul este o listă cu numele persoanelor în viață sau decedate pe care credincioșii le dau preotului pentru a fi pomenite în timpul Sfintei Liturghii sau a altor slujbe religioase ori rugăciuni. Pomelnicul poate conţine două coloane, una în care se trec cei vii, iar alta în care se trec cei adormiți, dar preferabil ar fi să se alcătuiască pomelnice separate de vii şi de adormiți pentru a se evita confuziile sau chiar omiterile unor nume. 

 

Cum se scrie corect un pomelnic?

Așa cum am menționat mai sus, pomelnicul cuprinde lista celor adormiți sau a celor vii pe care îi dorim pomeniți la Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie se pomenesc atât cei vii, cât şi cei adormiţi. Motiv pentru care se duc două liste de pomelnic, una dedicată viilor, una adormiților. Atunci când se oficiază Sfântul Maslu se aduce pomelnic numai cu vii, la fel ca și la slujba Acatistului. 

Potrivit tradiției bisericești, lista de nume trecute în pomelnicul pentru cei vii trebuie să înceapă cu preotul care te-a botezat, cu cel care te-a cununat, urmate de duhovnicul familiei, părinții, nașii, bunicii, frații și surorile, alte persoane și la urmă tu. Aceeași ordine se va respecta și pe pomelnicul pentru cei adormiți cu mențiunea la final “Cu tot neamul lor cel adormit!”

Iată pe scurt cum se alcătuiește un pomelnic:

  • Numele se trec în două categorii: vii și adormiți (cei vii se trec în rubrica din stânga pomelnicului, cei adormiți în rubrica din dreapta)
  • Se trec doar prenumele persoanelor.
  • Prenumele clericilor se trece însoțit de denumirea treptei preoțești.
  • Nu se menționează cererile personale.
  • Pot fi semnalate persoanele bolnave.
  • Se trec doar creștinii ortodocși.
  • Numele trebuie scris lizibil.
  • Lista ar trebui să includă: duhovnicul, părinții, nașii, rudele și prietenii.
  • La adormiți nu se trec cei care s-au sinucis.

 

Ce NU se scrie într-un pomelnic?

Nu se trec în pomelnic:

  • persoanele care au refuzat sau refuză să creadă în Dumnezeu sau care au altă credință
  • cei care au ales să-și pună singuri capăt zilelor (sinuciderea este considerată a douăsprezecea și cea mai înaltă treaptă a păcatului)
  • copiii morţi nebotezaţi sau pruncii avortaţi
  • persoane care se ocupă cu vrăjitoria, ghicitul, descântecul
  • persoane care fac parte din secte religioase
  • persoane care au dispărut însă nu există certitudinea că sunt și decedate

Oamenii au obiceiul de a pune după numele celui care a murit fără lumânare o cruce, după numele celui care a murit nespovedit şi neîmpărtăşit pun două cruci iar după numele celui care a murit fără lumânare, nespovedit şi neîmpărtăşit, trei cruci, lucru care nu are niciun rost, fiindcă murind aşa, nepregătiţi din vina lor sau a familiei, nu există rugăciuni în plus sau speciale pentru ei. Deci nu trebuie nici să punem acele cruci, nici să scriem cu litere: fără lumânare, nespovedit, neîmpărtăşit. Nu trebuie scris în dreptul numelor nici: „pomenit de şase săptămâni, pomenit de un an, pomenit de şapte ani”, pentru că nici în aceste cazuri nu există rugăciuni speciale. (sursa: aici)

Numele celor dragi pe care vrem să le pomenească sfinţiţii preoţi, trebuie scrise pe pomelnic corect, aşa cum le-au primit în Taina Sfântului Botez şi nu folosind prescurtări (Bobo, Noni, Piti, Mimi, Nae, Uţa, Miticuş, Coco, Bibi, Ela, Ică, Tutu, Miţi…) sau diminutivele cu care i-am alintat noi sau cei din jurul nostru. 

 

Acatist, pomelnic și sărindar - care este diferența

Termenul “acatist” are două înţelesuri: 

  1. Slujbă bisericească ortodoxă cuprinzând rugăciuni în cinstea Domnului Iisus Hristos, a Pururi Fecioarei Măria sau a unor sfinţi. 
  2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoane înscrise pe ea 

Expresia „A da acatiste (un acatist)” înseamnă a cere preotului să înalţe rugăciuni către Dumnezeu, pentru persoanele din acatist. În timpul citirii Acatistului nu se stă jos, în strane, ci în picioare sau în genunchi în faţa icoanei sfântului spre care ne îndreptăm rugăciunea. La Acatist aducem pomelnicul pe care se trec numai numele celor vii pentru care ne rugăm, tămâie şi untdelemn şi le dăm preotului. Acatistele se pot citi si acasă, de către fiecare credincios. 

Termenul “sărindar” provine de la un termen din neogreacă şi se traduce prin „grup de 40”. Acesta reprezintă pomelnicul dat numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Liturghie până la parastasul de 40 de zile al răposatului. De regulă, sărindarul conține pe lângă numele celui adormit, o sticluță cu vin, o prescură sau colac, lumânare și tămâie. Există sărindar individual şi sărindar de obşte. Primul este plătit pentru a cere lui Dumnezeu dezlegare de păcate şi iertare pentru persoana decedată. Preotul citeşte sărindarul timp de 40 de Proscomidii, când scoate şi părticele pentru cei adormiţi. Sărindarul de obşte se face în cinstea unui eveniment bisericesc, precum hirotonia sau sfinţirea bisericii. 

Cum se scriu sărindarele? Credincioşii merg la preot, la Sfântul Altar, cu pomelnic şi cu o ofrandă bănească, produse materiale, tămâie şi lumânări. Sărindarele se duc, de obicei, în timpul celor mai mari posturi, cum ar fi Postul Naşterii Domnului şi Postul Sfintelor Paşti. În categoria produse materiale sunt incluse: vinul, faină, zahărul, grâul, untdelemnului şi diverse mirodenii. Din acestea se pregătesc prescurile.

 

Ce tipuri de pomelnice există?

În practica ortodoxă există mai multe feluri de pomelnice şi anume: 

  • Sf. Liturghie pentru vii și adormiţi (pomelnicul de vii şi de morţi care se pomeneşte în taină de către preot la rânduiala proscomidiei din cadrul Sfintei Liturghii Model pomelnic Sfânta Liturghie
  • Acatistul (pomelnicul de vii care se pomeneşte la ecteniile acatistului cu scopul strict de mulţumire sau îndeplinire a unor cereri (sănătate, izbăvirea de închisoare, îmblânzirea duşmanilor etc.) Model acatist pentru 40 zile
  • Sf. Maslu (pomelnicul numai de vii care se pomeneşte în cadrul tainei Sfântului Maslu, pentru sănătatea trupească şi iertarea de păcate a celor pomeniţi) Model pomelnic pentru Sfantul Maslu
  • Sărindarul (pomelnicul numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Liturghie până la parastasul de 40 de zile al răposatului) Model pomelnic adormiți

 

La ce slujbe sunt pomeniți cei vii și la ce slujbe sunt pomeniți cei adormiți?

La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi – şi este bine ca orice creştin care aduce jertfă la altar să aibă pomelnic şi pentru cei vii şi pentru cei morţi, pentru că sunt situaţii în care sunt aduse pomelnice fie numai pentru cei vii, fie numai pentru cei morţi. Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii. La fel şi pentru slujba Acatistului. Pomelnice numai cu numele celor adormiţi se aduc pentru slujba Parastasului.

Ce cerem într-un pomelnic?

Cel mai bine este ca într-un pomelnic să fie scris doar numele de botez, cu o eventuală însemnare a celor care suferă sau sunt într-o situație specială (”Ioan, bolnav”). 

 

Ce NU cerem într-un pomelnic?

Este important ca într-un pomelnic să nu ne apucăm să scriem detalii nesemnificative privind persoanele din listă (bețiv, cu patima jocurilor de noroc, necăsătorit etc). Este suficient doar numele de botez. Mai există și alte cereri de genul baftă la examene, reușita în afaceri, dezlegare de cununii, etc. Aceste aspecte nu își au locul într-un pomelnic.

 

Pomelnicul este milostenie duhovnicească

Părintele Cleopa spunea: „Dacă faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit, săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.” Iată cum se face corect un pomelnic.

Facem pomelnice pentru a ne ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor pe care-i considerăm apropiații noștri. Numele trebuie scrise citeţ, de preferinţă cu litere mari, pentru a fi cât mai uşor şi mai corect vizualizate de preotul care face pomenirea. E bine să nu ne grăbim, să grafiem numele cu atenţie şi să recitim la urmă întreaga listă, ca nu cumva să se fi strecurat greşeli (omisiuni, repetiţii etc.). Pomelnicul se predă preotului la altar, prin stânga, înainte de începutul Sfintei Liturghii, însoţit de o lumânare aprinsă. Unii obişnuiesc să îl însoţească şi cu o prescură sau alt mic dar de uz ritual (tămâie, ulei de candelă etc.), dar nimic nu este necesar sau obligatoriu, după cum nu există nici un preţ în bani: fiecare dă dacă poate şi cât poate (ca şi când ar pune discret obolul respectiv în cutia milelor).

Dacă ți-a fost util acest articol sau dacă ai ceva de adăugat, te rugăm să ne lași un comentariu.

Comentarii
Articole recomandate
Postul Crăciunului 2024 - ce ai voie, ce nu ai voie și care sunt zilele de dezlegare la pește?

vezi zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci, istorie și semnificatii, tradiții & obiceiuri

Parastasul de 40 zile în religia ortodoxă

afla semnificația parastasului de 40 zile, ce se dă de pomană, când se face și ce se pregătește pentru biserică și cimitir

Ajutorul de deces 2024 – cine beneficiază, cât este și cum îl obții

vezi actele necesare pentru obținerea ajutorului de deces