În cele mai grele clipe ale vieții, atunci când decesul unei rude sau al unui apropiat ne copleșește emoțional, florile reușesc să preia rolul de mesageri ai sentimentelor noastre. Obiceiul de a depune flori la mormânt datează încă din secolele XIX-XX, când coroanele funerare erau depuse pe mormintele eroilor naționali. Ulterior, acest obicei a fost extins și la persoanele fără funcții, iar astăzi a devenit o modalitate de exprimare a sentimentelor de regret, dragoste și tristețe pentru persoana decedată. Reprezintă, așadar, un tribut adus răposatului și un sprijin pentru familia îndoliată.
Într-un articol anterior am dezbătut subiectul modelelor de coroane funerare și al florilor ce pot realiza niște combinații elegante și potrivite (vezi articol: aici). Mi-am propus de data aceasta să enumăr câteva din cele mai populare și, în același timp, corespunzătoare flori pentru o ceremonie funerară. Înainte de a achiziționa o coroană funerară sau un aranjament floral pentru înmormântare este important să ai câteva idei despre semnificația florilor și a caracteristicilor acestora, informații pe care le poți obține și de la florăria la care apelezi. Ține cont în primul rând de persoana decedată, ce flori îi plăceau, ce culori prefera sau ce personalitate avea și oferă aceste detalii artiștilor florali aleși.
Trandafirii
Denumit și “regele florilor”, trandafirul reprezintă cea mai cunoscută plantă folosită în scop ornamental, crescută în grădină pentru florile sale deosebite. Există peste 100 de specii şi mii de soiuri de trandafiri, întâlniţi în foarte multe nuanţe. Cele mai cunoscute nuanţe de trandafiri sunt cea roşie, cea albă, dar şi galbenă. Aceștia sunt preferați, de obicei, de către cei care au avut o relație specială cu defunctul, reușind, prin frumusețea lor să exprime dragostea, respectul și recunoștința. Trandafirii roșii poartă mesajul iubirii, respectului și al curajului; cei galbeni simbolizează prietenia și încrederea; trandafirii albi sunt simbol al purității, inocenței și tinereții; roz este culoarea care evocă prețuirea și respectul, iar dacă optezi pentru culoarea vișiniu (Crimson Roses), aceștia reflectă durerea nemărginită și regretul imens.
Crinii
Crinul reprezintă una dintre florile cel mai des asociate cu florile funerare, fiind o alegere foarte populară pentru realizarea unei coroane sau a unui aranjament funerar. Sunt flori regale, ce exprima noblețea, respectul și aprecierea. Au un miros puternic însă, într-un asemenea context, acest aspect nu deranjează. Crinii pot fi oferiți, de asemenea, și familiei îndoliate, acest gest purtând mesajul că urmează un nou capitol, un nou început și că viața merge mai departe. Albul semnifică puritatea, galbenul - prietenia și speranța, rozul - compasiunea și afecțiunea.
Crizantemele
Pentru aceia care vor să își exprime respectul, sinceritatea și afecțiunea pentru persoana decedată, crizantemele pot fi o alegere potrivită. În țări precum Franța, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Croația, aceste flori sunt simbol al morții și sunt folosite doar la ceremoniile funerare.
Orhideele
“Te voi iubi mereu!” Orhideele sunt mesagerul dragostei eterne, al unei iubiri puternice și al durerii profunde lăsate de pierderea celui drag. Este o floare considerată feminină, motiv pentru care e mai potrivită la decesul unei femei. De asemenea, este o floare extrem de elegantă, de o noblețe aparte putând fi depusă în memoria unei persoane cu un rol însemnat în viața noastră sau în plan social.
Garoafele
În România, garoafele sunt alese cel mai des la înmormântări, dar consider că acest aspect se întâmplă deoarece este o floare ieftină, accesibilă și rezistentă. Însă, garoafa este o floare foarte frumoasă, delicată, nu miroase puternic, iar nuanțele diverse în care o găsim pot alcătui aranjamente florale funerare deosebite. Încă din Grecia Antică și Roma, această floare semnifica distincție, fascinație și dragoste. Garoafele roșii simbolizează dragostea profundă și admirația, cele albe evocă puritatea și inocența, iar garoafele roz recunoștința și afecțiunea.
Irișii
Supranumiți și mesagerii iubirii, irișii sunt o alegere foarte bună atunci când a existat o legătură foarte strânsă cu persoana decedată. În limbajul florilor, irisul este asociat cu transmiterea unor mesaje sincere de dragoste, apreciere sau prietenie. Totodată, irișii mai poartă și mesajul credinței, curajului și speranței, putând fi oferiți familiei îndoliate în semn de sprijin.
Hortensiile
Sunt printre cele mai îndrăgite flori de vară și acest lucru se datorează în special aspectului minunat al florilor mari și colorate. Datorită frumuseții și versatilității lor, pot fi aranjate cu ușurință într-o varietate de buchete sau coroane. Sunt disponibile în diferite culori precum mov, alb, roz, roșii sau albastre. Sunt simbol al recunoștinței, admirației, grației și, nu în ultimul rând, al dragostei.
Narcisele
Printre cele mai iubite și apreciate plante se numără și narcisele. Acestea se găsesc în diferite nuanțe și fascinează prin aspectul lor unic. Sunt flori de primăvară care pot simboliza prietenia, respectul, speranța și un început nou. Din acest motiv, se crede că un aranjament funerar alcătuit din narcise poate fi înțeles ca un mesaj de încurajare și speranță pentru familia îndurerată.
Margaretele
Sunt flori foarte frumoase, simbol al speranței și atașamentului, ce alcătuiesc aranjamente florale funerare deosebite. Pot fi oferite la decesul unui copil sau al unei persoane tinere, în semn de afecțiune și prietenie pentru persoana decedată. (există o legendă celtică în care Dumnezeu presăra margarete peste pământ pentru a înveseli părinții care pierduseră un copil).
Gladiolele
Gladiolele sunt plante ornamentale, înalte, cu flori mari. Sunt foarte aspectuoase și deosebit de frumoase, atrăgând atenția mai ales când sunt introduse în buchete. Despre gladiole se spune că semnifică puterea și tăria de caracter, sentimente ascunse sau iubire adevărată. Sunt apreciate atunci când sunt oferite familiei îndurerate, pentru a le transmite putere și curaj să depășească aceste momente dificile.
Gerbera
Este o floare pe care o poți alege oricând cu încredere deoarece contribuie la realizarea unor aranjamente florale deosebite, elegante și atrăgătoare. Gerbera este un simbol al purității, al sincerității și al inocenței sufletului.
Calele
Sunt flori foarte potrivite pentru evenimentele nefericite, încadrându-se perfect în aranjamentele funerare și reușind să contribuie la aducerea unui ultim omagiu persoanei dragi care a părăsit această lume. Sunt simbol al renașterii și reînvierii, al speranței și al încrederii.
Fără îndoială, transmiterea unui ultim omagiu într-un mod delicat și elegant se face cel mai bine prin intermediul florilor. Apelând la o florărie cu renume sau chiar și la o firmă de pompe funebre vei reuși să găsești cea mai bună variantă de aranjament floral funerar. În funcție de mesajul pe care vrei să îl transmiți, ține cont și de sugestiile oferite în acest articol.
Dacă ai și tu alte idei, sau vrei să ne oferi părerea ta, lasă-ne un comentariu mai jos.
Comentarii
Articole recomandate
Postul Crăciunului 2024 - ce ai voie, ce nu ai voie și care sunt zilele de dezlegare la pește?
vezi zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci, istorie și semnificatii, tradiții & obiceiuri
Parastasul de 40 zile în religia ortodoxă
afla semnificația parastasului de 40 zile, ce se dă de pomană, când se face și ce se pregătește pentru biserică și cimitir
Ajutorul de deces 2024 – cine beneficiază, cât este și cum îl obții
vezi actele necesare pentru obținerea ajutorului de deces