Donarea de organe după moarte

Transplantul de organe este un subiect important pentru mii de oameni din întreaga lume  care suferă de boli cronice. Reprezintă cea mai modernă tehnică existentă pe plan mondial pentru tratamentul medical de vârf al pacienților cu boli terminale care au realmente șansa unei vieți noi cu deplină reintegrare în societate, și aici sunt incluși pacienții transplantați cu organe vitale, precum ficat, inimă, plămâni, rinichi, pancreas, intestin și țesuturi (tendoane, cornee, piele).

Donarea de organe înseamnă salvarea de vieți. În situația unui donator aflat în moarte cerebrală, aparținătorul acestuia își dă consimțământul pentru prelevarea de organe. O astfel de decizie vitală reprezintă un gest impresionant și neprețuit. Șansa de a dărui viață unui necunoscut este o dovadă uriașă de omenie, generozitate și de putere de înțelegere că poți contribui la continuarea vieții unei alte persoane.

Alături de necesitatea creșterii numărului de donatori, este nevoie și de infrastructura și resursa umană necesare pentru ca activitatea de transplant să funcționeze eficient. În anul 2020, în România, au fost 66 de donatori în moarte cerebrală de la care s-au prelevat organe și țesuturi. Subiectul donării de organe în țara noastră nu este unul nou, însă cu siguranță nu este suficient promovat, ba mai mult, este și controversat. Controversele apar ca urmare a prejudecăților care există în societatea noastră referitoare la ceea ce se întâmplă după moarte, la ideile despre moartea cerebrală, dar și la frica de prelevare abuzivă a organelor, țesuturilor sau celulelor.

În acest articol, voi prezenta o scurtă descriere a condițiilor legale în care se poate realiza prelevarea de organe, țesuturi și celule de la donatorul decedat în România, voi analiza părerile Bisericii Ortodoxe Române și a Bisericii Catolice vizavi de acest subiect, și, nu în ultimul rând voi prezenta care sunt beneficiile donării de organe post-mortem. 

Ce reprezintă transplantarea de organe?

Conform wikipedia, transplantare de organ (sinonim cu grefare, uneori și grefă de organ) înseamnă înlocuirea totală sau parțială a unui organ sau țesut bolnav cu un organ sau țesut sănătos, sau cu părți ale acestuia, provenind de la un donator. Organul sau țesutul prelevat pentru transplantare (numit și grefon) poate proveni de la donatori vii sau de la donatori decedați. Beneficiarul unui transplant este numit primitor.

Condiții în care are loc prelevarea de organe, țesuturi și celule de la donatorul decedat

Conform Legii nr. 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătății, actualizată în 2022, și a ordinului Ministerului Sănătății nr 1170 / 2014 privind aprobarea modelelor de formulare pentru aplicarea prevederilor titlului VI din Legea nr. 95/2006, condițiile în care are loc prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat sunt următoarele:

1. se defineşte ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform protocolului de resuscitare, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, excepţie făcând situaţiile fără echivoc;
2. se defineşte ca donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii;
3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
4. prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris al cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ supravieţuitor, părinţi, descendenţi, frate/soră, altă rudă în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii*);
5. prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare şi înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii*);
6. prelevarea nu se poate face sub nicio formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării. Actul de refuz al donării va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de transplant.

*) A se vedea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.170/2014 privind aprobarea modelelor de formulare pentru aplicarea prevederilor titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 22 octombrie 2014. (vezi: aici)

Cum se poate declara o persoană donator de organe, țesuturi sau celule?

Persoana care a decis să fie donator post-mortem de organe trebuie să se prezinte personal la un birou notarial, unde, în urma discuției pe care o are cu notarul, stabilește conținutul și condițiile declarației. Acesta este momentul în care declarantul este informat de către notar cu privire la consecințele și efectele unui astfel de act. Tot în această etapă, declarantul trebuie să facă anumite alegeri, precum: scopul donării organelor sale, care poate să fie terapeutic, științific sau chiar să aleagă ambele scopuri; organele pe care este de acord să le doneze, alegere pentru care notarul îi prezintă lista cu toate organele care se pot dona și de unde declarantul le poate alege pe toate sau doar pe unele dintre acestea.

Ulterior, declarantul completează o cerere, iar notarul public tehnoredactează declarația. După ce aceasta este citită și semnată de către solicitant, i se eliberează numărul de duplicate solicitat, iar notarul procedează la înscrierea actului în Registrul Național al Donatorilor de Organe, Țesuturi și Celule (RND), generându-se o confirmare a acestei înscrieri, unde este menționat și numărul înscrierii la nivel național. Această înscriere este foarte importantă, fiind pasul care asigură opozabilitatea față de terți a actului. Practic opțiunea de a deveni donator post-mortem de organe devine publică, iar în eventualitatea în care ar fi îndeplinite condițiile pentru ca declarantul să fie în situația de a i se dona organele, este verificat acest registru, unde trebuie să se regăsească înscrierea acestei persoane ca donator de organe.

Întreaga procedură de înregistrare este foarte securizată și se face pe baza semnăturii electronice a notarului care trebuie să fie atașată declarației scanate, procedură pentru care notarii au creat un profil actualizat în sistem. Accesarea informațiilor din RND are loc exclusiv de către persoanele autorizate, definite ca fiind operatorii desemnați de către Ministerul Sănătății, în condiții de confidențialitate și securitate informatică. Mențiunea de pe cardul de sănătate nu este suficientă pentru a se efectua donarea de organe, fiind obligatorii declarația notarială și înregistrarea acesteia conform precizărilor anterioare, deoarece medicii nu au acces la RND, prin urmare nu pot înregistra persoanele ca donatori de organe. (text preluat de aici)

Autoritățile publice care au atribuții în domeniul donațiilor post-mortem

Principala autoritate care are atribuții de a comunica date în acest domeniu este Agenția Națională de Transplant. Atribuțiile de reglementare și implementare sunt îndeplinite de către Ministerul Sănătății, pe lângă aparatul legislativ al României reprezentat de Parlament, cel care are atribuția principală de reglementare în România.

Alte instituții care au atribuții în domeniu sunt:

• centrele de transplant, unde se realizează practic transplantul de organe, țesuturi și celule;
• Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății, care realizează identificarea coordonatorului de transplant care apelează, validează solicitarea prin verificarea documentelor trimise prin fax (copia actului de identitate, copia protocolului de declarare a morții cerebrale, copia solicitării RND a unității sanitare), consultă RND pentru a atesta sau a infirma calitatea de donator a persoanei în cauză, comunică imediat rezultatul consultării coordonatorului de transplant;
• Sistemul Național Apelul Unic de Urgență 112 (SNAUU 112), în cadrul căruia operatorii fac legătura coordonatorului de transplant către un operator, iar coordonatorii de transplant din unitățile de primiri urgențe utilizează serviciile de telefonie din cadrul SNAUU 112 și pot verifica înscrierea unui pacient în RND prin apel la 112, convorbirea fiind înregistrată

Beneficiile donării post-mortem de organe

Conform art. 2 din Ordinul nr. 1.158-3.793/C din 9 noiembrie 2012 privind înființarea Registrului Național al Donatorilor de Organe, Țesuturi și Celule, „fac obiectul donării prin declarație autentică următoarele organe, țesuturi și celule umane: cord, plămân, cord-pulmon, rinichi, ficat, pancreas, in testin, piele, cornee, insule Langerhans, os, vase de sânge și celulele umane”. Astfel, presupunând că sunt prelevate toate cele 13 organe de la un donator, înseamnă că pot fi salvate cel puțin 13 vieți, dacă acestea sunt donate unor persoane diferite. 

Moartea - din punctele de vedere creștin și medico-legal 

Ca și viața, moartea este o certitudine asupra căreia nu avem niciun control. Consimțământul de a dona organele în situația în care corpul nu mai poate susține viața este cu siguranță unul dintre cele mai generoase gesturi pe care le poți face într-o viață.

Conform patriarhia.ro, transplantul de organe este o performanță a știintei și a practicii medicale pe care Biserica o binecuvântează atâta vreme cât, prin transplant, se rezolvă criza determinată de lipsa altor soluții de vindecare și se redă viața normală unei persoane, fără însă a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca să trăiască altcineva.

Din punct de vedere creștin, moartea are două accepțiuni: 

1. îndepărtarea omului de Dumnezeu prin păcat (moarte care poate fi temporară sau veșnică, în funcție de gravitatea păcatului, de pocăința sau lipsa acesteia);
2. moartea fizică - concretizată prin despărțirea sufletului de trup. Tot efortul creștin este acela de a scăpa de moartea veșnică prin comuniunea dinamică cu Dumnezeu în Hristos, prin Duhul Sfânt. Aceasta nu exclude grija pentru condițiile, momentul și modalitatea separării sufletului de trup 

 Moartea, din punct de vedere medical și legal, este cunoscută în mai multe feluri și anume: 

1.  moarte aparentă (funcțiile vitale sunt atât de mult slăbite încât nu pot fi percepute decât cu aparate speciale);
2. moarte clinică (funcțiile vitale au încetat fără să se fi alterat încă structurile în mod ireversibil; de aceea este posibil ca aceste funcții să fie reactivate prin terapia intensivă și reanimare);
3. moarte biologică (se produce atunci când organele vitale au intrat deja în proces de alterare, adica a început procesul de necrozare a țesuturilor);
4. moarte cerebrală (alterarea ireversibilă a vieții celulelor creierului (cortex, cerebel și trunchi cerebral), care provoacă încetarea definitivă a funcțiilor encefalului întreg,  ceea ce înseamnă imposibilitatea organismului uman de a mai fi în relație cu mediul și de a-și asigura și realiza propria existență, caracter specific și obligatoriu în definirea vieții umane. 

Care este părerea Bisericii Ortodoxe Române despre prelevarea de organe de la donatorul decedat?

Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu se opune acțiunii de prelevare a organelor, celulelor sau țesuturilor de la un donator decedat cât timp transplantul este văzut ca o practică medicală menită să înlăture suferința membrilor BOR și nu în detrimentul credinței în viața eternă și neglijându-se pregătirea pentru aceasta. Totodată, BOR socotește că donatorul decedat trebuie să împlinească acest gest din dragoste față de aproapele său, de bunăvoie, în urma unei informări corecte și a unui consimțământ liber și independent de orice influență străină de conștiința sa. Aceleași exigențe trebuie să fie împlinite de rudele celui decedat, responsabile de trupul acestuia și dispuse să ofere anumite organe ale defunctului pentru transplant. Mai multe informații legate de părerea BOR despre acest subiect găsești aici.

Ce abordare are Biserica Catolică vizavi de acest subiect?

Într-un interviu acordat pentru ziare.com, Părintele Francisc Dobos, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Catolice București, spune că atât timp cât învățăm să privim viața ca pe un dar, aceeași recunoștință o putem manifesta și dăruind viață. "Strict pentru doctrina Bisericii Catolice este foarte clar. E o dovadă de generozitate, de iubire față de cel care primește și de iubire a celui care dăruiește. E medicina împreună cu generozitatea, pentru că donarea trebuie să fie absolut gratuită. Biserica Catolică încurajează donarea de organe, cu toată prudența necesară, adică să nu se intre într-un mecanism al traficului de organe, că aici e celălalt pericol. Să fie toată prudența legată de integritatea donatorului", a adăugat purtătorul de cuvânt al Bisericii Catolice.

Abordarea familiei pentru obținerea consimțământului scris în vederea donării de organe

În România este obligatorie obținerea consimțămantului familiei pentru a cere acordul în vederea recoltării de organe. În situații speciale gen accident, tentativă de sinucidere, tentativă de omor este necesară și obținerea acordului medicului legist.

Totodată, în cazul în care persoana și-a exprimat în timpul vieții refuzul în privința donării, nicio altă persoană nu mai poate decide în mod contrar. Voința acestuia va prima față de voința contrară a membrilor familiei sau rudelor. 

Modul în care decurge discuția cu familia pentru a obține consimțământul în scris pentru donarea de organe este crucial. Momentul este unul critic și extrem de sensibil pentru membrii familiei, și este necesară adoptarea unei maniere profesionale și sistematice. Trebuie avut în vedere faptul că familia primește vestea îngrozitoare a stării persoanei dragi și că are nevoie de multă empatie din partea celui care conduce discuția. Răspunsul familiei depinde de impactul pe care l-au avut veștile îngrozitoare, și nu în ultimul rând de modul în care au fost acestea prezentate. În unele cazuri poate fi interpretat ca un gest de agresiune și familia își întoarce spatele echipei medicale cât și coordonatorului de transplant. Decizia familiei este influențată de percepția acesteia în legătură cu atenția medicală acordată bolnavului, cu tratamentul efectuat, și de modalitatea în care informațiile medicale le-au fost comunicate de către profesioniști.

De ce sunt românii reticenți cu privire la transplantul de organe?

Un factor important care stă la baza refuzului românilor de a accepta donarea de organe îl constituie tocmai lipsa de înțelegere a conceptului de moarte cerebrală și a sentimentului că tratamentul medical nu a fost corect aplicat. Mai pot contribui la refuz și vârsta decedatului, durata spitalizării, nivelul socio-cultural al familiei sau apartenența la o anumită religie. Frica de a lua decizii sau concepțiile greșite fac și ele parte din principalele motive pentru care românii refuză această idee.

Donarea de organe salvează vieți!

Mesajul acestui articol este pe cât de simplu pe atât de profund. Drama unei familii produsă de pierderea unui membru al lor poate deveni o șansă la o nouă viață pentru o altă familie. Lacrimile de jale, durere și neputință ale uneia se transformă în lacrimi de bucurie, speranță și încredere pentru cealaltă. Au avut loc tragedii în urma cărora copii nu au mai putut fi salvați însă ai căror părinți au putut găsi puterea de a își da acordul să le fie donate unul sau mai multe organe pentru a salva alte vieți. Într-un fel, familia care și-a pierdut copilul întrezărește astfel o continuitate a vieții acestuia în corpul altei persoane. Așa cum am mai menționat, este o dovadă de generozitate, umanitate și dragoste față de aproape.

Și, foarte important, conform patriarhia.ro: Consimțământul de a dona un organ, în viață sau după moarte, pentru binele semenului suferind, din dragoste față de acesta și dezinteresat, precum și hotărârea rudelor de a permite prelevarea de țesuturi sau organe în vederea transplantului de la trupurile decedate ale celor față de care au drepturi legale în conformitate cu normele legale, sunt în acord cu morala creștină. 

Te rog să ne lași un comentariu dacă ți-a plăcut acest articol sau dacă vrei să adaugi alte aspecte legate de acest subiect.