A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 25 mai. Din Sfânta Scriptură aflăm că Irod a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere.
Viața Sfântului Ioan Botezătorul este o pildă vie pentru toți credincioșii, prin credința sa, pentru rugăciunile și viața sa curată, prin curajul său neclintit în fața conducătorilor vremelnici și pentru smerenia și ascultarea sa față de Dumnezeu. Sfânta Biserică îl cinstește cu mare evlavie pe Înaintemergătorul Domnului, drept dovadă stând icoana "Deisis" aflată de obicei pe catapeteasma Sfântului Altar. Aceasta Îl reprezintă pe Hristos ca Împărat, așezat pe tron, ținând Evanghelia deschisă, binecuvântând, avându-i alături pe Fecioara Maria și pe Sfântul Ioan Botezătorul, amândoi în picioare, rugându-se. (sursa: aici)
Sfântul odor a fost găsit de către Patriarhul Ignatie a treia oară, în mod semnificativ în timpul crizei iconoclaste pentru a-i întări în credință pe cei care apărau sfintele icoane.
Prima, a doua și a treia aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul
Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.
Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.
(text preluat sursa: aici)
Sărbătorile dedicate Sfântului Ioan Botezătorul
În calendarul ortodox avem șase zile în care îl prăznuim pe Sfântul Ioan Botezătorul:
- 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul;
- 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului (a doua zi după Botezul Domnului, 6 ianuarie);
- 24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
- 25 mai - A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul;
- 24 iunie - Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânziene sau Drăgaică
- 29 august - Tăierea Sfântului Ioan Botezătorul (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).
Tradiții și obiceiuri pe 25 mai
În această zi, nu e bine să muncești sau să faci curat în gospodării. Tradiția spune că totul trebuie rupt cu mâna, nu se taie nimic folosind cuțitul. Credincioșii nu vor consuma fructe și legume de culoare roșie, nu vor bea vin roșu și nici alte băuturi de această culoare. De asemenea, nu se consumă alimente rotunde, deoarece amintesc de Capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Creștinii merg la biserică cu mere, pere, struguri și castraveți pentru a le sfinți și a le împărți ulterior flămânzilor și săracilor, copiilor și bătrânilor. Se mai împart pachete cu struguri și pâine caldă pentru bunăstarea familiei, liniște și spor în casă.
Te-ar putea interesa și Întâia și a Doua Aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Comentarii
Articole recomandate
Moșii de Vară 2024. Sâmbăta Morților
află pe ce dată se sunt Moșii de Vară în 2024, ce se dă de pomană, tradiții și obiceiuri, spune o rugăciune de Sâmbăta Morților
Parastasul de 40 zile în religia ortodoxă
afla semnificația parastasului de 40 zile, ce se dă de pomană, când se face și ce se pregătește pentru biserică și cimitir
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
află când începe și cât durează postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în 2024, vezi istoric, semnificație, rostește o rugăciune către aceștia