Parohia Nașterea Maicii Domnului

Despre noi vezi date de contact

PROGRAM LITURGIC

Miercuri:    18:00 - Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu;
                              - Slujba de Sfințire a apei- Aghiasma Mică;
                              - Rugăciuni pentru tot ajutorul;
                              - Cuvânt de învățătură-cateheză.
Vineri:        08:30 - Utrenie și Sf.Liturghie;
                              - Taina Sfântului Maslu 
                              - Cuvânt de învățătură - cateheza
                   18:00 - Vecernie;
                              - Acatist;
                              - Rugăciuni pentru tot ajutorul; 
                              - Cuvânt de învățătură-cateheza.    
Sâmbăta:  08:30 - Utrenie și Sf.Liturghie;
                              - Parastas;
                              - Botezuri și cununii.
Duminica: 08:30 - Utrenie și Sf.Liturghie;
                              - Botezuri și cununii

ISTORIC
Parohia Naşterea Maicii Domnului – Drumul Taberei din Str. Targu-Neamt nr.12, sector 6, Bucureşti, cu hramurile “Naşterea Maicii Domnului, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Emilian de Durostorum” a fost înfiinţată în anul 1996 pe sectorul 3 al Parohiei Parc Ghencea I, odată cu numirea Preotului Paroh Constantin Ţincu, de către Arhiepiscopia Bucureştilor.

Inițial a fost construită o biserică de lemn cu hramurile „Schimbarea la față” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, pentru ca mai apoi să fie ridicată și cea din zid. În ceea ce privește cel dintâi sfânt locaș, acesta a fost construit, în perioada septembrie 1996 (când s-a sfințit temelia) – aprilie 1997 (sfințirea cu aghiasmă). Lucrările au fost executate de către o echipă de meșteri din județul Harghita, din bârne de lemn pe fundație de beton. Ea prezintă un plan triconic cu dimensiuni relativ reduse, cu turn-clopotniță de 12m înălțime, pe plan pătrat, ridicat peste pronaos.

În vara anului 1997 au fost tencuiți pereții interiori și bolta, iar în anul 1998, pictura a fost executată de Mircea Petrișor.În anul 1999, biserica din lemn a fost târnosită de către vrednicul de pomenire, Patriarhul Teoctist.În ceea ce privește biserica de zid, aceasta este amplasată în partea de sud a incintei. Lăcașul are hramurile „Nașterea Maicii Domnului”, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mucenic Emilian”. Construcția a fost proiectată de către arhitect Florea Voicu și inginer C. Rușcă de la Patriarhia Română.Lucrările de construcție s-au derulat între anii 1997 – 2000.

Edificiul prezintă un plan triconic cu abside semicirculare. O turlă mare încununează naosul iar alte două turnuri, fațada de vest cu încăperile laterale pronaosului. Accesul se realizează printr-un portic cu cinci arcade în plin centru, sprijinite pe șase coloane.Sfântul altar are anexate proscomidiarul și diaconiconul.
Între anii 2001-2004 au fost finalizate lucrările interioare şi exterioare ale bisericii noastre şi pregătirea pereţilor interiori pentru pictura în tehnica fresco.

În anul 2006 s-a început pictura bisericii de către pictorii Sorin Nicolae şi Botea Adrian, cu ucenicii lor. Lucrările de pictură au fost finalizate în anul 2008.În 17 mai 2009, Biserica cu Hramurile “Naşterea Maicii Domnului, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Emilian de Durostorum” a fost târnosită de către Însuşi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un ales sobor de Ierarhi, Preoţi şi Diaconi.

Firme recomandate

Servicii

  1. slujbă pomenire