Biserica Sfinții Constantin și Elena

Atât numele bisericii, cât și cel al străzii, se trage de la "popa Nan", preotul trimis de la Mitropolie, în anul 1719, spre a înființă o parohie nouă în partea de nord-est a orașului București. În anul 1719, din economiile personale și cu ajutoare de la credincioși, preotul Nan pune temelia unei biserici de mici dimensiuni, cu o singură turlă și învelită cu șindrilă.

Biserica lui Popa Nan, a cărei curte era împrejmuită cu un gard de lemn, durează până în anul 1802, când, începând să se ruineze, jupan Dinca Mălăeru o repară și o împodobește din nou, rânduind o pardoseală din lespezi de piatră.

În anul 1845, biserica a fost iarăși reparată, de către epitropii acesteia, Costache Cunescu și Țache Croitoru, care, văzând creșterea numărului credincioșilor, adaugă bisericii un pridvor larg, din lemn. Mai apoi, în anul 1860, epitropul Țache Anghelescu dărâmă o parte din bolțile de zid, pentru a construi o noua turlă, prelungește biserica cu aproximativ opt metri și înlocuiește acoperișul de lemn al acesteia cu unul din tablă.

În noaptea zilei de 20 iulie 1910, din pricina vechimii și a materialelor de construcție slabe, biserica zidită de Popa Nan s-a dărâmat singura. În toamna aceluiași an se pune temelia noii biserici, după planurile vestitului arhitect Cristofi Cerchez.

Înfruntând mari greutăți, în vreme de război și sub ocupație străină, Biserica Popa Nan a fost terminată abia în anul 1918, fiind sfințită în luna noiembrie, de către arhiereul vicar Platon Ciosu.

Biserica Popa Nan, închinată Adormirii Maicii Domnului și Sfinților Împărați Constantin și Elena, a fost pictată în tempera, între anii 1918-1920, de către pictorul Vasile Geogescu. Biserica este alcătuită din pridvor, pronaos, naos, lărgit spre nord și sud, prin două abside semicirculare, și Altar, terminat și el cu o absida flancată de două spații liturgice: proscomidiarul și ieșirea din Altar.