Biserica Sfântul Mina

Cercetând trecutul acestei biserici, aflăm următoarele: „În zilele prea luminatului Domn Nicolae Alexandru Voievod, a fost zidită – această Sfântă Biserică – din temelie la anul 1725, Septembrie 4, cu toată cheltuiala Prea Sfințitului Mitropolit Chir Daniil, ajutând și jupâneasă Ancuta, fiica popii Vladului, care s-au și îngropat aici, ca să fie Sfinției sale veșnică pomenire.
Istoricul I. Ionescu – Gion, spune că a fost zidită de către boierul Vergu și Ancuta Doamna. Acest Vergu era un boier, pe care Constantin Brâncoveanu îl întrebuință în cele mai grele afaceri diplomatice la Constantinopol și care poate a contribuit să se ridice această biserică unde se găsește astăzi, fiind și el locuitor în această parte a Bucurestiului.
Despre Domnița Ancuta, crede că poate „va fi fost fata lui Constantin Vodă – Brâncoveanu, măritată după Ianache Văcărescu”. Văcărestii, au locuit în secolul trecut prin vecinătatea bisericii.
Despre Mitropolitul Daniil, crede că mai mult a reparat-o, decât a zidit-o așa cum a făcut și cu biserica „Sfinții” . Biserica a suferit mai multe avarii (la cutremurele din 1838, 1847, 1853, etc.).
Prima reparație, a avut-o în anul 1874, întrucât arsese la focul cel mare din 1847, - care a mistuit o parte a Bucurestilor – iar a doua reparație a fost făcută la anul 1900, cu cheltuiala fostului primar al Capitalei; Constantin F. Robescu, al cărui nume îi poartă astăzi strada, pe care este clădită biserica.
Preotul Marin Dumitrescu, spunea că biserica a fost mai mică, dar a fost refăcută după cum se vede, prin hărnicia răposatului Preot Grigore Popescu, care i-a pus și o frumoasă piatră în frontispiciu; moartea l-a răpit și piatra a rămas nescrisă.
De la 1900 – intemperiile vremii și cutremurul de la 10 Noiembrie 1940, au șubrezit biserica, încât s-a simțit nevoia unei radicale restaurări. Intre anii 1943 – 1946, s-a săpat în jurul bisericii, lăsându-se astfel liberă temelia. Tot atunci s-a făcut canalizarea, iar deasupra s-a executat un trotuar.