Biserica Sfânta Sofia

Despre noi vezi date de contact

Potrivit stilului arhitectural brâncovenesc, biserica este specifică secolului al XVIII-lea. De o parte a ușii de intrare ar fi zugrăvit Istrate Florescu, cu soția și fiica lor, Ancuta, soția lui Antonache, iar de cealaltă parte a ușii ar fi marele vornic Ioniță Florescu, cu soția sa, Anica Ghica. Aceștia din urmă au restaurat biserica în a doua jumătate a secolului XVIII, după cutremurul din anul 1738.
Familia G.M.Negropontes a finanțat lucrările de restaurare. Când biserica a fost resfintita, aceasta a fost închinată Sfintei Sofia, după numele soției sale, Sofia Negropontes. Familia Negropontes și familia Niculescu au donat parohiei terenul din jurul acesteia, având o suprafață de aproximativ opt sute de metri pătrați.
Paul Smărăndescu a restaurat biserica respectând cu strictețe, fară nici o modificare, toate tencuielile, profilele și formele vechi care s-au păstrat. Potrivit arhitecturii întâlnite la bisericile din aceeași epocă, au fost refăcute șarpanta, învelitoarea, streașina de la intrare, cu chenarul din piatră cioplită, ferestrele și turla bisericii.
În anul 1981, părintele Eugen Boboescu a reparat ansamblul arhitectural din Floreasca, tencuind biserica, clopotnița și zidul împrejmuitor. Mai apoi, în anul 1987, a fost restaurată pictura, de către pictorul Cornel Boambes, iar în turla au fost montate vitralii noi, realizate de către pictorul Broscauteanu.

Servicii

  1. capelă mortuară
  2. slujbă înmormântare
  3. slujbă pomenire

Site / Social Media