Biserica Naşterea Maicii Domnului

Istoric

Din pomelnice şi din alte documente vechi rezultă că primul ctitor al bisericii cunoscută astăzi cu numele Talpalari a fost marele vistiernic Iordache Cantacuzino ce înalţă pe la 1640 ctitoria sa cu hramul «Naşterea Maicii Domnului», la marginea de nord a oraşului. 

Mai târziu, în veacul al XVIII-lea, se vor aşeza pe aceste locuri meşterii tălpălari, cu atelierele lor de dubit pieile şi de confecţionat încălţăminte. Breasla lor va da şi numele cel mai popular al sfântului locaş, Biserica Tălpălari sau Talpalari. Pe la 1742, paroh al bisericii era preotul Antonie iar staroste al breslei tălpălarilor Ioan Papajemnă. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a păstrat în biserică o lumânare de breaslă. Biserica Talpalari şi slujitorii ei beneficiau din vechime de anumite danii şi privilegii din partea domnitorilor.

La 19 iulie 1827, un foc mare «început la casele spătarului Ilie Zmău şi arzând Uliţa mare toată, Mitropolia, Trisfetitele, Curtea gospod, Podul vechi, Târgul de jos, Heresteaua şi Sfântul Constantin până peste Bahlui, au ars şi biserica Tălpălari, distrugându-o până la goliciunea zidurilor». Un urmaş din familia primilor ctitori, marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Paşcanu, văzând trista ruinare a bisericii lângă zidurile căreia îşi dormeau somnul de veci înaintaşii săi, reface din temelii sfântul locaş, «făcându-i din nou bolţile şi catapeteasma, mărindu-i ferestrele şi înfrumuseţându-le cu cele din lăuntru şi cele din afară podoabe». Un mare purtător de grijă pentru biserică a fost, în acea perioadă, mitropolitul Veniamin Costachi, el însuşi descendent din neamul Cantacuzinilor.

La 16 iunie 1835 se săvârşea în biserică Sf. Liturghie şi slujba aghiasmei mici pentru binecuvântarea Academiei Mihăilene, situată în imediata apropiere. De altfel, biserica Talpalari va servi drept paraclis pentru noua şcoală.

În 1884, când biserica era cu totul în ruină, s-au făcut reparaţii capitale din venituri proprii. S-a reparat întreaga zidărie, s-au pictat pereţii şi bolţile în ulei de către N. Roteanu, s-a poleit catapeteasma, s-au refăcut cafasul, uşile şi ferestrele. Tot atunci s-a construit din nou clopotniţa şi s-au adăugat două pavilioane lipite de faţa sudică: unul la intrarea în pridvor, celălălt cu acces la altar, deasupra criptei unde se află osemintele unor ctitori şi binefăcători ai bisericii.
Planul bisericii respectă forma de cruce, cu turnul clopotniţei deasupra exonartexului. Altarul, cu bolta semicalotă, are o fereastră pe axul estic. În navă cupola este semisferică, sprijinită pe cele 4 arcade semicirculare, fără triunghiuri sferice, străbătute în centru de o mică cupolă.

Pictura în stil neorenascentist, realizată în 1886, cuprinde câteva tablouri de mari dimensiuni, remarcându-se scenele din pronaos: «Drumul Calvarului» (pe latura nordică) şi «Iisus judecat în faţa lui Pilat» (peretele de sud) .

Catapeteasma din lemn, lucrată în stil baroc, este foarte frumoasă, fiind asemănătoare cu cea de la Suceviţa; are colonade albe, ornamentate cu sculpturi de lemn aurit. Uşile diaconeşti sunt aşezate în unghi, iar aranjamentul icoanelor este cel clasic.

Zidăria exterioară a sfântului locaş este împodobită în stilul barocului constantinopolitan, asemenea altor biserici ieşene: Mitropolia veche, Sf. Teodori, Curelari. Nişe trilobate şi rombice se înşiruie de jur-împrejurul edificiului, pe trei registre de dimensiuni diferite, de la soclu şi până aproape de streaşină.

Dacă secolul al XIX-lea a fost perioada de strălucire a Talpalarilor, când dobândise şi renumele de «biserică a şcoalelor», a doua jumătate a veacului XX a fost una de umilinţă şi răstignire: deposedată de averi, ctitoria Cantacuzineştilor va fi agresată fizic de construcţiile noi din epoca socialistă, fiind la un pas de a urma soarta Academiei Mihăilene, demolată în 1964. De altfel, după 1953 biserica are şi un al doilea hram, Sf. Ilie, în amintirea bisericii filiale de pe strada V. Alecsandri nr. 9, ctitoria lui Ionaşcu Gheanghea de la 1620, demolată pentru a se construi blocuri cu locuinţe.

După 1990 s-au început lucrări de restaurare, însă puterea financiară a parohiei este mult sub cerinţele unui monument istoric, înscris în lista Ministerului Culturii şi Cultelor cu nr. 24 B 406. S-a refăcut împrejmuirea bisericii, s-au efectuat lucrări de reparaţii curente, s-a reparat cripta şi s-a aşezat deasupra intrării acesteia un mozaic bizantin reprezentând Învierea Domnului. Enoriaşii entuziaşti speră că vor putea reda frumuseţea de odinioară a sfântului locaş, cu eforturile lor şi cu susţinerea unor prieteni şi binefăcători pe care Dumnezeu îi va îndrepta către biserica Maicii Domnului de la Talpalari.

1. slujbă pomenire