Biserica Adormirea Maicii Domnului

Într-un important document „Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România” se menţionează ca şi an al construirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Uricani 1745, biserica fiind construită din bârne de lemn şi lut. Tot în acest document găsim  menţiunea că Biserica Adormirea Uricani era filie a Parohiei Voroveşti, realitate ce a durat până în anul 1993 când cele două biserici au fost separate şi a luat fiinţă Parohia Uricani, de sine stătătoare din punct de vedere juridic.

După 1745, biserica a fost reconstruită între anii 1826-1865 rezultând o clădire din bârne de lemn şi cărămidă manuală prinsă cu nisip şi câlţi şi căptuşită cu tablă pe exterior, iar clopotniţa scundă din lemn şi scândură vopsită alipită de biserică servea şi de pronaos. La interior biserica nu a avut pictură, pereţii fiind zugrăviţi cu var.

Au urmat alte reparaţii în anii 1878, 1906, 1918, 1928, 1953, 1966.

În anul 1977 datorită stării precare în care se afla biserica, a fost conturată ideea ca pereţii vechi din lemn şi chirpici să fie înlocuiţi. La 4 iulie 1977 Mitropolia Moldovei şi Sucevei a aprobat planul de lucrări, devizul general fiind de 18000 lei, o parte din sumă fiind subvenţionată de Mitropolie.

Lucrările supravegheate de pr. Paroh Sîrghie Vasile au început la 22 mai 1979 şi au luat sfârşit la 14 august 1979, totul fiind coordonat de maistrul constructor Apostol Mihai(Mircea), care era şi cântăreţul bisericii.

În 1993 a fost construită o nouă clopotniţă, în forma şi dimensiunile de astăzi, iar pridvorul a fost extins cu 2 m spre vest, mărindu-se astfel spaţiul, de lucrari ocupându-se d-l Plămădeală Neculai, epitropul bisericii, banii necesari fiind donaţi de credincioşii din sat.

Lăcaşul bisericii are formă de navă dreptunghiulară şi semicerc la altar, orientată pe direcţia Est-Vest, cu uşa principală de intrare pe peretele  dinspre sud. Pe aceeaşi latură se află şi uşa de intrare în altar, folosită numai de slujitori. Spaţiul interior, în total 126 metri pătraţi, este împărţit conform regulilor ortodoxiei: altar, naos, pronaos şi pridvor. Din pronaos se urcă într-un mic balcon din scândură şi de aici în clopotniţă. Tavanul are formă de semiboltă, cu excepţia pridvorului, unde este drept, fixat pe doi stâlpi de beton. Pe jos este turnată şapă din ciment, totul acoperit cu covoare. La interior nu este pictură, pereţii fiind văruiţi şi împodobiţi cu icoane. Acoperişul este în trei ape, iar al clopotniţei în patru, prevăzut cu o mică turlă, cu obloane pe trei din cele patru laturi. Învelişul acoperişului este din tablă zincată, iar la cele două extremităţi, pe direcţia Est-Vest, se află câte o cruce de inox.  Încălzirea interiorului pe timpul iernii este asigurată de două sobe de teracotă, pe lemne.

În anul 1981, la iniţiativa parohului, Consiliul parohial a aprobat achiziţionarea unei noi catapetesme, pe care o admirăm şi astăzi. Scheletul este din lemn de stejar şi de nuc, sculptat cu elemente florale, fiind executat de meşterul Dumitru Manea din comuna Humuleşti-Neamţ. Icoanele catapetesmei sunt pictate în ulei cu foiţă aurită, pictura fiind realizată de pictorul Ioan Preotul din Iaşi în anul 1981.

Noi intervenţii asupra locaşului de cult au fost făcute începând cu anul 2008, după ieşirea la pensie a pr. Sîrghie Vasile şi numirea pe postul de paroh a pr. Cristian Vasile. Au fost schimbate la interior acoperămintele pentru Sf. Masă şi pentru icoane, a fost văruit, a fost făcut un proscomidiar din lemn de stejar sculptat, au fost schimbate geamurile de metal cu geamuri de termopan şi a fost instalat un nou sistem de sonorizare atât pentru interior, cât şi pentru exterior, mobilier nou; banii necesari fiind donaţi de credincioşii din sat.