De mai bine de 18 de ani, compania de servicii funerare Baidoc este alături de familiile îndurerate oferindu-le suport moral, emoțional și material, cu ajutorul pachetelor special concepute să acopere orice dorință și buget, cât și prin consilierea oferită.
Toate acțiunile noastre sunt ghidate de principii etice, valori demne și obiective înalte. Am reușit, astfel, să ne clădim o reputație a calității serviciilor oferite ca urmare a atenției pe care o acordam fiecărui detaliu în parte, iar devotamentul nostru se oglindește în implicarea și promptitudinea cu care ne îndeplinim toate sarcinile.