Despre noi vezi date de contact
Repatriere decedați și transport funerar din Italia, Germania, Austria, Anglia, Belgia, Franța, Olanda în România.
Decesul este ceva ce face parte din viața noastră. Fie că ne convine sau nu, mai devreme sau mai târziu orice om va trece prin această experiență, de a pierde pe cineva drag. Cel mai înțelept lucru este să tratezi aceast subiect cu maturitatea necesară.
Numele meu este Emil Bran și împreună cu colegii mei, mă ocup de consiliere pentru familiile care se confruntă cu un deces în străinătate. Misiunea mea în cadrul firmei Airsalm este aceea de a coordona serviciul de repatriere din momentul în care familia apelează la noi și până când ajungem acasă în România. Încerc să transmit în aceste rânduri câteva informații despre ceea ce trebuie să faci în cazul în care te confrunți cu un deces în străinătate dar mai ales ceea ce NU trebuie să faci în astfel de cazuri.
Trebuie să știi că pentru a putea face o repatriere din orice țară a Comunității Europene în România firma are nevoie de o autorizație eliberată de autoritățile din țara unde a avut loc decesul.
Atât eu cât și colegii mei din cadrul firmei de repatrieri Airsalm suntem profesioniști în domeniul asistenței funerare de repatriere decedați și depunem în permanență eforturi constante, pentru a găsi soluții concrete la orice problemă care poate interveni în astfel de cazuri, indiferent de țara unde a avut loc decesul.
Apelând la unul din numerele noastre de contact te vom consilia despre ce atitudine trebuie să adopți și despre pașii pe care trebuie să-i urmezi în astfel de situație. Te vom informa despre informațiile pe care trebuie să le cunoști și care sunt necesare întocmirii documentelor de repatriere decedați.
Aceste documente sunt :
- Autorizația de transport în vederea repatrierii
- Certificat internațional de deces
- Certificat de îmbălsămare (nu în toate țările)
- Pașaport mortuar
- Apostila (pentru anumite țări care nu fac parte din Convenția de la Berlin)
- Pașaport Mortuar eliberat de consulat (numai pentru anumite țări)
Vom face toate demersurile necesare pentru a obține pașaportul mortuar și certificatul de deces internațional. Te vom informa și îți vom explica absolut tot ceea ce trebuie să faci la sosirea în România pentru preschimbarea acestuia în certificatul de deces românesc.
Și nu în ultimul rând despre cum poți obține ajutorul de înmormântare în țara unde a avut loc decesul sau la sosirea în România.
Deși legislația europeană cu privire la autorizațiile de repatriere și transport decedați este clară, totuși nu am posibilitatea să cuprind și să explic aici în câteva rânduri toate informațiile necesare pentru fiecare caz în parte. Deși cazurile de deces și eliberarea autorizațiilor de transport par la fel, totuși acestea diferă în funcție de următoarele lucruri :
- Aplicarea legislației diferă dacă țara în care a avut loc decesul este membru al Convenției de la Berlin sau nu.
- Pentru eliberarea autorizației de primăria pe raza căruia a avut loc decesul poate solicita documente în plus față de alte primării, sau pot impune taxe mai mari sau mai mici
- Diferă dacă decesul a avut loc în spital sau în locuință, dacă s-a întâmplat din cauze naturale, accident sau alte cazuri de deces prin violență.
- În cazul în care decesul este prin violență sau un deces în condiții neclare cazul va fi preluat automat de procuratura din zonă.
Nu trebuie să vă faceți probleme indiferent cât de complicată poate părea situația.
Airsalm acordă consiliere gratuită pentru fiecare caz în parte. Orice întrebare ai avea poți fi sigur de un răspuns și o soluție imediată la orice problemă.
Consilierea noastră este gratuită și nu generează nici o obligație față de noi. După discuția cu noi poți fi sigur că vei putea lua o decizie înțeleaptă.
Apelând la firma Airsalm te asigurăm că problema cu care te confrunți în acest moment are o rezolvare și că totul se va termina cu bine. Te poți baza pe profesionalismul, experiența și etica profesională pe care am reușit să le acumulăm în decursul anilor. Suntem profesioniști și avem experiență în rezolvarea problemelor care mai devreme sau mai târziu ne privesc pe fiecare dintre noi.
Video
Firme recomandate
Servicii
- constatare deces
- consultanţă
- întocmire acte
- maşini autorizate
- pasaport mortuar
- sicriu repatriere
Localizare pe hartă
Date de contact
- Airsalm Italia
- Strada Pordenone 16, Cod Poștal 33100, Udine- Regiunea Friuli Venezia Giulia (Italia)
- 0760.715.XXX (România) 0747.610.XXX (România) +393891.625.XXX (Italia) +393802.328.XXX (Italia) vezi telefon
- 0760.715.XXX vezi telefon
- airsalm@airsalm.ro airsalm@yahoo.it