Soborul Maicii Domnului

“Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”

Soborul Maicii Domnului este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În fiecare an, pe data de 26 decembrie creștinii prăznuiesc această mare sărbătoare și o cinstesc pe Maica Domnului. 

Cuvântul bisericesc “sobor” înseamnă adunare de oameni și se referă la chemarea tuturor credincioșilor la slujbă pentru a se închina în cinstea Maicii Domnului, imediat după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Maica Domnului este cinstită pentru că este Născătoare de Dumnezeu și poartă acest nume mare şi sfânt de Născătoare de Dumnezeu pentru că nu a pierdut fecioria prin naştere, numindu-se pururi Fecioară Maria.

Cum sărbătoresc creștinii această mare sărbătoare, ce obiceiuri și tradiții au loc în a doua zi de Crăciun și ce alt mare sfânt se mai serbează în această zi vei afla în paragrafele următoare.

Ce reprezintă Soborul Maicii Domnului pentru creștini?

Când spunem Soborul Maicii Domnului ne referim la Maica Domnului și la adunarea creștinilor din jurul său când l-a ținut în brațe pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, la nașterea Sa: Iosif - logodnicul Fecioarei Maria, Sf. Iacov, Sf. Prooroc David și ceilalți.

Părintele Cleopa spunea într-o Predică la Soborul Maicii Domnului: “Să o cinstim pe Sfânta Fecioară Maria în această frumoasă zi căci ştiţi oare, în ziua Judecăţii, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului? Maica Domnului; iar de-a stânga Lui – Sfântul Ioan Botezătorul, înger întâistătător al tuturor sfinţilor”. 

Cinstirea pe care i-o aducem în această zi Maicii Domnului este foarte importantă deoarece ea reprezintă iubirea milostivă, ocrotitoare, devenind icoana vie a Bisericii. Nu intâmplător s-a rânduit ca a doua zi după Crăciun să fie dăruită Maicii Domnului.  Biserica n-a uitat-o pe cea care L-a primit şi L-a purtat în pântece pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi care, într-o smerenie desăvârşită, L-a născut într-o iesle din Betleem. Astfel, a doua zi de Crăciun, aducând slavă lui Dumnezeu, toţi credincioşii mărturisim recunoştinţă şi faţă de Maica Preacurată, în sfântă comuniune, la Sfânta Liturghie. 

Plecând de la înţelesul numelui „Maria” („Miriam” în ebraică), care se traduce prin „Cea bine mirositoare, Cea plăcută, Doamnă, Stăpână, Steaua mării”, Maicii Domnului i se mai pot atribui și alte nume: Mamă - cel mai adesea, pentru că ea este nu doar mama lui Iisus ci şi a noastră, a celor care am devenit fraţi cu El prin Botez; Fecioară, fiind, din darul Domnului, singura mamă-fecioară din istoria omenirii; Chivot (şi Biserică) pentru că L-a purtat în pântece pe Hristos euharistic; Scară către cer, pentru că prin lucrarea ei leagă pământul cu cerul. (sursa: aici)

Obiceiuri și tradiții în a doua zi de Crăciun

Conform datinilor creștine, de Soborul Maicii Domnului, există niște reguli pe care creștinii trebuie să le respecte. Iată care sunt acestea: 

• Nașii trebuie să își viziteze finii. Dacă vor să aibe parte de tot ce își doresc, nașii nu trebuie să uite de aceștia.
• Este bine ca rudele îndepărtate sau cele prin alianță, să se strângă la un loc în această zi.
• Sunt interzise bârfele, înjurăturile și uneltirile împotriva celorlalți.
• Este o zi a bucuriei, a revederii cu cei dragi și a bunei dispoziții. Vor suferi pierderi, cei care se răzbună sau cei care vor să își încheie socotelile în această zi.
• Este interzis să se spele rufe astăzi, deoarece, apa vărsată pe rufe, este folosită pentru vindecarea rănilor.
• Nu se muncește în această zi. Se zice că oamenii care vor munci în această zi nu vor mai avea nici o zi liberă tot anul.
• În Bistrița Năsăud, se colindă casa preotului în această zi, iar în Alba, feciorii își cheamă mândrele la joc.
• Tradiția pentru a doua zi de Crăciun, spune ca fetele și flăcăii să danseze, iar cei care vor dansa cel mai mult și mai aprig în această zi, vor fi sănătoși tot anul.
• Unele persoane aleg această zi pentru a merge la nași și a le duce “colacul”. Acesta constă în șapte pâini, două sticle cu țuică, trei sticle cu vin, un cocoș, trei pui sau fazani sau prepelițe, o coastă de porc, șapte cârnați trandafir, precum și alte mărunțișuri. Finul sărută mâna nașului și se îmbrățișează cu acesta de trei ori, spunând: „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult!”.
• În casele unde sunt fete de măritat nu se toarce și nu se coase, pentru ca acestea să nu rămână singure tot restul vieții.

Sfântul Nicodim de la Tismana și minunile lui

În ziua de 26 decembrie este pomenit și Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana. Sfântul Nicodim era de neam macedo-român, născut din părinți binecredincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab.

Dupa ce a primit o bună educație în țara sa, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai tarziu egumen și chiar protoepistat în conducerea Sfântului Munte.

Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Nicodim primise de la Dumnezeu darul izgonirii duhurilor necurate şi al vindecării suferinţelor omeneşti. Se spune în tradiţia mănăstirii că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie. 

Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălțat, la locul numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareț a format o obște renumită de zeci de călugări și a instituit o viață monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte. De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea corespondența cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Târnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc. 

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câțiva ucenici, a întemeiat pe valea Jiului Mănăstirea Visina, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ținutul Hunedoarei. În aceasta mănăstire a stat Sfântul Nicodim câțiva ani și a scris un Evangheliar slavon (1404-1405).

Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri în ziua de 26 decembrie a anului 1406. (sursa: aici)

Rugăciune la Soborul Maicii Domnului

“O, Preafericită, Icoana Cea înţelegătoare a Bisericii pe noi toţi ne adună în jurul mesei duhovniceşti a Cuvântului, ca să ne hrănim înţelegător cu laudele cele mai presus de minte, pe care le ţes minţile serafimilor şi le luminează cu gândurile dumnezeieşti înfricoşătorii heruvimi. Cu adevărat, Maică a Stăpânului Te-ai arătat, în braţele Tale fecioreşti întinse neîncetat la rugăciune în templu purtând pe Cel Neapropiat cetelor îngereşti, Care Ţi-a dăruit Ţie aripile rugăciunii spre a ajunge mai presus de înălţimile serafimilor.

Nu mă pricep eu a-Ţi împleti cuvânt de laudă, ca unul ce sunt mult nepriceput la minte şi de valurile patimilor pururea tulburat. Dar, dă-mi din destul darul Tău ca să Te laud împreună cu tot soborul Sfinţilor ce s-au făcut următori frumuseţii Tale dăruite de lumina Duhului.

Bucură-Te, Oglinda Împărăţiei cerurilor, Pământul Cel binecuvântat din Care a răsărit Spicul mântuirii lumii, Cămara Cea preacinstită înmiresmată de mirurile cele de multe feluri ale virtuţilor, Porumbiţa cuvântătoare ce ne-a vestit izbăvirea din potopul patimilor, Odihna gândurilor Evei celei legate cu întristarea, Cheia ce a descuiat lui Adam uşa Împărăţiei, Cartea cea înţelegătoare a gândurilor dumnezeieşti, Făclia ce a purtat Lumina Tatălui pe pământ, Adâncul cel nesecat al iubirii de oameni, Râul cel dulce curgător al slavei Raiului.

Ca Una Ce ai născut fără de durere pe Cel Ce a ridicat durerile oamenilor, poartă-mă şi pe mine deasupra valurilor durerilor pricinuite de sabia păcatelor, întărindu-mă pe piatra răbdării necazurilor. Amin”

Conform regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el, Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) a credincioșilor în cinstea Maicii Domnului. De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care l-a născut cu trup pe Cel care a adus mântuirea lumii. Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este considerat cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în faţa lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L şi născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în faţa Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.

Încheiem articolul cu o frumoasă poezie scrisă de marele nostru poet, Mihai Eminescu, intitulată “Rugăciune” și închinată Fecioarei Maria:

“Crăiasă alegându-te,

Îngenunchem rugându-te

Înalţă-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie;

Fii scut de întărire

Şi zid de mântuire

Privirea-ţi adorată

Asupră-ne coboară

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!

 

Noi ce din mila Sfântului

Umbră facem pământului

Rugămu-ne'ndurărilor

Luceafărului mărilor;

Ascult-a noastre plîngeri

Regină peste îngeri

Din neguri te arată

Lumină dulce, clară,

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!”.