Din dorința unui trai mai bun, din ce în ce mai mulți români sunt răspândiți în toată lumea, pe toate continentele. Întâlnim români în America, Australia, Asia, iar la nivel european, comunitățile de români sunt prezente în toate țările. Odată cu creșterea numărului de români care locuiesc în diaspora, au crescut și serviciile funerare de repatriere a decedaților români. În majoritatea cazurilor în care un român a decedat într-o altă țară decât cea în care s-a născut, familia acestuia dorește să aducă trupul neînsuflețit al acestuia înapoi în țară pentru a îl conduce pe ultimul drum.
Deși este mai costisitoare și presupune mai mult timp, repatrierea decedaților pe cale aeriană este mai elegantă și, totodată, necesară în cazul deceselor ce au loc în zonele / țările unde nu este posibilă varianta rutieră.
Cum se efectuează, ce presupune, cât costă și cât durează sunt câteva din informațiile pe care urmează să le afli din acest articol.
Ajutorul Funerar vă oferă servicii funerare complete - pompe funebre, repatriere decedaţi și transport funerar din majoritatea statelor Europene
Cum se efectuează transportul funerar internațional pe cale aeriană?
Pentru realizarea transportului trupului neînsuflețit pe cale aeriană, trebuie întreprinse niște acțiuni specifice de care se poate ocupa doar o firmă de servicii funerare de repatrieri. Ca și în cazul repatrierii pe cale terestră, dacă ai nevoie de acest serviciu, nu te poți ocupa singur, ci doar cu ajutorul unei firme specializate.
Firmele de repatrieri funerare de la noi din țară colaborează la rândul lor cu alte firme în domeniu din diferite țări putând astfel să realizeze serviciul de repatriere pe cale aeriană.
Pentru transportul pe cale aeriană este necesară rezervarea zborului pentru transportul aerian precum și pentru transportul la aeroport. Este bine a fi analizate mai multe oferte de zbor, pentru a alege varianta optimă și a se achita serviciile. Totodată, se întocmesc o serie de formalități în aeroportul de îmbarcare toate necesitând aprobarea din partea poliției de frontieră. Firma de repatrieri va lua legatura cu autoritățile abilitate în vederea obținerii tuturor documentelor precum avize și certificate care sunt necesare în situații ce implică transport internațional funerar pe cale aeriană.
Ulterior, dupa achitarea biletului de avion, are loc pregătirea decedatului, așezarea acestuia în sicriul de zinc și apoi în cel de lemn, urmând ca sicriul să fie adus la zona cargo a aeroportului de îmbarcare cu 24 de ore înainte de ora zborului. Transportul aerian poate fi direct sau cu 1-2 escale și trebuie avută mare grijă deoarece nu toate avioanele permit sicrie la bord. De la aeroportul de destinație și până la domiciliul decedatului unde familia a cerut să fie adus trupul, transportul funerar va fi realizat tot de către firma care s-a ocupat de repatriere.
Etapele repatrierii decedaților pe cale aeriană
Trebuie menționat încă de la început că, deși pare a fi mult mai rapidă, repatrierea pe cale aeriană presupune o procedură mult mai dificilă, lungă și costisitoare.
Etapele repatrierii pe cale aeriană sunt următoarele:
- contactarea firmei de repatrieri decedați care are acreditare în țara în care a avut loc decesul și care poate realiza repatriere pe cale aeriană
- analiza ofertelor de transport cu avionul, selectarea celei optime, rezervarea zborului și achitarea serviciilor
- contactarea de către firma de repatrieri din România a autorităților abilitate în vederea obținerii tuturor documentelor precum avize și certificate care sunt necesare pentru efectuarea transportului international funerar pe cale aeriană (certificat deces, pașaport mortuar etc)
- preluarea trupului neînsuflețit de la morgă / azil / spital / locuință, îmbălsămarea acestuia și așezarea în sicriul de zinc și cel de lemn, necesare transportului funerar internațional (aceste operațiuni sunt efectuate fie de către o companie parteneră cu cea din România, fie de către alți specialiști aleși de către firma de repatrieri din România și monitorizați în permanență de către aceasta)
- obținerea acordului de la poliția de frontieră și întocmirea formalităților de îmbarcare
- depunerea sicriului în zona cargo a aeroportului cu 12-24 ore înainte de decolare
- transportul aerian al sicriului în România
- preluarea decedatului din zona cargo a aeroportului din România
- transportul funerar intern al decedatului la o capelă din localitatea unde urmează a fi efectuată înmormântarea
- înmânarea facturii și a dovezilor de plată a tuturor serviciilor către familia decedată
Ce legislație stă la baza transportului funerar internațional?
Legea nr. 102 / 2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare actualizată în 2021 specifică modalitatea în care trebuie desfășurată activitatea de transport funerar internațional. Astfel, secțiunea a 9-a privind transportul persoanelor decedate precizează:
Art. 28. -
(1) Transportul persoanelor decedate în vederea înhumării în aceeași sau în altă localitate se face în sicrie cu capac, cu autovehicule special amenajate în acest scop, care respectă prevederile normelor sanitare și antiepidemice.
(2) Transportul persoanelor decedate din cauza unor boli contagioase se poate face numai pe baza certificatului eliberat de un medic specialist în medicină legală sau anatomie patologică și a adeverinței de înhumare eliberate de autoritatea administrației publice locale.
Art. 29. -
(1) Pentru transportul persoanelor decedate în străinătate sunt necesare acordul autorităților din țara respectivă, precum și aprobarea instituției de sănătate publică competente din unitatea administrativ-teritorială în care a avut loc decesul.
(2) Pentru aducerea în România a persoanelor decedate sunt necesare aprobarea oficiului consular al României din țara respectivă, aprobarea autorităților de sănătate publică din țara respectivă, precum și declarația de primire din partea administrației cimitirului în care are loc înhumarea.
(3) În cazurile de deces datorat bolilor transmisibile, carantinabile, se iau măsurile de prevenire a răspândirii infecției impuse de inspecțiile sanitare de stat județene, respectiv a municipiului București. Transportul persoanelor decedate în acest mod se face numai cu avizul sanitar de transport eliberat de autoritățile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
(4) Transportul persoanei decedate în afara localității în care s-a produs decesul se face după îmbălsămare, într-un sicriu impermeabil și închis etanș, al cărui fund este acoperit cu materii absorbante.
(5) Transportul internațional al corpurilor persoanelor decedate din țară în străinătate se face pe baza unui pașaport de transport mortuar, eliberat de către autoritățile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, în funcție de locul unde s-a produs decesul sau exhumarea.
(6) Transportul internațional al corpurilor persoanelor decedate se face în sicriu impermeabilizat, închis etanș, al cărui fund este acoperit cu un strat de 5 cm grosime din materiale absorbante (rumeguș, turbă), îmbibate într-o soluție dezinfectantă. Sicriul se depune într-o ladă din lemn, bine etanșeizată.
Vă oferim servicii de repatrieri decedați, transport funerar internațional cu vehicule autorizate, în siguranță și la costuri avantajoase
Care sunt documentele necesare repatrierii decedaților pe cale aeriană?
La fel ca și în cazul repatrierii pe cale terestră, pentru repatrierea unui decedat sunt necesare următoarele acte:
- pașaport mortuar
- certificat de deces
- certificat constatator al decesului
- certificat de îmbălsămare
- autorizația de transport funerar internațional
- mașina funerară omologată
- îmbălsămare sau seringa de conservare (în conformitate cu legislația țării în care a avut loc decesul)
Cât costă și cât durează repatrierea unui decedat pe cale aeriană?
Repatrierea cu avionul este o operațiune mai complexă decât repatrierea funerară pe cale terestră deoarece implică agenția cargo pentru rezervarea zborului, autorități de frontieră, autorități aeroportuare. Durata repatrierii cu avionul din Europa este mai mare decât cea rutieră din mai multe cauze: formalități suplimentare la aeroporturi, depunerea sicriului cu o zi înainte de zbor, escale ce pot dura și o zi. În funcție de țara din care trebuie adus decedatul, o repatriere pe cale aeriană poate dura între 5 și 15 zile.
Este greu de estimat costul unei repatrieri pe cale aeriană, iar această estimare poate fi făcută doar de către o firmă în domeniu. Costul depinde de țara în care a avut loc decesul, costul biletului de zbor și a taxelor de aeroport, costul eliberării tuturor documentelor necesare pentru repatriere, greutatea decedatului și, implicit, sicriul necesar, etc. Ceea ce pot afirma este că poți ajunge și la o sumă de 15000 de euro pentru o repatriere pe cale aeriană!
Ce ar trebui să fie inclus în costul de repatriere?
Pachetul funerar de repatriere pe cale aeriană ar trebui să încludă următoarele produse și servicii:
- rezervarea zborului pentru transportul funerar internațional, precum și pentru transportul de la aeroport
- întocmirea tuturor documentelor necesare transportului (certificat de deces, pașaport mortuar, certificat îmbălsămare, acte și documente necesare pentru autoritățile de frontieră și aeroportuare etc)
- ridicarea persoanei decedate de la morga spitalului sau de la firma de pompe funebre din țara unde a avut loc decesul
- pregătirea decedatului înainte de așezarea acestuia în sicriu (îmbălsămare, îmbrăcare)
- sicrie speciale pentru transportul funerar internațional – repatriere decedat (sicriu de zinc și sicriu de lemn)
- manipularea sicriului la aeroport
- traducerea documentației ce atestă decesul în afara țării
- transportul funerar intern de la aeroport la capela unde a solicitat familia să fie adus decedatul
- consultanță din partea firmei de repatrieri pe toată perioada desfășurării transportului funerar, pentru a menține familia informată cu privire la statusul acestuia
Oferim servicii de repatriere a decedaților pe teritoriul Italiei, cât și repatrieri din Italia în România
Repatrierea persoanelor decedate cu avionul se poate efectua din orice zonă unde există aeroport. Acest serviciu poate fi realizat doar de către o agenție de pompe funebre din țara respectivă care, fie este o companie parteneră cu cea din România la care apelezi, fie o firmă specializată la care apelează compania din România și ale cărei servicii vor fi monitorizate în permanență pe toată durata desfășurării procesului de repatriere.
Ca și în cazul repatrierii pe cale terestră, este important a alege o firmă cu experiență și care oferă un pachet de servicii complet. Ai nevoie de o firmă disponibilă non-stop, care să îți ofere suport și consiliere pe toată perioada transportului și care să cunoască toate normele legislative din țara în care a avut loc decesul, astfel încât repatrierea trupului neînsuflețit să se efectueze în condiții optime atât din punct de vedere legal, cât și igienic.