Cu siguranță un moment nedorit și cu o încărcătură emoțională puternică, organizarea unui deces este, probabil, cea mai dificilă etapă a vieții. Deși durerea este mare și șocul pierderii poate fi insuportabil, este nevoie de un plan bine pus la punct astfel încât acest moment să se desfășoare corespunzător și să respecte atât aspectele religioase, cât și cele practice.

Gândește-te că este ultima dată când îi mai poți respecta dorințele celui trecut în neființă, ultimul moment în care mai poți face ceva concret. De aceea stresul, oboseala, neliniștea împreună cu suferința și tristețea sunt cele mai accentuate trăiri de care ai parte în această perioadă și care pot afecta ceremonia funerară. 

organizare eveniment funerar deces

Există totuși un aspect pozitiv în astfel de moment, dacă ar fi să îl numim așa, și acela este existența firmelor de pompe funebre sau a agențiilor funerare. Acestea s-au înființat din nevoia de a realiza înmormântările în condiții sigure, într-un mod igienic și mai ales pentru a acționa rapid şi eficient în astfel de momente. 

 

Când și cum începe organizarea unui deces?

În situația în care știi că inevitabilul urmează să se întâmple, e bine să te apuci să concepi un plan, chiar dacă acest lucru pare puțin macabru. O agenție de pompe funebre te poate ajuta în acest sens cu o consiliere predeces la care puteți lua împreună niște decizii legate de: alegerea sicriului, a locului de veci, a crucii și a altor accesorii funerare. Totodată, puteți stabili în amănunt ce flori să fie, detalii legate de îmbrăcăminte precum și aspecte ce țin de tipul de slujbă. Nu este exclus ca însăși persoana în cauză să dorească să ia anumite decizii legate de propria înmormântare. Această consiliere predeces reprezintă un pas important pentru psihicul familiei, în primul rând, deoarece, la timpul respectiv se vor cunoaște ce alegeri trebuie făcute fără a mai exista acea presiune despre cum i-ar fi plăcut defunctului.

 

Organizarea înmormântării propriu-zise începe imediat după deces 

Dacă decesul a avut loc acasă, atunci este nevoie de constatarea și confirmarea decesului de către un medic competent; o agenție de servicii funerare te poate ajuta chiar din acest moment, deoarece cele mai multe dintre ele colaborează cu medici. Așadar, confirmarea decesului reprezintă primul act cu care de altfel se încep formalitățile pentru organizarea înmormântării. Imediat după acest moment, agenția se ocupă de preluarea defunctului, îmbălsămare, transportarea acestuia în sicriu și depunerea la capelă. În tot acest timp, familia începe pregătirile pentru priveghi.

Dacă decesul a avut loc la spital, familia e nevoită să ridice corpul neînsuflețit, unde au avut loc deja procedurile de îmbălsămare. Va fi nevoie de transport, serviciu ce îți poate fi asigurat tot de agenția de servicii funerare, având în vedere că acest tip de transport trebuie realizat în condiții speciale și conform cu legislația în vigoare.

 

Agențiile funerare și pachetele de servicii oferite

Confruntarea cu moartea unei persoane apropiate nu e deloc ușoară, iar faptul că trebuie să te ocupi de organizarea înmormântării nu e deloc simplu. De aceea, pentru a te asigura că urmezi toți pașii și că respecți atât tradițiile cât și legile, o agenție de servicii funerare este soluția sigură la problema ta. Cu cât agenția respectivă are mai multă vechime, respectiv experiență în acest domeniu, cu atât mai bine.

 

Oricând și la orice oră

E bine de știut că la orice oră și în orice zi poți solicita ajutorul specialiștilor și asta pentru că ei au program non-stop, deci automat există cineva dispus în orice moment să îți sară în ajutor. În funcție de ceea ce dorești și de cât de mult ajutor ai nevoie în organizarea înmormântării, pentru a bifa mai multe sarcini de rezolvat într-un singur loc, ține cont că există agenții foarte bine pregătite, care și-au extins din ce în ce mai mult lista de servicii, putând să îți ofere aproape tot ce ține de această ceremonie: de la pregătirea defunctului, la alegerea unui loc de veci, la transportul funerar, realizarea parastasului, a monumentului funerar etc.

 

Cum arată un pachet complet de servicii?

Pentru ca totul să se desfășoare corespunzător, sugestia mea este să nu apelezi în prea multe locuri pentru diferite aspecte ce țin de înmormântare. Ultimul lucru pe care îl vrei este să stai pe telefon cu diferite persoane despre n lucruri, și, mai ales, să omiți aspecte esențiale. De aceea, alege o firmă care “le știe pe toate”, ca să mă exprim așa, și care să nu aibă nevoie de alte indicații decât cele inițiale. E adevărat că e nevoie să ții cont și de buget, însă nu e momentul să fii extrem de atent cu cheltuielile mai ales dacă nu te pricepi la o astfel de organizare. Ce poți face în primă fază este să compari prețul unor pachete de servicii funerare oferite de câteva agenții recunoscute și să vezi care te avantajează.

Un exemplu de pachet de servicii funerare detaliat pe care ți-l poate acorda o agenție arată astfel:

  • întocmire documente necesare pentru înhumare (certificat constatator deces, certificat de îmbălsămare etc); 
  • pregătire decedat (spălare, toaletare, bărbierit, cosmetizare și îmbrăcare);
  • îmbălsămare decedat;
  • pregătire sicriu (îmbrăcare, tapițare, scriere pe cruce);
  • eliberarea de la Primărie a certificatului propriu-zis de deces, a adeverinței de înhumare și a autorizației de la Sanepid pentru depunerea decedatului la capelă; atenție, certificatul de deces și adeverința de înhumare se obțin în termen de 2-3 ore de la momentul depunerii dosarului cu toate actele necesare (maxim 3 zile de la deces)
  • transport funerar; 
  • pregătire cortegiu funerar, asigurând la cerere și mașini speciale pentru transportul persoanelor participante la procesiunea funerară;
  • aranjamente florale (jerbe, coroane, buchete din flori naturale);
  • asigurarea capelei și a bisericii;
  • locuri de veci pe 7 ani cu posibilitate de cumpărare pe veci.

 

Ce prețuri implică o înmormântare?

Un preț minim pentru o înmormântare ar fi de 1000 lei, acesta putând ajunge și la 8000 lei, în funcție de ce servicii dorești. Totodată, ține cont că există și un ajutor de înmormântare care, conform https://www.cnpp.ro/ se acordă în cazul decesului asiguratului, a pensionarului sau a unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Cuantumul acestuia se stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut. În prezent, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, ajutorul de deces este de 5.429 de lei pentru asigurați/pensionari și de 2.715 lei pentru membrii familiei acestora. 

Majoritatea agențiilor funerare oferă pachete de servicii funerare care se achită doar cu talonul de pensie, diferența de bani care rămâne fiind înapoiată familiei. Aceste pachete conțin toate atributele unei înmormântări decente; evident, dacă dorești ceva mai special, atunci casele funerare îți pot prezenta și alte variante de pachete de servicii “premium”.

Așa cum am mai precizat, pierderea unei persoane apropiate produce o suferință imensă în sufletul nostru, iar faptul că suntem implicați în organizarea înmormântării acesteia, de cele mai multe ori, ne face să ne gândim: “Oare cum ar fi vrut să fie? Oare i-ar fi plăcut?” De aceea, consider că, mai ales pentru liniștea noastră, suntem tentați să oferim tot ce e mai bun și mai frumos astfel încât să ne gândim că “așa i-ar fi plăcut și ei”.

Și totuși, deși te gândești că defunctul merită orice mai ales acum, prețurile nu sunt deloc de neglijat. Cu atât mai mult dacă numărul de persoane ce va lua parte la eveniment, respectiv parastas, va fi mare. Așadar, alege pachete funerare care sunt convenabile pentru tine și nu uita că a apela la o agenție care îți oferă majoritatea serviciilor e mult mai bine decât a lua și a plăti separat diferite lucruri.

Comentarii
Articole recomandate