Pop Papiriu Adriana

profesoara
D: 23 apr. 2022
Zalau , jud. Salaj

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Cu profund regret, colectivul de cadre didactice de la Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul" a aflat vestea despărțirii de Doamna Profesoară de Limba și literatura română, Pop Papiriu Adriana, care pe data de 23 aprilie 2022, și-a ales o nouă primăvară de înfloriri plăpânde acolo sus, în ceruri, pentru a priveghea alături de îngeri, răsfoind ultima filă a vieții cu tandrețe, dragoste și poate regret că timpul fizic a încetat să numere petalele presărate pe aleile primăverii sale, dar cu speranța într-o primăvară ETERNĂ. E greu să vorbești la trecut despre colega noastră Adriana, care a fost un pedagog și dascăl de excepție, un profesionist iscusit și un model desăvârșit în diverse aspecte ale vieții, care a știut să modeleze destinele elevilor, să insufle dragostea pentru literatură și prețuirea limbii noastre române. Azi nu ne rămâne decât amintirea unei ființe dragi, cu un umor desăvârșit, cu o inteligență fină și cu o cultură vastă, care a lăsat în urmă regrete, pâlpâiri de lumini, petale albe de flori primăvăratice și gândul stănescian pe care l-a îmbrățișat cu dor și drag într-un : Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva. Numai iarba știe gustul pământului. Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr, de inima mea, când o părăsește. Aerul e-nalt, tu ești înaltă, tristețea mea e înaltă. Vine o vreme când mor caii. Vine o vreme când se-nvechesc mașinile. Vine o vreme când plouă rece și toate femeile poartă capul tău și rochiile tale. Vine și o pasăre mare, albă. ( Trist cântec de dragoste, de Nichita Stănescu). Exprimăm condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei. Drum bun, colega noastra! Drum bun, Doamna Profesoară în misiunea dumneavoastră spirituală, care nu putea fi alta decât Eternitatea!